Satul ăla are o biserică. Și biserica aia are un preot. Și preotul are o nevastă...și doi copii -un ficior și o fată.

Fata, ca fetele, vorbea și ea de vreo patru ani cu un ficior - băiatul învățătorului. Că așa cade bine- să se lege familiile bune. Copii cuminți și cu respect de carte. Invățau la oraș studii înalte, să le prindă bine în viață.
Ficiorul popii, mai mare cu trei ani ca sor'sa , vorbea și el, ca toți ficiorii, cu multe fete, de multă vreme. Dar Alexandra, fata morarului, parcă îl zapăcise de tot. De trei luni vorbea cu ea și dragostea îl rătăcise cu totul. Una și buna, alta nu mai dorea.
- Mamă eu mă însor!
Și-o puse pe preoteasa să aranjeze de ospăț.

N-avea preoteasa nimic mai bun de facut.Și parcă se dorea soacra mare.Și parcă îl și vedea pe Paul bărbat la casa lui. Și parcă și ea, preoteasă cu respect în sat, se cuvenea să fie azi, mâine, bunică.

Părintele nu spuse nimic, dar amintirile sale îl duceau înspre feciorie. Pe vremea când colinda și el satul pe înserat. Sub umbre sărutând buzișoare dornice de iubire. Și parcă și acum simțea fraga buzelor morăriței. Ușor de prins de peste mijloc, ușor de strâns în brațe, darnică în iubire. Și parcă nu-i cădea bine căci, între timp, învățase carte și pilde. Și una și bună îi răscolea mintea și sufletul:- ce naște din pisică, șoareci mănâncă!

Foc de pregătiri! Invitații și arvuniri. Rochie și costum, lăutari și buchete. Vinul de prin cramă și purceii de prin cotețe. Găini puse la îngrășat, să iasă supa galbenă. Ce să mai... Pregătire ca de nuntă mare! Rubedeniile popii și ale preotesei de peste tot din țară, de prin toate colțurile lumii, invitați la ospăț. Și să scrie și gazeta!

Avea și satul o biserică. Și biserica avea un popă. Și lumea satului știa rânduiala după tradiție. Și mirele, și mireasa, înaintea nunții, trebuiau să treaca spovedania. Să se spele de păcate!

- Spune fata Domnului, care îți sunt gândurile de rușine, care îți sunt păcatele...
- Sar'mâna, părinte! În fața Domnului, mă spovedesc prin tine! Am lăcomit și asta e păcat. Am fost invidioasă și asta e păcat. Am strigat la mama și asta e păcat.
Tăcerea se așternu cât să se audă vântul șuierând prin turla bisericii. Și liniștea aia stătea s-aștepte...
- Atât!?
- Ar mai fi ceva, părinte, dar mi-e rușine!
- Spune fată, spune! Domnul te va călăuzi și te va ierta...
- Acu' vreme de-o luna, am păcătuit... cu Simion.
Tăcerea...
Vântul se lăsă și el vreme de-o clipă sorbit de tăcere.
O clipă și atât.

Noaptea aceea n-a mai fost ca altele. Atât de lungă, atât de aspră... Și amintirile... Și buzele morăriței,precum fraga. Și pielea morăriței, precum trandafirul...

A rânduit el, popa, cum a rânduit și-a dat de înțeles. Și Paul n-a mai vrut-o pe Alexandra. Și n-a mai fost să fie preoteasa soacră mare.

Dar erau plătite, arvunite, toate cele. Din punga popii. Și mai erau și neamurile de prin toată lumea, pe drumuri. Veneau să petreacă, să cinstească ospățul. Și purceii...și găinile... și gura satului!

Avea satul ăla o biserică și biserica un popă. Și popa avea o fată... pe Maria. Și Maria se iubea cu Mihai. De vreo patru ani.

N-a mai fost preoteasa soacră mare. Dar soacră tot a fost!

Și-au cântat lăutarii! Și-au sfârâit purceii în proțap. Și-a curs vinul.Și-au jucat...nespovediți!

C-o fată are popa!