Spre China din Mogoșoaia-44

Timpul este întotdauna foarte scurt pentru cei care își propun mult
.
Plimbarea pe jos prin peisajul minunat mi-a amplificat pofta de mâncare dar nu mi-a alungat una dintre ideile de a vizita și capitala Provinciei Jiangsu, Jinling. Nici nu știu dacă merita efortul să ajung până acolo doar pentru a vedea cu ochii mei locurile unde s-a născut idiomul „Tușa finală dată desenului unui dragon”, acesta însemnând poate ceva mai mult decât „a pune punctul pe I” din limba română.
Se spune că Sengyou Zhang, un pictor vestit, a primit comandă să picteze pe zidurile Templului An Le din Jinling un număr de dragoni. Oamenii de rând care erau impresionați de faima pictorului, auzind de venirea acestuia au venit la templu în număr mare să vadă pe maestru la lucru. Când pictorul a luat penelul lumea a amuțit și nu se mai auzea decât foșnetul frunzelor. Cei patru dragoni de pe primul zid au fost finisați numai că artistul nu le-a desenat și ochi. Oamenii, mirați, au întrebat: „Maestre Zhang, de ce le lipsesc ochii dragonilor? Sunt cumva prea greu de desenat?” Întorcându-se ca să-l privească în față pe cel care adresase întrebarea , cu o figură impenetrabilă, Sengyou Zhang a răspuns: „Mie îmi este la îndemână să le adaug dragonilor ochi, însă, dacă o fac, ei vor prinde viață și își vor lua zborul.” Mulțimea, neluând în serios spusele maestrului și considerând că este luată peste picior, a insistat și atunci pictorul, la doi dintre dragoni, le-a punctat câte doi ochi, moment în care cerul s-a răzvrătit aruncând fulgere și tunete. Dragonii finalizați, s-au scuturat ca după somn și au ieșit din fresca abia pictată, plecând în zbor lăsând mulțimea amuțită de teamă și respect. Idiomul „Tușa finală dată desenului unui dragon” se referă acum la a adăuga câteva cuvinte sau enunțuri menite să clarifice subiectul unei discuții. Această expresie mai este întrebuințată și pentru a descrie o bună sinteză sau pasajele reușite dintr-un articol. Titlul unui articol, al unui poem sau al unei cărți poate fi și el numit „Tușa finală dată desenului unui dragon”
Poate că ar fi bine să merg înapoi la Souzhu ca să pot ajunge seara la Shanghai. Am luat din nou un taxi și priveam peisajul încântător. În mod sigur China nu poate fi vizitată într-o lună! Sunt atât de multe de văzut și de făcut încât dacă încerci vei căpăta sindromul turistului care bifează obiective, colecținând imagini și pliante, suveniruri și bibelouri, în final impresiile și imaginile suprapunându-se și aducându-te în situația să vorbești despre un loc care se află în cu totul altă parte decât spui tu.
Am ajuns la Souzhu și am început să amușin ca un câine de vânătoare un loc în care să mănânc totuși preparate tradițional-specifice Lacului Tai. Un restaurant plăcut la aspect, nu departe de stația de autobuzul care m-ar fi readus la Shanghai, mi-a făcut cu ochiul. O mulțime de europeni se agitau să-și ocupe loc la mese. Am găsit loc într-un colț, în apropiere de un cuplu de oameni în vârstă care vorbeau...rusa! Am salutat în rusă și surpriza lor a fost diminuată de răspunsul meu la întrebarea dacă sunt rus. Nu! M-am abținut să nu completez așa cum mi-a urlat prin cap cu acel”dar nici nu mi-aș dori.” Am schimbat câteva vorbe cu domnul Serghei care ținea în mână un ziar în limba chineză.
-Știți să citiți în chineză?-mi-am exprimat eu uimirea ce dădea pe afară.
-Da! Am lucrat în nord mai bine de zece ani.
Trăsăturile lui ușor mongoloide m-au determinat să fac unele asocieri.Cu ziarul în mână, domnul Serghei a început să se agite, să vorbească mai tare și să explice, cu gesturi largi, soției, o stare de fapt. Apoi, întorcându-se spre mine:
-O știre publicată într-un cotidian local, conform careia mii de pisici sunt colectate în provincia Jiangsu pentru a fi gătite în restaurantele din Guangdong, a creat rumoare și proteste în cadrul populatiei locale. Cotidianul Metropolis Daily din Gunagzhou a relatat pe larg despre o adevarată rețea care se ocupa cu traficul pisicilor pentru restaurantele tradiționale din Guandong. Pisicile sunt colectate vii la prețul de doar 3 yuani (circa 44 eurocenți) pe kilogram, pentru a sfârși în farfurie, unde o porție de pisică  depășeste 36 yuani.
