Era primăvară plină de nervi și încordare. Am dat cu ochii de lumină, și m-am ridicat să intru în ea. Orice floare și frunză verde care se arăta în fața mea era fără culoare. Miracole știam că nu se vor întâmpla, dar speranța, ah speranța! Speranța este cea care ne chinuie, ne omoară zi de zi, și, în același timp ne ține în viață. Este, acum, cel mai mare defect și cea mai mare calitate a omului din noi.
Uitasem să mai simt ceva, orice. Trăisem oare tot? Viața o trăiam ca și cum aș fi fost în spatele unui geam. Mă surprindea, din când în când, câte un gând mai ciudat, cum ar fi...”hm, era să mor”... dar îmi reveneam repede. „Și ce dacă, venea răspunsul.” Nu erau gânduri negre, erau doar gânduri. Eram convins de mine însumi că sunt un optimist și că trebuie să trăiesc viața. Pentru a duce la capăt o aventură, orice ieșit din comun, trebuia să rup șirul gândurilor normale și să mă trimit pe mine acolo, fără cap, fără minte, „une bête” la plimbare, spre prăpastie.
Așa mai lăsam câteodată lumea să mă facă să simt ceva.
În interiorul cutiei mele de sticlă, deși ceilalți nu vedeau, se ducea o luptă nebună, cu nave spațiale și concepții despre felul în care lumea este alcătuită din o singură și unică materie. Pe urmă coboram în zonele mistice ale Binelui și Răului pentru a avea o discuție de autoînvinuire, de autojudecată. Eram apoi judecător, căutând să aranjez și rearanjez Liberul Arbitru în mintea mea și în modul meu de a vedea lumea. Asta nu îmi lua mult, dar toate gândurile astea cu miile, îmi alergau prin cap nebune, se intersectau și se ciocneau. Îmi plăcea să am tot timpul două gânduri participante la o singură discuție, astfel aveam Argument și Contra-argument. Era distractiv câte poți să descoperi așa, în tine.
Cu geamul meu, cu gândurile mele, am văzut un geam real, în spatele lui un chip angelic. Am crezut că nu mă trezisem și încă visez. Am dus mâna la buzunar, și mâna chiar se simțea mișcându-se în aer. Am realizat că mă trezisem de ceva timp, dar că sunt în spatele unei vitrine. În spatele vitrinei se afla o femeie superbă, și nici măcar cu îi văzusem corpul. Eram cu ochii adânc înfipți în ochii ei, și ea nu pleca deloc de acolo, din mine.
În mintea mea se derulau vise deja, eram iubiți, o sărutam pe gât și o făceam să râdă. Încercam să îmi imaginez cum ar fi să fac dragoste cu ea și să privesc în ochii aceia frumoși foc, și deodată mi-am dat seama că visez cu ochii deschiși, și privesc o femeie dincolo de geam, care aproape începe să creadă că sunt un pic nebun.
Am lăsat ochii în pământ, am gândit, dezbătut, luptat cu mine... apoi m-am aruncat pe mine afară, și am intrat în magazin să vorbesc cu femeia frumoasă, orice, poate cu timpul va vedea ce simt eu.
Am făcut ca orice sportiv înainte de a doborâ un record olimpic, ceva gânduri de încălzire, ceva gânduri negative aruncate la gunoi, ceva concentrare asupra realității ... încălzire, avânt, start. Am deschis ușa la magazin, am intrat, și pentru o secundă am ridicat privirea. Mare greșeală de începător.
Chip angelic, ten alb superb, păr rebel negru ca noaptea, cu mii de pui de șerpi rebeli, care alunecau pe sacoul în carouri mărunte cu linii crem, albe și cu puncte mici negre, șerpi dornici să muște pe oricine ar fi încercat să se apropie. Îmi imaginam cum aș fi sărutat-o pe gâtul alb superb, cu aș fi mers mai departe cu săruturile spre bărbia minionă pe care aș fi mușcat-o nebun. Cum ar fi fost oare să mă trezesc cu o astfel de frumusețe lângă mine, să se așeze cu capul și cu tot părul ei rebel peste mine, să nu pot zări lumina zilei de el? Cum ar fi fost să își sprijine somnolența buzelor pe buzele mele, să îi simt bucuria sărutului în fiecare zi de acum încolo?
Am mai făcut un pas spre ea, a mai trecut o secundă și gândurile iar se plimbau razna prin păduri bântuite...
De ce a trebuit să aibă un decolteu atât de generos? De ce lasă tuturor să se vadă părți din acele minunate bogății de sâni pe care îi poartă? Acum va crede că sunt unul din aceia mulți, din aceia care vin să o curteze și să îi spună des cât este de frumoasă, doar pentru a fi cu ea... Cu ce sunt oare eu diferit de ceilalți? Eu cred că din cauza dragostei instantanee pe care i-o port... Dar poate și ceilalți simt la fel, poate și ceilalți au intrat la fel de stângaci și de fâstâciți în magazinul ei... Cine știe? Eu știu doar că trebuie să o fac să fie a mea, oricât de mult timp, poate pentru totdeauna. Poate undeva acolo sus, cineva e de partea mea și o va face și pe ea să mă placă.
