În miezul nopții, pe stradă, doar el. Mergea gînditor, cu privirea în pămînt de parcă ar fi căutat ceva demult pierdut. De cîteva minute bune se coborîse din tren și mergea înspre casa fratelui său. Deși avea în jur de patru kilometrii de parcurs, renunțase la ideea de a lua un taxi pentru a cerceta mai cu luare aminte locurile în care copilărise. Să poată vedea schimbările ]nf[ptuite de timp, clădiri dispărute sau apărute. Rămas orfan încă de la paisprezece ani, fusese crescut de către fratele său mai mare cu șapte ani ca el. După ce terminase o școală profesională cu profil sudură, plecase din Năsăud la București, unde închirie o garsoneră pe Metalurgie în Berceni și se angajă la o firmă de construcții. De opt ani nu se mai întoarse în orășelul său natal. Poate că nici acum nu ar fi venit dacă nu l-ar fi chemat fratele său la botezul primului copil, un băiețel mult așteptat pentru care Elena, soția lui, făcuse tratamente îndelungate și multe rugăciuni pe la mănăstirile din Moldova și Bucovina, dar și la cele din zona Ardealului la care, an de an, în concedii, megeau în pelerinaj.

Ajuns în fața unui non-stop, se opri și intră. Nu-i spusese fratelui său că vine în seara aceia, tocmai pentru ca acesta să nu-l aștepte și să aibă timp suficient pentru cercetare, meditație și reflecție asupra străzilor încărcate de amintiri. În local doar trei bărbați: doi tineri ce butonau jocurile mecanice într-un colț înjurînd din cînd în cînd și lovind aparatele cu furie pentrucă le luau banii pe care de fapt îi dădeau de bună voie: "Vă dau afară dacă mai loviți aparatul!", răbufnea tînăra roșcată cu ochi de cristal de după tejcheaua imensă, la fiecare zgomot mai puternic ce venea dispre colțul acupat de "păcănele", și un al treile, între două vîrste, îmbrăcat sărăcăcios, amețit bine de aburii alcolului, se lupta cu paharul din fața lui. Comandă o cafea și se așeză într-un colț la masă așteptînd prepararea ei. Tînăra i-o aduse la masă și îi zîmbi strîmb la "Sărut mîna", slab rostit.

Sorbea din cafeau fierbinte, amară gîndindu-se la ce va zice fratele său cînd va afla că el se apucase de pictură, pasiune pe care acesta i-o interzisese. Acum nu mai era un copil și putea decide singur calea pe care va urma, totuși, Marcel, avocat de meserie, nu dădea doi bani pe ceea ce însemna artă sau cultură. El, deși cu școală mai puțină ca fratele său, muncitor de rînd, iubea cultura și tot ce însemna aceasta. Era un autodidact ce citea tot ce-i cădea în mînă indiferent de domeniu. Un prieten al său, pe cînd urmăreau o emisiune telivizată de cunoștință generală, la care acesta răspusese fără greș la toate întrebările puse, îi spusese:

- Victore, ar trebui să participi și tu. Cine știe! La cît de multe lucruri știi, ai putea cîștiga.

Un timp chiar se gîndise la acest lucru, dar renunță destul de repede.

Își termină cafeaua și ieși. Parcurse ultima parte a drumului fără oprire. Noaptea, deși era deja luna Mai, era rece și umedă păstrînd parcă încă ceva din iarna trecută. Luna, mare revărsa raze arginti peste clădirile așezate sistematic pe marginea străzii pustii, luminată de felinare galbene. Era deja ora trei cînd sună la ușa apartamentului fratelui său.Acesta îi deschise vădit mirat de prezența lui la acea oră acolo.

- De ce nu mi-ai spus că vi? îl întrebă acesta cînd erau deja în bucătărie în fața ceștilor de cafea.

- A fost prea rapidă decizia, se scuză el.

Marcel îl instală pe fratele său în singura cameră liberă a apartamentului, mobilată simplu, cu un pat, o noptieră și un șifonier, iar acesta adormi imediat toropit de oboseala acumulată încă din ziua precedentă în care muncise zece ore și de drumul greoi cu trenul.