Și, într-adevăr, Victoria a început să se gândească serios să renunțe la acel pământ. Fratele Ilie putea dintr-un moment în altul să fie declarat chiabur, dacă-i mai lucra și pământul ei. Și așa cotele de grâu, porumb, carne și chiar și de fân erau destul de mari. În anii foarte ploioși ori secetoși n-ar mai fi rămas cu nimic. Ar fi vândut Victoria pământul, dar cui, acum când zvonurile erau tot mai mari că gospodăriile agricole colective, cărora cei mai mulți le ziceau colhozuri, se vor extinde și în zona lor?
Sâmbătă seara, și dumineca după prânz, oamenii continuau să se strângă la taifas pe butucul cel gros de la poarta lui Niculaia lu Ilină, chiar dacă acesta nu mai era, se odihnea în progadia apropiată. Spuneau fel de fel de grozăvii auzite de la alții. Că vor mânca cu toții de la cazan aceeași mâncare în fiecare zi, că nu se vor mai ține sărbătorile, că biserica le va fi închisă și transformată în magazie în care se vor strânge bucatele până vor veni camioanele care să le ducă la Sibii, ori chiar mai departe în Rusia, copiii vor fi crescuți toți la un loc așa că, după un timp, nu-și vor mai cunoaște mamele și tații.
- Oameni buni, ziua aceea nu-i departe, uite azi a bătut doba prin sat că mâine toți oamenii, bărbați și muieri, să se adune la zalul sașilor. Unde s-a mai pomenit ca din fiecare casă să meargă doi inși să asculte poruncile de la stăpânire, și încă dumineca dimineața, când tot creștinul se duce la Sfânta biserică? Unde și când s-au mai pomenit unele ca acestea?
- Lasă, măi Lazăre, că n-o fi dracul chiar așa de negru. O să treacă noaptea, ce tocmai se lasă, și o să vedem mâine.
- Da, dar ne cheamă de dimineață, când popa nici n-a zis încă cei chemați ieșiți ca să poată începe Sfânta liturghie.
- `Om sta la liturghie și apoi ne vom duce, că doar nu se va face gaură-n cer dacă n-om fi de cum se crapă de ziuă.
Într-adevăr, au mers de dimineață la biserică, unde nu erau mai puțini oameni ca de obicei, și apoi la zalul sașilor. Aici, cele mai multe bănci erau ocupate de cei ce locuiau mai aproape, adică de unii dintre țiganii care s-au mutat, cu câțiva ani în urmă, în casele naționalizate de la sași. În locurile rămase libere s-au mai așezat câțiva mai bătrâni, iar ceilalți s-au bulucit pe margini și în spatele sălii. Pe bină nu era nimeni, doar o masă pe care se odihneau o cană cu a apă și trei pahare.
De abia după vreo jumătate de oră, în fața zalului s-a oprit un gaz din care au coborât doi tovarăși cu haine de piele. Primarul, Alvlaicului, le-a ieșit zâmbitor în întâmpinare strângând, pe rând, mâinile ce i-au fost întinse. Au urcat toți trei pe bină. Le-a vorbit, apoi, unul din ei, care a fost prezentat de primar ca fiind tovarășul Costin de la județeană. Le-a povestit despre prietenia de nezdruncinat dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, că sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, țărănimea va avea o viață mai bună, că această viață nu se poate construi decât prin munca în comun, dacă se adună toate pământurile la un loc, desființându-se haturile. Pe aceste haturi, tovarăși țărani, știți bine, cresc tot feluri de buruieni și rozătoare care aproape înjumătățesc recolta. Și apoi, tovarăși, noi n-o să mergem pe un drum necunoscut. Avem în față exemplul țăranilor sovietici care au urmat neabătut calea arătată de Lenin și Stalin. Numai așa, muncind în comun, folosind tractoare și tot felul de mașini agricole obțin recolte la care în trecut nici nu visau. În acel moment se auzi un strigăt din fundul sălii: Pe noi în colhoz n-o să ne vedeți! Tovarășul Costin se opri din expunere. Se uită spre direcția de unde s-a auzit strigătul. N-avea ce vedea acolo. Fețele oamenilor erau aproape acoperite de fumul gros de tutun ce plutea în aer. Se întoarse apoi spre primar punându-și mâna la gură șoptind-i ceva la ureche. Acesta dădu a neștiință din umeri. Apoi continuă spre sală: Tovarăși, observ că unii dintre dumneavoastră se lasă amăgiți de zvonurile ce le împrăștie dușmanul de clasă. Știu, am auzit și prin în alte părți astfel de zvonuri. Dar nu trebuie să le dați crezare. Pământul tot al vostru rămâne la fel și uneltele mai mari, plugurile și grapele, ca și cele mai mici cu coadă de lemn, rămân în gospodăriile dumneavoastră. Deocamdată, pentru a vă obișnui cu binefacerile muncii laolaltă, aici în sat, nu vom forma o gospodărie agricolă colectivă, ci doar o întovărășire. Fiecare va primi la sfârșitul anului, după munca sa, parte din recoltă chiar și din banii obținuți de la predarea unor cantități de produse către stat. Pentru a fi primiți în întovărășire, va trebui să faceți o cerere. Cererile se vor preda la primărie în următoarele două săptămâni, adică până la începutul lui martie. Dar tovarășul primar vă va ajuta. O să-i lăsăm lui cererile bătute la mașină. Dumneavoastră va trebui doar să vă scrieți numele și numărul de la casă și să le semnați.
