agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-12-27 | |
Spre China din mogoșoaia -29
five o clock tea Am petrecut suficient timp la porțile cerului, în interiorul templului. Foamea îmi dădea târcoale și conform celor două promisiuni pe care mi le făcusem, prima, să iau un taxi la întoarcere și a doua, am plecat spre „casă” să mai economisesc din bani și să mănânc la hotel. Vremea mohorâtă nu mă îndemna să mă mai plimb după amiază așa că după ce am mâncat am mai completat documentarul care luase deja proporții. Am recitit câte ceva din primele însemnări și mi-am dat seama că, în China fiind, nu am avut niciun contact cu ceremonialul servirii ceaiului. Ceasul de pe ecranul televizorului din cameră arăta ora16. Mai este puțin și se apropie five o clock tea. Am zâmbit amintindu-mi e caragiale și de vestitul sublocotenent Mitică... Tânărul vorbitor de limbă română formase un grup din 3 băieți și 4 fete și plecaseră în oraș cu microbuzul cu stegulețe românești. Am mers în stația de ricșe după ce mi-am cumpărat alte două batoane și două doze de bere chinezească, l-am reântâlnit pe „omul cu ricșa” care mi-a zâmbit larg. Am urcat și eram încă nehotărât. Chiar îmi plăcea să mă plimb cu ricșa...Mi-am reamintit de domnul profesor Hou Gujisem și în speranța că ar fi posibil să mă inițieze însoțindu-mă la un local specializat în servitul ceaiului am scris pe caietul de notițe „Wangfujing street” și am arătat „birjarului”. Eram deja familarizat cu zona așa că am făcut semn ricșei săaștepte și am intrat în localul domnului profesor. Ospătarul m-a recunoscut și m-a întâmpinat. Am arătat spre umăr ca și când arătam ceva grade militare și omul a priceput. După câteva minute profesorul a apărut. - Bună ziua! Nu serviți masa? - Am mâncat deja dar aș avea o rugăminte, dar numai dacă nu vă deranjez... - Vă ascult... - Domnule profesor, sunt în China, țara în care servitul ceaiului este o adevărată religie, ceainăriile fiind adevărate temple prin ritualurile vechi de mii de ani. - Ne flatați-a răspuns profesorul radiind de mândrie. Cu ce vă ajut? - Aș dori să mă însoțiți la un asemenea local și să-mi împărtășiți din tainele și rigorile acestui ceremonial. Profesorul a răspuns afirmativ și a plecat în vestiar să se schimbe, apoi am mers amândoi, agale, către ricșă. - Văd că ai premeditat totul. - Nu! Dacă nu exista posibilitatea să mă însoțiți m-aș mai fi plimbat prin cartierul hutongurilor... omula rostit câteva silabe rapide spre conducătorul tricicletei și am pornit. Ricșa se deplasa cu viteză redusă printr-un labirint de străduțe și apoi, ieșind la o stradă mai mare mi-am dat seama că suntem în apropiere de Piața Tienanmen. -Domnule profesor, poate că te surprinde dar știu că trecem imediat pe la sud de Piața Tienanmen. - Nu mă surprinde! Înseamnă că fostul militar nu și-a pierdut simțul de orientare. - Într-un oraș enorm în care populația este aproape la fel de numeroasă ca toată populația țării mele nu ar fi fost imposibil. Omul cu ricșa a tras la bordură și cu un zâmbet larg, după ce am plătit, a mulțumit în engleză. Domnul profesor Hou Gujisem s-a apropiat și cu o voce joasă i-a repetat de câteva ori cuvântul în limba română ca apoi, cu un aer de fericire reală acesta să rostească: „mul-tsu-mesc”. Apoi a scos un pix și un carnețel și a notat ceva. - Suntem la un salon de ceai, la Lao She Tea House, așa cum ți-ai dorit. M-ai luat cam pe nepregătite și viața într-un oraș mare m-a făcut să nu mai beau ceai după tot ceremonialul dar cu ajutorul personalului sper că îți vei face documentarea. Leul uriaș de la intrare se armoniza plăcut prin culoarea lui albă cu lampioanele maronii ce flancau intrarea. Mai sus pe fronton am observat lampioane ceva mai mici dar de aceeași culoare maro-roșcat așezate în coloane cu lampioane din ce în ce mai multe pe o coloană. Scara de la intrare ce ducea privirea spre un zid ca apoi să se despartă în două aripi mi-a amintit de feng shui unde zidul din fața scării sau a intrării oprește spiritele malefice. Ne-am așezat într-o sală destul de mare prevăzută cu un fel de scenă pe care urma să se desfășoare întreg ceremonialul. - Dacă ai să dorești să-ți cumperi un ceainic din China te voi însoți. Este foarte importantă alegerea pentru ca acel ceainic să nu aibă, din fabricație, un alt miros decât al porțelanului sau al lutului cu nisip iar capacul lui, după ce pui apă în el și astupi orificiul pentru aer să nu permită niciunui strop să curgă dacă