Am mai făcut un pas, a mai trecut o secundă, a mai trecut un gând.

Cum să încep asediul? În ochii ei surprinzători de veseli am găsit un sprijin. Poate era doar un defect al meseriei în care este, cine știe? Cu siguranță nu sunt eu motivul acelei lumini subite apărute pe chipul ei. Sunt un client. Mi-am aruncat privirea să văd ce fel de magazin este și ce aș putea să cumpăr eu, bărbat, de aici. Ridic în sfârșit privirea în realitate. Magazin de lenjerie intimă pentru femei. Asta explică multe. Asta explică de ce femeia era așa de nonșalanată în a-și arăta părți din munții albicioși care îi scotea în față ca o armată de convins bărbați, dar clienți bărbați cu siguranță erau puțini curajoși. Am privit iar chipul ei. Mă credea curajos că intru să cumpăr iubitei mele ceva frumos, intim, dar nu știa că eu o visam pe ea ca fiind iubita mea. Am privit-o în ochi, străduindu-mă cu toată puterea minții să nu îmi alunece ochii în decolteul ei, ca două cuburi de gheață.

Am început să fac conversație ieftină, doar nu era să mă dau bătut sau să par nesimțit începând cu replici directe. A înțeles destul de repede că nu căutam ceva anume, sau pentru cineva, dar încă îmi susținea privirea cu a ei, încă nu mă lăsa să îmi pierd speranța. Nu am vrut să o pierd sub nici o formă, și am insistat, am tatonat, am apăsat pe tot ce îmi spunea că de mult trebuia să mă simt jenat și să plec. O invitație în oraș mi-a scăpat din gură, un pic ofensator, un pic prea direct, dar și cu o formulare simpatică. În gând îmi spuneam că seamănă totul cu o scenă dintr-un film bun, romantic și trebuie să continui.


Clipeam și îmi imaginam cum ar fi să accepte, oare aș putea să fac primul pas când o conduc acasă, să o sărut fără jena celor de la liceu care se sărută pentru prima dată?

Era o bucată de Rai, cu îngeri, cu vise, cu alb cu tot. Simțeam că din gura mea ieșeau numai cuvinte pe care nici eu nu le-aș fi crezut, dar care le simțeam din tot sufletul. Simțeam că este jumătatea sufletească și erotică a sufletului meu. Simțeam o atracție totală, prin ochi, prin gură, prin sânge.
A acceptat, drăguț, frumos, elegant, direct. M-a făcut să mă simt obligat pentru fericirea ei viitoare. Locul l-am stabilit, ora. Totul era ca în carte.
Am zărit de la depărtare cum se apropia de mașină. Avea un mers specific, cu un legănat frumos, ca un fotomodel la o prezentare de modă. Nu îmi puteam lua ochii de la mersul ei, de la pașii aceia, de parcă plutea pe asfalt. Era îmbrăcată așa cum visam eu că va fi, o combinație de alb și negru care mă incita, cu un elegant sacou negru și o cămașă albă, mulată pe corpul ei. Deodată simțeam că sunt cel mai norocos om de pe Pământ. Nu îmi dădeam seama de unde se ivise o astfel de fericire, dar trebuia să nu greșesc cu nimic mai departe, cu absolut nimic. Ea trebuia să fie a mea. Până acum nu aveam în minte nici un fel de finalitate a unei povești de dragoste, decât o viață lungă și plină de fericire. Acum îmi dădeam seama ce am de făcut pentru a mă simți împlinit.
Am jucat rolul de bărbat galant, fără să mă stresez, pentru că așa eram din fire. Am discutat ore întregi despre fericire, filozofie și viață, cu ochii în ochii celuilalt. Nu mai îmi aduc aminte chiar tot, despre ce am vorbit la masă, cum a trecut timpul și cum ne-a trezit chelnerul cu nota de plată, pentru a putea închide restaurantul. Era atât de târziu încât toată lumea plecase. Am zâmbit amândoi, și am început să regretăm clipa despărțirii. Unul dintre noi, nu realizez cine, a spus acest gând cu voce tare, dar răspunsul a fost atât de sincronizat, încât am început să râdem. Am plecat spre alt loc, oriunde. Nu am știut la început ce să propun, și dacă ar fi potrivit să propun ceva intim de la prima întâlnire.
