A prezenta Coranul în cadrul limitat al unei rubrici de ziar este o sarcină extrem de dificilă, chiar pentru un specialist în islam sau în istoria religiilor, așa că voi încerca să relatez comentariul pertinent, atât cât îl mai țin minte, făcut de studentul meu Hakim, al cărui nume se traduce "Înțeleptul". El își merita numele, deoarece era un student eminent. Purta barbă, semn că era fundamentalist, în sensul că respecta "á la lettre" preceptele Coranului.
Eram în "Librairie des Sciences", o librărie aflată în fața Consulatului Franței din Casablanca. Nu "anvizajam" să cumpăr o carte anume, dar măcar o dată pe săptămână mă destresam la această librărie, prin răsfoirea diverselor cărți aflate în rafturi. Apreciam răcoarea din interior, oferită de instalația de climatizare, deoarece, afară era o zăpușeală cu miros de asfalt încins, care îmi amintea de marile bulevarde bucureștene în luna lui cuptor.
"Bonjour, monsieur", am auzit pe când mă străduiam să citesc titlul de pe cotorul unei cărți. M-am întors și l-am recunoscut pe Hakim. Era un tânăr de statură mijlocie, brunet, tuns scurt, cu fața ascuțită și nas acvilin. În deschizătura din părul bogat al bărbii lui, am observat un zâmbet subțire, care a fost preludiul recomandării să cumpăr "Sfântul Coran", tradus din arabă în franceză de Muhammad Hamidullah, profesor la Universitatea din Istanbul.
- Aș prefera, pentru început, să-mi spui tu, în câteva cuvinte, ce este Coranul, am încercat eu să câștig timp de gândire.
- Coranul vine de la cuvântul arab "al Curan", care înseamnă "lectură", a început Hakim metodic. Este cartea sfântă a musulmanilor, în care sunt scrise vorbele lui Allah, așa cum au fost transmise Profetului Său, Muhammad, denumit și "Al Rassul Allah" (Trimisul lui Allah). Nu este ofensă mai mare pentru noi, musulmanii, decât să se spună că Muhammad este autorul Coranului. Muhammad a învățat doar pe de rost vorbele lui Allah, transmise prin mesageri celești, în special prin arhanghelul Jibril (Gabriel). La auzul numelui arhanghelului, care a anunțat-o pe Sfânta Maria că este însărcinată, l-am întrerupt pe Hakim.
- Muhammad a avut viziuni cu arhanghelul Gabriel?
- Viziunile cu acești mesageri apăreau când Profetul se retrăgea să petreacă nopțile într-una din numeroasele grote de lângă Mecca. La început, Profetul nu știa prea bine, dacă acești mesageri erau îngeri sau draci. Prima Lui soție, Khadija L-a edificat printr-un test foarte perspicace. Astfel, ea I-a propus ca, în momentul când El are o nouă viziune cu un mesager, să-I facă un semn. Când Muhammad i-a spus "Iată, iar apare!", Khadija și-a luat soțul în brațe, făcând… hm, înțelegeți dumneavoastră. Apoi, ea L-a întrebat dacă viziunea persistă, la care El a răspuns că mesagerul a dispărut. Stăpânită de o mare emoție, Khadija I-a spus "Un drac nu s-ar fi îndepărtat la văzul intimității noastre conjugale! ". Hakim s-a oprit cât să-și tragă suflarea și a continuat expunerea lui. Coranul are 114 capitole, denumite surate, care au mărimi foarte diferite. El nu a fost revelat dintr-o dată, ci treptat, până la moartea Profetului (632). Muhammad a fost analfabet toată viața, motiv pentru care El a dictat Coranul unor scribi. Zaid Ibn Thabit, principalul scrib, a scris diferite versete din Coran "pe bucăți de piele sau pe omoplați de cămilă". Fragmentele din Coran nu se regăsesc în ordinea cronologică a transmiterii lor, ci în ordinea pe care a considerat-o Profetul. După moartea lui Muhammad, s-au făcut mai multe încercări de a transcrie într-un singur volum un text întregit, având la bază recitările miilor de musulmani, care învățaseră pe de rost Coranul și fragmentele de text aduse de diverși contemporani. Abia în 650, în timpul celui de al treilea califat, al lui Utman Ibn Affan (644-656), unul din socrii Profetului, s-a realizat transcrierea, prin truda scribilor Zaid Ibn Thabit și Aban Ibn Said Ibn Al Aas, a unui text recunoscut ca oficial până în prezent. Se pare că, în final, deși ordinea versetelor în surate a fost fixată de Muhammad, ordinea suratelor a fost ordonată de califul Utman Ibn Affan.
- Hakim, l-am întrerupt eu admirativ, dar tu ești o adevărată enciclopedie!
Stimulat de laudă, el a continuat neobosit prelegerea.
- Mai trebuie să știți că prima carte scrisă în limba arabă a fost Coranul. Sursele de inspirație dogmatică ale Coranului sunt ebraice - Vechiul Testament și Talmudul - și, într-o mai mică măsură, creștine, mai ales evangheliile apocrife. În Coran se afirmă că există un singur Allah, care are o curte formată din îngeri - muritori înaripați, fără sex, creați din lumină, aceiași care se găsesc în religia mozaică. Pe fiecare umăr al oamenilor stă câte un înger; unul înregistrează faptele bune, iar celălalt - faptele rele. Pentru omul obișnuit, Coranul este un îndreptar de viață, care nu predică ascetismul și renunțarea la bunurile lumești, ca în doctrina creștină, ci moderația, ca în surata 7 - "Limbul", versetul 31, în care este scris "Și mâncați și beți; dar fără exces!". Hakim s-a oprit și s-a uitat la ceasul de la mână. Am înțeles că era nevoit să plece. I-am mulțumit cu multă căldură.
- Dar, "monsieur", o să cumpărați Coranul?
Nu eram hotărât, dar nici nu puteam să-l refuz în mod direct.
- Da, o să-l cumpăr, dar acum n-am la mine banii necesari.
Ne-am despărțit, după care în minte mi-a venit o întrebare retorică: cărui înger de pe umerii mei i-am dat de lucru în acel moment, celui care înregistrează faptele bune sau celuilalt?