intorci vasul. Va mai trebui să ști ce fel de ceai vei bea ca să optezi pentru un anume material și un anume unghi al gurii prin care curge ceaiul. Mânerul de care apuci ceainicul trebuie să îți ofere confort și să nu necesite vreun efort la turnare. Profesorul vorbea destul de lent dar informațiile mă amețeau și intuiam că nu sunt nici pe departe în inima izvorului. - Dacă obișnuiești să bei ceai pu-erh și ai să te stabilești la una dintre categoriile, sheng sau shu, ai putea să-ți procuri un ceainic yixing. - Domnule profesor cred că m-ai pierdut deja. Câte feluri de ceai sunt? Sau mai bine te rog să-mi enumeri câteva feluri de ceai . Spun să-mi enumeri pentru că am senzația că sunt enorm de multe feluri. - În funcție de planta de pe care sunt culese, de părțile și perioada de cules, de modul de prelucrare , de varietatea de arbore, de nivelul de oxidare și fermentare, de perioada de păstrare până la maturare ceaiurile sunt o extraordinar de mare varietate. Poate că ar trebui să definim noțiunea de ceai, ca element de consum, care este o băutură obținută prin infuzarea frunzelor de camellia sinensis sau orice altă varietate, precum și mate, lapacho, rooibos, mentă, mușețel, frunze de condimente, fructe uscate.. În funcție de gradul de oxidare poți obține ceai alb, verde, oolong, negru, pu-erh sau ceaiuri aromate obținute prin amestecul cu flori, uleiuri volatile naturale și uneori arome artificiale. - Să nu îmi spuneți că pentru fiecare denumire de ceai îți trebuie un anumit ceainic... - Nu chiar dar atenție! V-am pomenit despre tipuri dar nu și despre feluri de ceai. M-am hazardat, mi-am așezat temeinic pixul între degete și am spus: - Ascult și notez! Fără să facă vreun efort domnul profesor și-a început înșiruirea spunându-mi, ca o scuză, că nu știe și cum se obține fiecare fel în parte. Dintre ceaiurile albe sunt: Ace de argint, Bujorul Alb, Sprâncenele Onoarei, Sprâncenele Lungi și Nobile, Albul de Ceylon, Albul de Darjeeling. Ceaiuri verzi chinezești: Fântâna Dragonului, Praf de Pușcă, Melcul Verde de Primăvară, , Sprâncenele prețioase, Pașnicul Suveran al Maimuțelor dar să nu le ignorăm pe cele japoneze, ocha: Picătura de Rouă, Matcha, Sencha, Bancha, Kukicha, gyoku ro, Hojicha, Tamarryocucha. Simțeam că nu am aer. - Domnule profesor să nu-mi cereți să cred că ați bănuit că voi veni și v-ați documentat. Mi se pare enorm volumul de informații. - Nu am terminat dar am o explicație clară. La venirea din România am încercat să fac o mare ceainărie dar după ce am învățat ce am crezut necesar și am deschis am fost dezamăgit de rezultat așa că mi-am amintit de un proverb românesc care spunea „ țăranul nu cunoaște , nu mănâncă” și mi-am spus că ar fi păcat de priceperea mea în ale ciupercilor așa că am deschis restaurantul la care m-ai găsit. Apoi după câteva secunde în care și-a adunat gândurile a continuat: - Ceaiurile aromatizate sunt mult mai puține, chinezii dorind să pătrundă esențele naturale. Nici nu cred că țin minte prea multe dar încerc...Jasmine, Osmathus, Ceai Vietnamez cu Lotus. Ceaiurile oolong sau ceaiurile Dragonului Negru, ar fi Marea Robă Roșie, Zâna Apei, Zeița de Fier a Milei, Pouchong, Dong Ding, Formosa Oolong. Dar văd că ți-ai pierdut răbdarea... - Nu! Am răbdare dar la unele nu am notat, poate, corect denumirile. - După ce scrii tot, am să le corectez eu, a spus el și a continuat. Ceaiul negru chinezesc are sortimente destul de puține, Lapsang, Sou chong, Keemun, Dian Hong, Indian sunt Assam, Darjeeling, Nilgiri, Ceylon. Mai sunt ceaiuri în amestecuri de ceai negru Earl Gray , English Breakfast, Russian Karavan, Englishh Aftermoon. Dintre toate ceaiurile cel mai lung proces de fabricație îl are ceaiul Pu-Erh, Shu, 15 ani. -Vorbim despre ceaiuri de toate felurile dar o istorie a acestui obicei? - Sunt mai multe legende dar am să-ți pomenesc doar una sau chiar două. Se spune că prin anul 2737 î.Hr. Împăratul Shennong a descoperit dintr-o întâmplare ceaiul, așa cum Newton, tot din întâmplare, a descoperit vestita teorie, tot așa împăratul adescoperit ceaiul. Dacă lui Newton i-a căzut mărul în cap împăratului i-au picat dintru-un copac frunze în apa fiartă din bolul din care bea. Văzând că apa s-a colorat împăratul nu a ezitat să guste și a savurat aroma primului ceai din lume. O altă legendă spune că după ce a meditat zen, timp de 9 ani în fața unui zid, fondatorul școlii budiste zen, Bodhidarma a adormit și ca să se pedepsească pentru ccă nu a