- M-am dus acu’ trei zile la finu’ Paul, la Voluntari. De fapt aveam treabă la „Dragonul roșu”, să caut niște parfumuri ieftine de cadou, zise Săndel. Am căutat o zi întreagă magazinul de parfumuri și abia spre seară l-am dodit, da’ închisese. Și finu’, care m-a ghidat prin labirintul ăla de prăvălii chinezești, m-a invitat să stau la el și să revenim a doua zi dimineața. Drept pentru care, de bucurie, ne-am dus la o cârciumă din zonă. Ne-am cinstit noi vreo trei ore, până ne-am magnezitat nițel și, când să plecăm, vine ospătarul cu bonul fiscal pe care, ia ghiciți ce scria...

- Ce putea să scrie decât ce ați consumat, nu? întrebă Profesorul.

- Așa e, ai ghicit! Dar nu numai asta. Era o notă de plată plină de metaforă, adică bon fiscal poetic. Pe el scria așa:

CU TOATE CÃ NU VÃ MAI AMINTIÞI AÞI CONSUMAT:
-400 ml votcă sovietică – 24 lei
-2 cafele mari și tari – 10 lei
-6 beri să stingă votca – 30 lei
-2 pungi de alune în coajă – 8 lei
Total: 83 lei
CAM PUÞIN.
CU TOATE ACESTEA VÃ MULÞUMIM PENTRU CONSUMAÞIE!

Am plătit și am plecat cam nedumeriți. Eu nici acum nu înțeleg cum au pus ăia din calculator pe bonul fiscal chestia asta. V-aș fi adus-o s-o vedeți și voi dar a oprit-o finu’ Paul.

- Că veni vorba de metaforă, am primit o comandă serioasă de la o doamnă pentru care aveam o oarecare obligație să scriu o poezie, zise Poetul. „Dar să fie clasică” mi-a spus duduia. Poate să fie și scurtă, ca s-o pot ține minte, intru în depresie când văd poezii lungi” a continuat ea. Foarte bine, mi-am zis, voi scrie o poezie în stil clasic, cu prozodie și tot tacâmul, mi-am spus. Ce poate fi greu în asta? Și ce poezie mai clasică decât „lacul” lui Eminescu puteam alege ca model? Clasică prin excelență și simplă: pa-ra-ram-pam-pa-ra-ram-pam...8 silabe. De aici trebuie să pornesc, mi-am zis.
După o săptămână m-am înfățișat cu prima strofă:
Când se lasă înserarea
Și apare blânda lună
Apar stelele pe boltă
Fără nume, fără număr...

„Mi-ar fi plăcut să fie totuși mai modernă, să reprezinte vremurile noastre”, mi-a zis duduia după ce i-am recitat-o de trei ori. „Și nici rimă nu prea are”.
- Păi, tocmai asta o face modernă, am încercat eu s-o conving. Poezia trebuie să sugereze doar, să aibă metaforă...
- Asta cu „fără număr, fără număr”, nu e de la maneliști? întrebă Bicuță
Poetul nu răspunse. După un moment de gândire, continuă: Atunci am făcut mici schimbări:

Tu apari la întâlnire
Dar tristețea-ți frânge chipul
Toate bune și frumoase

Ei, aici m-am cam blocat, trebuie să găsesc un vers
- „dar mă strânge groaznic slipul” sugeră Săndel. Uite, că și rimează.
- Cred că mai bine ar merge „de la card mi-am uitat cipul” zise Micăle.
- Se spune pin, nu cip, o corectă Profesorul.
- Da, dar nu rimează, zise Micăle. Și ce, cardul nu are și cip?
- Are, dar ăla nu se uită. Dar ai putea să spui: „de la card mi-a căzut cipul”.
- Mai am o variantă, zise Poetul:

Când apare blânda lună
Zeci de celulare sună
Tu să lași smartphonu-acasă
Să nu-l butonezi pe masă.

- Cred că mă opresc la varianta asta. Hai dracu’ noroc!
- Da’ io nu prea m-am lămurit cu bonul ăla, zise Bicuță. Cât zici că făcea totalul?
- 83 zise Săndel. Mi-aduc aminte că i-am dat patru hârtii de câte un leu, că i-am lăsat și un leu bacșiș.
- Cam scumpă totuși, metafora aia, concluzionă Bicuță.