Spre China din Mogoșoaia-33

Jingshan Park

Să vizitezi într-o singură zi Templul Norilor de Azur, Parcul Colinei Parfumate și Noul Palat de Vară este un efort fizic considerabil. Este trecut bine de prânz și, pe lângă faptul că îmi este sete, din preajmă îmi gâdilă nările arome de mâncăruri exotice care îmi sporesc senzația de foame. Mergând spre sud am găsit o alee mai liniștită și un panou uriaș în fața căruia doi oameni stăteau și citeau. Imaginea pictată deasupra panoului era mai mult decât semnificativă dar textul de sub ea nu arăta a lozincă mobilizatoare, era prea lung și avea și câteva aliniate. M-am rezumat să-l fotografiez și să-l rog pe Hong să mi-l traducă, după ce ajung la hotel. Pe un alt panou, la o distanță destul de mare am văzut desenată...o rață albă. Nu mă mai miră nimic așa că, după scurta odihnă de pe bancă am luat-o pe direcția raței pictate. Subconștientul îmi aducea la suprafață câteva asocieri de la lecțiile de zoologie din școala elementară... „rase de rațe, în afară de rața comună, sunt: alergătoarea indiană, rața de Pekin, albastră de Suedia...” Am zâmbit vremurilor când eram la școala elementară și când dacă apărea un caz de corigență era o mare problemă la clasă. Mirosul îmbietor de carne de pasăre la cuptor era covârșitor. M-am tras pe lângă un gard viu, am numărat ce bani mai aveam, așa ca să nu mă fac de băcănie și m-am liniștit.
Am intrat în restaurantul a cărui intrare aducea a poartă de templu și am pășit în interiorul primitor.
Știam că în documentar, între primele pagini, îmi scrisesem că ar trebui să mănânc această specialitate. M-am așezat la masă și am căutat în caiet.
În timpul Dinastiei Yuan, Hu Sihui a scris o carte cu rețete complete în anul 1330, carte în care era menționat și felul de mâncare intitulat Shaoyazi, fel de mâncare ce a devenit un simbol gastronomic pentru China, numit de englezi Peking Duck . Dacă specia de rață folosită în vechime era o rață de talie mică, de culoare neagră, ce creștea pe canalele din preajma palatului, mai târziu creșterea raței de Nanjing a ajuns la rang de știință astfel încât masculii hrăniți într-un regim special ajung la 5-7 kg, se poate ajunge la 11-15 kg. Când se sacrifică, adică după 50-80 zile de viață, după ce sunt jumulite și eviscerate, se suflă aer între piele și corp, pe lângă gât, așa cum se face la noi la sacrificarea mieilor, pentru despărțirea pieii de grăsime. După aceasta se trece prin apă clocotită și se pune la uscat după ce a fost glazurată cu maltoză, și se lasă la scurs 24 de ore. Cuptorul peîncălzit cu paie de sorg va primi rața pentru prepararea de primă etapă. Apoi, după ceva vreme se trece la prepararea la foc deschis, unde se folosesc numai anumite esențe de lemn. Activitatea de preparare este laborioasă și nu se poate comanda pe loc decât la restaurante specializate unde produsul este deja în plin proces de prelucrare. Pielea maronie ca chihlimbarul are o textură crocantă. Pielea se poate servi separat cu zahăr și sos de usturoi iar restul raței va fi porționat în circa 180 de bucățele ce se pun într-un fel de clătite alături de ceapă verde tocată mărunt și castravete verde tăiat fâșii, alături de sos de fasole dulce.”
Ospătarul s-a apropiat cu lista de bucate din care am indicat cu degetul vestitul fel de mâncare. Ca un adevărat artist, după circa 30 de minute, bucătarul a venit cu rața aburindă. Mișcările grațioase de tăiere a bucățelelor de rață aveau o coregrafie aparte, emanând precizie și dexteritate. În același timp, o domnișoară care părea asistentă întindea clătita în care se așezau carnea și ingredientele. Mirosul plăcut și foamea m-au determinat să trec peste reticența asupra acelui sos și a asocierii zahăr-usturoi. Sosul cu care se unge clătita la exterior este un sos de prune dulce-picant. Organul meu gustativ nu mai era în stare să aprecieze unde a întâlnit, mierea, uleiul de susan, vinul, ceapa roșie, ghimbirul, vinul de orez, lămâia. Acest nou experiment m-a determinat să-mi spun, românește: băiatule, ai făcut-o și pe-asta!
Cum după ce ai mâncat vezi lumea cu alți ochi. Am estimat, privind afară, dacă timpul material mi-ar fi permis să mai fac o vizită. Oboseala, poate vârsta, m-au făcut să amân vizita la Jingshan Park.
Am luat-o la pas înspre sud bucurându-mă de liniștea trecătorilor. Aveam senzația că aspectul senin și liniștit al oamenilor este o regie. Era greu de crezut că totul este dulce și frumos. Am devenit mai atent la ce se petrece pe stradă. Am remarcat bătrâni care colectau pet-uri de plastic sau cutii de bere. Poate că în zonele turistice, pentru a nu strica imaginea Chinei, oamenii aceștia nu aveau voie să colecteze deșeuri...
M-am smuls din gândurile care mă târau spre partea tenebroasă a vieții de fiecare zi a chinezului de rând. Gânduri potrivnice mă trăgeau spre constatări nefavorabile privitoare la acest minunat popor care trăia arta așa cum respira. Modul de a lua lumea în posesie prin artă, prin posesie înțelegând și lumea interioară și lumea exterioară, mă determina să fiu convins că lumea este totuși o realitate finită ca și evantaiul artelor. Infinitul care guvernează finitul a oferit posibilitatea aspirației tuturor artelor prin combinarea lor în arte mixte născându-se astfel noi și noi forme. Infinitul trunchiat de perfecțiunea spre care tinde spiritul, prin fiecare artă, sub imboldul ambiției, se supune difuziunii în toate laturile vieții. Singura perioadă în care arta s-a difuzat în ansamblul vieții, în Europa, a fost Renașterea. De la asasinate la muzică totul era pătruns de artă, de ideia de perfecțiune. Aspecte ale perfecțiunii s-au manifestat și în alte epoci dar sub impulsul excepționalului sublimat, dintr-o masă ternă și superficială relația artă-viață a coborât excepționalul, prin multiplicare dar nu uniformizare, până la nivel popular. Strachina cu modele florale, fusul pictat, lingurile perforate, hamurile ornate, de la români își găsesc echivalentul în etnocultura chineză dar la un alt nivel, depășind estetica obiectelor utile ajungându-se până la crearea de flori pictate. Începând cu secolul I, chinezii au îndoit hârtia în diferite forme și scopuri. Abia după anul 610 a ajuns hârtia în Japonia iar japonezii au ridicat acest obicei la rang de artă.
Pasul domol m-a purtat până la poarta din nord a Muntelui de Cărbune, Jingshan Park care a fost cunoscut și sub numele de Wansuishan până în 1655. Puteam scurta drumul spre Piața Tienanmen prin acest parc așa că am pătruns în spațiul celor 57 de ha. Fostă grădină imperială,
„Prospect Hill” a fost deschis public în 1928 și în mod oficial în 1949. Muntele de 46 de metri este un deal artificial care a rezultat din pământul escavat din șanțul ce înconjoară Orașul Interzis. Acest plus de material nu a fost depozitat fără logică ci, respectând legile feng shui, spre nordul Palatului de Iarnă. Cu totul impresionant este faptul că acest volum uriaș de pământ și pietre a fost escavat, transportat și clădit numai cu forță umană. Acest „ munte” are în total cinci vârfuri iar în fiecare vârf este construit câte un pavilion din lemn pictat, pavilioane destinate relaxării oficialilorla care se poate ajunge urcân pe niște scări cu trepte de lemn. Axa nord-sud a determinat construirea la sud de colină a unor case și morminte, tocmai pentru a evita vânturile reci din nord și Yin ( vezi definiția) de aceea acestei coline i se mai spune și Feng Shui Hill sau Coal Hill. Pe această colină, ultimul împărat al Chinei, aparținând dinastiei Ming, Chongzhen, s-a spânzurat în timpul asediului manciurienilor. Numele de „Muntele de Cărbune” a fost dat din cauza unui zăcământ descoperit cu ocazia ridicării lui. Numele acestei grădini, inițial a fost "Grădină a sute de specii de fructe" datorită faptului că în timpul domniei împăratului Qianlong aici au fost plantați nenumărați pomi fructiferi. Din vârful colinei, urmărind întreaga axă nord-sud vom remarca, pe lângă minunatele țigle smălțuite în galben ce acoperă clădirile violet, Poarta Yongding Men construită în 1553, strada Qian Men, Piața Tiananmen, Orașul Interzis, în nord, Turnul Drumului (Gu Lou) și Bell (Zhong Lou) și, în depărtare, o serie de lacuri.
Peste tot în această fostă grădină a palatului vezi tineri și bătrâni care socializează, mulți vârstnici dansează, practică Tai Chi, cântă operă și peste tot vezi în desfășurare diverse acte culturale: pictură cu apă, kuaiban sau kuai shu, spectacole la scară mică date de unul sau doi actori soliști care se produc, cântând și recitând , acopaniați de instrumente de percuție și de coarde, cu flaute chinezești sau cu huruitoare din bambus sau din oase. Ceeeace se aude este un fel de rap sau mai degrabă hip-hop.
Pe cel mai înalt loc este înălțatPavilionul celor 10.ooo de primăveri care mai poartă ăn el ultimul Buda dintre Cei Cinci Buda Parfumați confecționați din cupru, existenți în fiecare dintre pavilioanele parcului, celelalte statui au fost distruse de către anglo-francezi la anul 1900.
În vârful acestei coline se poate ajunge pe două căi, atât pe la est cât și pe la vest. Până la apariția clădirilor foarte înalte în capitala chinei, aici se afla cel mai înalt punct din care puteau fi admirate toate împrejurimile. Din vârful acestei coline, privind spre nord, vezi Poarta Păcii Pământești, Drumul Turnului, privind spre sud se dezvăluie întregul plan simetric al Beijingului, cu clădiriledin vechea capitală aliniate de-a lungul axei sale nord-sud. În estul colinei se poate vedea Beihai Park, cu toată salba de lacuri. Pe versantul nordic al dealului sunt Sala Longevității (Shouhuangdian) și Sala pentru Observarea Morala (Guandetang). În anii 1950, Sala Longevității împăraților a fost transformată în Palatul Copiilor de la Beijing, o instituție de agrement și de învățământ, așa cum era pe vremea când eram eu copil alatul cotroceni, acolo unde am frecventat mai multe cercuri dar astăzi este Palatul Președintelui...
Am ajuns în apropierea porții de nor a Orașului Interzis dar am avut surpriza să nu pot trece întrucât poarta era blocată așa că m-am întors circa 20 de metri și am ieșit printr-un tunel subteran.
Soarele căzut spre asfințit lăsa locul nopții să se așeze tandru peste aceste muzee în aer liber. Brusc în tot parcul s-au aprins luminile ceeace mi-a relevat o minunăție a acestui vast oraș.
Am ieșit la trotuar, am luat un taxi și am plecat spre „casă”.