Tânăra roșcată care s-a așezat în primul rând al sălii poartă o fustă neagră, nu foarte scurtă și nici foarte strâmtă, sub care se întind, cu stil, ciorapi negri de mătase, scumpi, terminați sus de tot într-o fundiță aurie, plină de îndrăzneală. Acest detaliu atât de pitoresc a devenit foarte evident când și-a pus picior peste picior într-un gest fugar, discret, prezumtiv involuntar. Conferențiarul s-a făcut că nu-și dă seama, dar adânc înauntrul său s-a simțit zguduit, cutremurat de o viziune care, conform criteriilor sale, conține cea mai pură expresie a frumuseții. Chiar și așa, în timp ce restul invitaților ia loc fiecare pe locul său, face un efort teribil să nu se mai uite iar în acea direcție dulce și se concentrează să argumenteze tema pentru care e prezent: dificila situație economică a lumii de azi. Dar... ce date obiective? Care criză și care aiureală? Cum s-ar putea cuceri o damă prevăzând absența totală de perspective de creștere economică? Ce femeie s-ar preda la picioarele lui după ce ar asigura, cu probe atât de evidente că nici nu merită discuția, inevitabilul colaps al economiilor lumii? Răstimp, publicul a terminat prin a ocupa toate locurile, ca răspuns la extraordinara faimă a conferențiarului. Și acesta, imediat după ce mulțumește celor prezenți pentru asistență, începe să-și expună teoriile prăpăstioase anunțând, înainte de toate, că e bine să nu se uite niciodată că speranța e ultima care moare, domniță cu părul roșu.