A umblat Alvlaicului, zile la rând, însoțit de șeful de post, din casă în casă cu cererile sub braț. Până la sfârșitul lui februarie avea iscălite patruzeci. Le-a pus deoparte urmând să mai bată ulițele până va avea două sute, așa cum i se ceruse.
La începutul zilelor babelor din acel an, a mai putut fi văzut primarul umblând prin sat dar fără teancul de cereri. Îi chema pe oameni tot la zal unde se instalase un aparat de radio. La început au venit doar câțiva bătrâni și câteva bunicuțe de mână cu nepoțeii. Ceilalți, care erau în putere, profitând de zilele însorite, s-au dus, chiar fără să fie mânați de la primărie, cu sape și greble să curețe pășunatul. Au auzit bătrânii și copilașii o muzică tristă întreruptă din când în când de o voce bărbătească ce parcă urma să se transforme în hohote de plâns. Spunea despre o boală gravă de care a început să sufere tovarășul Iosif Visarionovici Stalin, despre o comisie de medici care veghează neîntrerupt la căpătâiul bolnavului. Nu înțelegeau toate vorbele spuse, ci doar ceea ce este important, că boala nu va putea fi oprită. A doua zi n-a mai trebuit să-i cheme nimeni pe bărbați. Au umplut sala de a trebuit să stea ușa deschisă pentru a ieși fumul țigărilor. Au auzit cu toții că la 5 martie ora 9,50 seara, a încetat din viață după o lungă și grea suferință. În zilele următoare s-au mai auzit la radio și alte voci. Una molcomă și blândă spunea că marele geniu al omenirii n-a murit, el este trecut doar în adormire, el a fost, mai este și va fi o expresie a bunătății și blândeții. S-au recitat și poezii. Vocea din difuzor suna vrând parcă să intre în sufletul tuturor: Oricât de tare-i al morții braț cumplit / Mai tare este Stalin / Nu, Stalin n-a murit!
Într-o pauză a emisiunii, în care se transmitea doar muzică tristă, Alvlaicului a dat radioul mai încet și a făcut un anunț. Din satul nostru trebuie să participe la Adunarea de doliu ce se va ține la Sibiu, peste două zile, adică luni, în Târgul Verzelor, șaisprezece oameni. Printre ei pot fi și femei. Toți l-au ascultat în liniște și au aflat că participanții trebuie să fie îmbrăcați cât mai mult în negru. Să aibă clichine și pălării cât mai noi. Care n-au, să nu se scrie. Femeile toate să aibă năframe negre și nu cumva să poarte mărțișoare, cum au obiceiul în această primă lună de primăvară. Se va pleca cu RATA din fața primăriei la șase și jumătate dimineața. Nu trebuie să aibă bani de bilet, că vor călători pe spezele primăriei.
S-au înscris nu șaisprezece, ci aproape treizeci de femei și bărbați, cu toate că era zi bună de lucru.
În ziua hotărâtă, au venit toți cei ce s-au înscris. Când au ajuns în Târgul Verzelor, acolo se afla mulțime de lume. Și-au găsit repede locul unde să stea, duși de câțiva oameni de ordine îmbrăcați în costume și pardesiuri negre, pe braț cu o bentiță roșie. Deși era lume câtă frunză și iarbă, liniștea era aproape deplină. Au auzit cu toții ce spunea o femeie urcată într-o tribună construită din scânduri noi, că în toate localitățile din țările de democrație populară, astăzi la ora unsprezece înainte de amiază, se va întrerupe lucrul în toate fabricile, uzinele și atelierele. Tot atunci, și tot pentru trei minute, se va întrerupe circulația trenurilor, tramvaielor, autovehiculelor. Sirenele fabricilor, uzinelor, locomotivelor, clopotele bisericilor vor răsuna, timp în care sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui conducător va fi depus, alături de cel al marelui Lenin, în mausoleul din Piața Roșie din Moscova.