Puțin roșu pe albul imaculat

Nu știe nimeni ce alchimie se petrece în creierul uman. S-a întâmplat deodată, mi-a picat cu tronc pur și simplu. Poate fiindcă era atipică, nu îi plăcea turma. Era și „tupeistă”, s-a înființat într-o dimineață de vară în bucătărie, cumnată-mea tocmai scotea un chec din cuptor. Când a văzut-o a rămas fără cuvinte.
Cum nu era nimeni în preajmă, i-a pus câteva întrebări amabile, nedorind să o jignească:
-De unde ai apărut dragă, cine te-a adus aici?
Nu i-a răspuns, a intrat în camera de alături și a rămas pe loc. Delia, fiica mea, (venise pentru câteva zile în vacanță), repeta la vioară.
Ce-a oprit-o pe intrusă acolo, n-am aflat niciodată. Cumnată-mea a invitat-o politicos, în bucătărie.
-Nu se cade dragă să deranjeji! Am să-ți fac niște poze, merg să aduc aparatul. Până revin servește niște chec.
A înghițit câteva bucățele din ditamai felia și a ieșit afară. Venise de nicăieri și tot așa dispăruse.
La masa de prânz toată lumea era intrigată, am fost întrebat de mai multe ori dacă am vreo legătură cu acea apariție misterioasă. Am făcut investigații, n-au ajutat la nimic.
A doua zi, cam la aceiași oră, a apărut iar, apoi și în zilele celelalte. Mă atrăgea cu o forță irezistibilă, voiam s-o alint, s-o mângâi, mă ținea însă la respect, păstra o distanță cuviincioasă față de mine.
Toți ai casei am îndrăgit-o, doar mamaia Cateluța o bombănea, uneori.
Delia a fotografiat-o în fel și chip, Nona, cumnată-mea, a filmat-o, dar ele, la câteva zile au plecat la Verona, în Italia.
Între timp, eu și ea ne împrietenisem, cum se spune, la cataramă. Se lăsa strânsă în brațe, uneori, în elanul meu admirativ o și ciupeam! Apoi, pe la sfârșitul lui noiembrie a devenic posacă, mânca din ce în ce mai puțin și privea cu niște ochi de mă înduioșam. Am chemat doctorul să o consulte. Pastile, prafuri de tot felul, în zadar. Am încercat și tratamentul naturist, ceai de rostopască, usturoi, hrean. Nimic n-a ajutat-o. A rezistat până la prima zăpadă. În ziua aceea am știut că peste noapte nu va mai trăi. N-am mai suportat și i-am curmat suferința. Au rămas doar câțiva stropi roșii în zăpada imaculată. Am aruncat-o în tomberon și-am mers în casă. Am căutat caseta și am privit filmul.
Delia cânta la vioară și-o puică pestriță, obosită poate de atâta umblat prin grădină, se culcușise pe covor.


Nicu al Popii din Vulturești Argeș