făcut față somnului, acesta și-a tăiat pleoapele. Acestea au căzut pe pământ și după ce au prins rădăcini din ele au crescut primii arbuști de ceai. Obiceiul băutului ceaiului în China dateată aproximativ din 202 î. Hr. Dar în Japonia a ajuns prin intermediul unui preot zen pe la anul 648 î.Hr. Lu Yu a scris Cha Jing, cartea despre obiceiurile băutului ceai pe la anul 740 î.Hr. - Am, citit acasă că în lume se produc anual 3,15 milioane de tone de ceai. - Asta numai dacă ne referim la ceaiul cultivat obținut din urmașii cameliei. Și dacă este este vorba despre ritual, căci asta este arta servitului ceaiului nu putem vorbi despre servitul propriu zis ci și despre prepararea lui. Eu personal cunosc 6 metode de preparare dar asta nu presupune că ar putea fi numai astea. Mirarea mea era fără sfârșit dar mi-am stăpânit-o punându-mi fireasca întrebare sau poate justificata întrebare: unde se sfârșește misticul și unde încep fițele sau să reformulez ....până unde este rafinament și de unde începe perversiunea.? - Atunci ascult despre metodele de preparare. - Enumerându-le doar, ar fi metoda chinezească sau gaiwan, gongfu, japoneză, marocană, englezească și cea rusească. Dar să revenim la ceainic. Nu ți-am spus cum se pregătește pentru uz un ceainic nou. Este bine să știi că dacă folosești și ceai negru și ceai verde este bine să ai două ceainice. Un ceainic nou va trebui să-l cufunzi cu totul într-un vas și să-l fierbi și în funcție de materialul din care este făcut ai diferite proceduri de urmat. Păstrarea ceainicului duopă utilizare necesită o îngrijire aparte. Nu se spală cu nici un fel de detergent. Se clătește și se lasă să se usucedupă ce a fost tamponat cu u cârpă moale și uscată. Nu toate ceaiurile se prepară la fel dar până la modul e preparare să nu uităm că pe lângă ceaiul ales vom avea nevoie și de apă, element care poate fi numit mama ceaiului. Și aici ar urma o clasificare... - Domnule profesor să trecem peste asta . Probabil că apa de izvor este cea mai bună ... - Da! Ai dreptate dar vom trece peste asta. Când am rostit apă de izvor mi-au sunat în minte cuvintele ...” cea mai bună băutură este apa de izvor dacă la un strop de apă pui un kil. de vinișor .„ - După sunet, abur și formă putem avea „apa de prunc”, „apa matura” și „apa de moșneag”. Am simțit că-mi pierd definitiv răbdarea dar mulți dintre noi simt plăcere în a împinge lucrurile la limita suportabilului, așa că să nu fiu considerat neam-prost am cerut să mi se explice cum aflu dacă apa are forma(?) potrivită, sperând că profesorul a tradus aiurea. - Când bulele care se ridică la fierbere sunt mărunte și multe apa este „ochi de crab”,când bulele se măresc și se sparg ca într-o cascadă forma este numită „ochi de pește”, peste acest nivel este „apa bătrână” sau „apa de moșneag”. - Văd că răbdarea ta se apropie de limită așa că, pentru că gazdele deja au încălzit apa și aș vrea să urmărești atent mișcările, dar în cunoștință de cauză , am să-ți descriu metoda gaiwan. Numele este dat de micul bol de porțelan, cu capacul care are o gaură în el și care este așezat pe o farfurioară. Ceașca se clătește și se încălzește cu apăfierbinte și după ce este vărsată apa cu care s-a clătit , în ea se pun 1-2 lingurițe de ceai. Se pun câteva picături de apă fierbinte și se savurează parfumul și aroma degajate. Se infuzează cu apă de temperaturi diferite în funcție de felul de ceai apoi, după infuzare se acoperă gaiwanul și se ridică cu mâna stângă. Apoi se trece în mâna dreaptă și se toarnă într-un vas mai mic ținând capacul cu degetul mare și farfurioara cu celelalte 4 degete. Dcă ar trebui să-ți pomenesc despre metoda japoneză, care este mult mai complicată, presupunând răsuciri ale vasului... - Cred că ajunge! Cei care preparau ceaiul cred că transformaseră ritualul într-un spectacol. Ceaiul deja era turnat cu mișcări de balet din niște ceainice cu gât lung de peste 1m. Prin ridicarea mâinii drepte deasupra capului asigurând o scurgere lentă în cești. Între timp am fost serviți cu niște prăjiturele. Aromă minunată a ceaiului invadase incăperea ca un dragon uriaș ce seondula în ritmul ritualului vechi de mii de ani. Am rămas amândoi tăcuți urmărind mișcările grațioase a celor care oficiau ritualul unei religii greu de înțeles pentru europeni. Seara era pe aproape. Am mulțumit din suflet profesorului și ne-am despărțit prin plecăciuni repetate și aplecări de capete. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate