Judecând după privirea ei grozav de inteligentă, mâța aia pare o persoană, știe să se ridice în două picioare și să te scruteze, pare un om după forma în care-și cântărește îmbucătura și după cum se așază la masa ei pisicească nu doar pentru a devora carnea ci și pâinea și salata. Pare o persoană pentru că se ajută de gheare ca și cum ar fi mâini, pentru că poartă în mod natural absurdele haine cu care stăpânii ei au îmbrăcat-o, niște blugi texani și o cămașă în carouri. Atât de mult pare o persoană încât trebuie să o privesc stăruitor și să-mi repet iar și iar că nu e decât o pisică, o pisică, o pisică în timp ce mă întreb când o să-mi dea înapoi banii pe care i-am împrumutat luna trecută, fi-i-ar mustățile-ale dracu'!