Întrebi dacă poți rămâne să dormi acolo și ți se spune că da, însă va trebui să împarți patul cu un tip care a ajuns înaintea ta, știi, nu prea sunt destule paturi, nu cred că te deranjează, afară ninge și e frig. Și intri, aluneci între cearșafuri într-un tricou lălâi și niște bikini cu Mickey Mouse, s-a făcut cald de la sobă și e bine. Te ghemuiești pe partea ta și nici nu-l atingi. În miez de noapte, când cabana duduie de somn și pace, vă atingeți în vis și din relația piele-piele deja se știe, ies scîntei. Se declanșează cutremure senzitive, senzuale, senzaționale, atingerea devine prezență, prezența devine sărut iar sărutul, geamăt. Și când totul se termină, te invadează liniștea Aceea și cazi într-un somn și mai profund până ce lumina amplificată de zăpadă intră în cameră, te trezește și dai să-l privești, să te asiguri că e real. Dar el nu mai este. Nici în pat, nici în casă, nicăieri, și ți-e rușine să întrebi. De atunci te plimbi pierdută prin oraș și îi privești pe toți fără să știi dacă vreunul o fi el sau dacă el te știe.