(dialog vesel-trist, între ea diavol, cu numele Didi și el pământean, cu numele Vidi)

Didi: Ești tot ce am.
Vidi: Sunt ce? Ham, ham?
Didi: Ești lacrimă de viață.
Vidi: Fugi de aici, tristă speranță.
Didi: Ești primăvară-n suflet.
Vidi: Iar tu iarnă în descântec.
Didi: Ești roua tristă a dimineții.
Vidi: Ești ce nu ești în toiul nopții.
Didi: Ești ceața din munte.
Vidi: Iar tu viața de sub munte.
Didi: Ești înaltul sufletului meu.
Vidi: Tu vorbești, dezastrul gândului meu.
Didi: Ești colțul sfânt al inimii mele.
Vidi: Ești colțul slut al păgânului din mine.
Didi: Ești rațiune-n inimă, ești inimă în rațiune.
Vidi: Ești ceea ce ești și ești cu spume.
Didi: Ești raza din mine.
Vidi: Tu ești chin și chiar suspine.
Didi: Ești al meu și sunt a ta.
Vidi: Vai, pardon, e gafa ta.
Didi: Ești totul din viața mea.
Vidi: Totul pierdut, poate așa.
Didi: Ești rațiune, ești iubire, ești dragoste, ești fericire.
Vidi: Prostii din mintea ta cea slută. Fugi de aici, că ești urâtă.
Didi: Ești viața mea din dimineață, ești viața mea din zi,
ești viața mea din noapte, acum când chiar se poate.
Vidi: Se poate să ma lași. Drace, îți spun marș...
Didi: Ești dragostea supremă, fără a fi vreo dilemă.
Vidi: Ce-o fi în capul tău, că parcă ar fi halou.
Didi: Ești blestemul vieții mele, să te iubesc și-ntre stele.
Vidi: Între poți, dar nu pe ele, că te-aruncă printre iele.
Didi: Ești iubire și speranță, ești dragoste de viață,
acum și mâine, așa cum veșnic va rămâne.
Vidi: Pentru tine, pentru tine, însă nu și lângă mine.
Te-ai constipat, te-ai constipat, nu mai e loc de cel spurcat?
Didi: Ești zeul meu stelar, chiar dacă tu nu vrei să ai habar.
Vidi: Bine, fie drac bălțat, îți voi da a mea sosie, de bărbat.
Didi: Mi-ai făcut sufletul zdrențe, dar te blestem cu
iubire, să rămâi mereu cu mine.
Vidi: Bine, bine să îți fie alături de-a mea sosie.