Luminile de pe stradă se mișcau prea repede. Îmi aruncam din când în când privirea spre ea. Era minunată. Era superbă. Lumina venea și se plimba pe chipul ei, o mângâia și o făcea să o pot privi din toate unghiurile de umbră. Negam orice simțiri, negam orice aruncătură în prăpastie. Sentimentele mă chinuiau prea devreme și știam că trebuie să mă înfrânez, pentru a nu o speria. Îi trebuia ceva timp să mă cunoască, farmecul meu apărea după ce cineva mă cunoștea o perioada, după ce îmi știa mai bine sufletul.
Îmi doream să o cunosc bine, dar nu în totalitate, să mai las un colț de mister, un colț de explorat pentru mai târziu, ceva care să mă surprindă.
Am făcut ce ar fi făcut orice puști cu o mașină. Am mers cu ea, noaptea, să vadă luminile orașului de pe un deal din apropiere. Mi se părea potrivit în acel moment, și din simpla curiozitate de a vedea ce se va întâmpla. Nici unul din noi nu băuse, dar mă simțeam beat de parfumul ei, de fericire, de simțămintele mele și de gândurile ușor excitabile pe care le aveam.
A acceptat să mergem unde vreau eu, a pus mâna pe mâna mea... sau eu pe mâna ei, nu-mi mai aduc aminte. Era superbă și tare îmi era teamă să nu fac accident tot uitându-mă la ea. Avea o privire plină de strălucire, și eu un puls de zeci de ori mai crescut. Am oprit pe marginea drumului, în locul în care orașul se vedea incredibil de frumos. Am început să vorbim, dar doar pentru câteva minute, pentru că nu ne-am mai putut abține. Ne-am dat întâlnire buzelor, la mijlocul drumului dintre scaune. Am sărutat ușor moliciunile ei, gustoase, dulci... incredibil de dulci. Mă întrebam dacă este de vină desertul pentru buzele ei dulci de tot, sau pur și simplu era o reacție normală a două persoane care se atrag și se potrivesc unul cu celălalt. Mi-am dus mâna sub urechea ei moale, în spatele capului ei, si am apăsat, cu totul spre buzele mele, pătrunzând erotic în gura ei. Mă simțeam exaltat de ideea de a face mai mult și în același timp intrigat de întrebări cum ar fi: „de ce mă place pe mine?”, că doar eu mă cunoșteam pe mine. Poate chiar vedea fericirea pe care mi-o provoca, poate chiar își dorea să fiu fericit. Am apropiat-o de mine, am început să alunec pe gât cu săruturi, să încerc să simt formele trupului ei. Îmi plăcea ce simțeam, dar ce era și mai frumos, îmi plăcea că ea era fericită, mă căuta, îmi căuta buzele, îmi căuta limba, mă dorea mai aproape de ea.
Și ... și ... ce s-a întâmplat? Gândul meu glumăreț sare să strice toată povestea... Sunt sigur că vă apleacă curiozitatea spre ce va urma. Care ar fi variantele posibile? Scrieți-le mai jos unde se află linia punctată... Glumeam! Vă dau eu variante și apoi va las să alegeți.
Eu, uimit de mine, împins de mândria gândului de a fi cu o așa frumoasă fată, cu vise în avans desenate spre viitorul plin de pasiune si iubire, deveneam din ce în ce mai curajos. Mâinile mele coborau spre fundulețul ei bombat, navigau pe sâni și atingeau fiecare colț din ea, care ar fi putut trezi ceva, întări ceva, mări ceva... Nu era disperare, era erotism puțin calculat, dragoste, excitație. O simțeam cum se topea spre mine, cum se mișcă cu pasiune la atingerile mele. Fiecare secundă din mintea mea era trează. Gânduri cu miile, pe secundă, nu mă putea lăsa să trăiesc clipa de plăcere. Îmi doream să fac totul perfect și în același timp ea să simtă cum mă pierd și sunt în control în același timp. De aceea sunt două variante... De aceea există cel puțin două variante. În mine le-am trăit pe amândouă... Un gând mă făcea să mă pierd pe mine prin vise, prin sânii ei, prin oftatul ei senzual, prin mișcările ei și fericirea mea bătută la tobele inimii mele care alerga în pulsul din privire. Simțeam fiecare secundă cum trece, totul rămânea perfect în amintire. Cealaltă parte a mea judeca poziția mâinii și lăcomia trupului, judeca obscenitatea clipei, obscenitatea poziției corpului ei, a limbii mele din ea, a dorinței, a locului din mașină, a aburului cu care era acoperit geamul.
Eram o combinație ciudată de gânduri antagonice. Eram o ciudățenie de animal și zeu. Animalul câștiga atunci de fiecare dată, prin poziția în care făceam sex, nu dragoste, prin dorința care te făcea să uiți de tot și să trăiești clipa. Clipa asta era ca o statuie din doi oameni ieșiți în relief, uniți și împletiți. Ochii erau ieșiți din orbită sau închiși, imortalizați în plăcere. Eram stresat de performanță și stors de iubire. Era perfecta mea imagine din timp, iubirea mea.