Casablanca este, fără îndoială, un oraș cosmopolit, atât prin locuitori cât și prin arhitectură. Acest lucru mi se confirma de fiecare dată când urcam pe tereasa hotelului "Hyatte Regency", unde plăteam la preț dublu o halbă de bere, dar aveam dreptul de a privi panorama unică a orașului. De la înălțimea etajului al X-lea, îmi plăcea să observ agitația bulevardului Tahar al Alaui, care separa modernul hotel de cartierul Madina al Qadima (n.a. Orașul vechi), un adevărat labirint de străduțe mărginite de căsuțe albe, care sunt într-un izbitor contrast arhitectonic și al proporțiilor cu restul clădirilor. Aveam impresia că secolul al XVIII-lea și al XX-lea sunt la o distanță de numai câteva minute de mers pe jos. Dincolo de Madina al Qadima se întindea portul din Casablanca, după care privirea nu se oprea decât la linia orizontului, care separă cerul de ocean. Eram așezat la o masă cu "une choppe" aburită cu bere în față și priveam soarele, mare cât roata carului, care se scufunda treptat în oceanul Atlantic. Părea un disc din oțel încălzit la roșu, supus unei căliri, care se producea, paradoxal, fără sfârâitul caracteristic al degajării vaporilor de apă.
"Bonjour, monsieur", am auzit pe când ochii mei erau ațintiți spre fenomenul cosmic în plină desfășurare. M-am întors și l-am recunoscut pe "monsieur" Rașid (n.a. Raționalul) Firduasi (n.a. Paradiziacul), vecinul meu de apartament, profesor universitar de chimie la "Ecole Supérieure d’Industrie Minérale" (n.a. Școala Superioară de Industrie Minerală din Rabat). L-am invitat să ia loc la masa mea. Se lăsase întunericul concomitent cu o răcoare binevenită. Jos se vedea constelația luminilor orașului, iar deasupra capetelor noastre licăreau stelele. Discuția noastră a lâncezit până când l-am rugat pe "monsieur" Rașid să-mi vorbească despre hașiș. În acel moment, profesorul universitar a sorbit o gură de bere, s-a șters la gură de spumă cu dosul palmei și a început, deformație profesională, un curs magistral. Iată ce mi-a spus:
- Hașișul este o rășină bogată în delta-9 tetrahidrocanibol (n.a. THC), care este extrasă din cânepa indiană (n.a. cannabis-indicae sativa). În Maroc, această plantă este cultivată pe suprafețe mari la poalele munților Rif. Prin răzuirea rășinei de pe aceste plante se obține ceea ce noi, marocanii, numim "kif". Acest material este presat în calupuri de 100, 125, 200 sau 250 de grame pentru a fi mai ușor de transportat și de depozitat. Hașișul pur, de calitate superioară este maleabil chiar numai la căldura degetelor; cel de calitate inferioară sau depozitat în condiții improprii este fragil și trebuie să fie încălzit pentru a putea fi prelucrat manual. Alte țări mari producătoare de hașiș sunt Afganistanul, Pakistanul și India. Hașișul blond, produs mai mult în Maroc are un efect stimultativ asupra activității cerebrale, în timp ce hașișul negru, produs pe scară largă în Afganistan, Pakistan sau India are proprietăți calmante, relaxante. Această substanță este un drog deoarece, după ce a fost introdusă în organism în anumite cantități produce modificări esențiale fiziologice și de comportament. Hașișul determină dependența, acea nevoie fizică și psihică de a consuma drogul pentru a preveni apariția sevrajului.
- Ce este sevrajul? l-am întrerupt eu.
- Sevrajul poate fi definit ca totalitatea manifestărilor neplăcute fizice și psihice, care apare când persoana este lipsită de drogul de care a devenit dependent. Consumul îndelungat de drog poate duce la toxicomanie.
- Ce este toxicomania? nu m-am putut eu opri să întreb...
- Toxicomania este o poftă morbidă, permanentă pentru drog, iar persoana respectivă este numită toxicoman.
- Sunt prevăzute în Coran interdicții privind consumul hașișului? l-am mai întrebat eu, știind că în cafenelele din Madina al Qadima se fumează "kif" aproape la vedere. Spre distribuitorul aflat la o masă într-un colț al cafenelei pline "ochi" sunt trimiși din mână în mână banii necesari pentru materia primă: o țigaretă (n.a. 1 dirham marocan = 0,1 dolari), o bucățică de "kif" de mărimea unui grăunte de porumb (n.a. 5 dirhami) și o foiță de țigaretă (n.a. 10 cenți marocani = 0,1 dirhami). Materia primă este trimisă pe același traseu la client, care confecționează pe loc țigareta cu hașiș, denumită "juan" în dialectul marocan. Pentru aceasta, mai întâi el distruge țigareta și recuperează tutunul. Apoi aprinde o brichetă și încălzește timp de două secunde grăuntele de "kif" pentru a-l face maleabil. După aceea frământă bine în palmă tutunul cu hașișul, iar amestecul obținut îl introduce în foița de țigaretă.
- În Coran nu sunt interdicții speciale privind hașișul. În Orient, hașișul a fost folosit de secta islamică șiită a "asasinilor", a căror denumire este derivată de la cuvântul arab "hașșașun" - fumători de hașiș, care erau faimoși pentru cruzimea cu care își executau inamicii. Marco Polo a afirmat că "asasinii" consumau hașiș ca un excitant psihic înainte de a intra în luptă, care să-i ajute să capete o viziune extazică a paradisului, unde doreau să intre ca martiri. În Maroc, deși legea interzice, se produce și se consumă mari cantități de "kif".
"Monsieur le profeseur" s-a oprit, probabil pentru că i se uscase gura, dat fiind că a băut tot restul de bere din halbă dintr-o singură sorbitură. Între timp eu am privit în jos, spre cele mai apropiate cafenele din Madina al Qadima și am putut observa că distribuitorii de "kif" erau așezați la mesele lor în așteptarea clienților.
- "On y va" (n.a. Mergem)? l-am întrebat eu, având în gând nedumerirea faptului că în Coran nu sunt interdicții exprese privind hașișul, în timp ce alcoolul este prohibit în trei versete.
- "Encore une choppe et on va partir à la maison" (n.a. Încă o halbă și vom pleca acasă), a răspuns el, privindu-mă rugător în ochi...