Însușindu-mi în mare măsură acel ”singurul lucru care are minimum patru picioare și care în China nu se mănâncă este masa”, alăturat expresiei că „tot ce zboară, mai puțin avioanele și zmeiele, sunt comestibile” am întâmpinat cu un zâmbet salutul chelneriței care mi-a întins o listă-meniu. M-am uitat atent la fotografiile felurilor de mâncare și am zâmbit aducându-mi aminte de expresia românească: „ te uiți ca curca-n lemne”. Am cerut „pomoșci”, adică ajutor, de la gospodin Serghei și am reușit, la revenirea chelneriței, să lansez comanda compusă din destul de multe feluri de mâncare, e drept că în cantități mici. Orez, găluște jiozi, legume, tăiței de orez, caracatiță, coregon, crabi albi, creveți, crabi mănușă de box, labe de rață, broască țestoasă, meduze, broască specială, pentru final clasica supă și am mai adăugat muguri de bambus și rădăcină de nufăr. Ca desert am optat pentru pepene roșu. Principalele garnituri ale bunătăților ce mi s-au pus pe masă, aveau la bază sos de soia, ghimbir, usturoi, oțet, ulei de susan, pasta de boabe de soia, arpagic. Mai avusesem o tentativă să mă folosesc de bețișoare dar fără finalitate. Știam că nu este bine să introduci bețișoarele vertical în bolul de orez pentru că este semn rău și nepoliticos întrucât acest gest ar sugera bețișoarele parfumate care sunt aprinse la înmormântări sau comemorări. Tot semn rău este ca după servitul mesei să le așezi paralel pe farfurie așa că am decis să cer o furculiță. Domnul Serghei mi-a cerut un punct de vedere privitor la mâncatul pisicilor și al câinilor.
- Așa cum nu aș accepta să mănânc creier de maimuță nici carne de pisică sau câine nu aș accepta. Restaurantul, plasat în mijlocul unei grădini tradiționale, era înconjurat din trei laturi de verdeață, iar în partea vestică era mărginit de un mic pârâu, cu sălcii pletoase, pe care trebuia să îl traversezi pe o punte de lemn arcuită. Pe masa rotundă ce se putea roti după pofta inimii ospătarii au așezat întreaga comandă și peisajul mesei era plin. Chelnerul prevenitor, amabil, prompt, în sensul că imediat ce aveam un pahar gol acesta se umplea ca prin minune, înconjurat ca de o aureolă cu o tăcere totală îmi amintea de străbunica, Baba Șerbana, pe care nu am văzut-o niciodată dormind, niciodată mâncând, veșnic în spatele străbunicului care atunci când întindea mâna căutând ceva, primea acel ceva din mâna babei. Am terminat de mâncat și, surprinzător, nu mă simțeam îngreunat. Nu am omis obiceiurile casei de a clefăi și a sorbi supa, ca omagiu adus bucătarului dar de râgâit nu am reușit. Am pornit la pas, cu harta în mână apreciind că cele câteva ore pe care le mai aveam la dispoziție aș putea să le folosesc pentru a căpăta noi impresii. Harta nu m-a ajutat prea mult așa că am apelat la o ricșă să pot ajunde la Grădina Administratorului Umil, numită în chineză Zhuozheng Yuan, situată pe Dongbei Street la numărul 178. Această grădină, în suprafață de 51.950 m. p. este considerată cea mai mare și cea mai frumoasă dintre grădinile din Souzhu și chiar din tot sudul Chinei.
Construită în timpul perioadei Shaoxing (1131-1162) din dinastia Song de Sud această grădină și-a schimbat permanent atât proprietarul cât și forma, trecând de la distrugerea totală la renașteri spectaculoase. Între 1526 și 1551 grădina a fost replantată și aranjată până aproape de forma actuală. Peme și picturi realizate de mari maeștri ai timpului pentru a cânta frumusețea acestei grădini ne vorbesc peste ani și prin cele 31 de peisaje ce s-au păstrat din acele vremuri. Grădină conține numeroase pavilioane și poduri ridicate între un labirint de bazine conectate și insulițe. Cele 48 de clădiri ale grădinii, alături de cele 40 de stele, numeroase table de piatră și cei circa 20 de copaci bătrâni, cu lemn prețios, sunt răspândite în cele trei componente ale grădinii. În Grădina de est, lacul înconjurat de plante decorative și gazon, împreună cu cele câteva clădiri , sunt protejate de o plantație de mirt pentru doliu, plantație realizată în amintirea unui fost ministru sectretar de stat a cărui funcție fusese supranumită Departamentul Mirtului de doliu.
În Grădina centrală, Lacul din mijloc, împodobit cu trei insule pline de grădinițe minunate, invocă peisajul unor legende cu zâne.
Pe jumătate ca dimensiune față de grădina centrală, Grădina de vest, respectând cu sttrictețe principiul Feng Shui, relevă pe direcția nord-sud, un lac ce domină peisajul care, cu toate delușoarele și clădirile din parc, nu dau senzația de aglomerare.
Lotușii care încarcă iazurile dând senzația că poți păși, ca pe pământ, spre clădirile cu acoperișuri întoarse cu colțurile spre cer, dau un aer de pace, de liniște, îndemnându-te la odihnă și meditație.
Preceptele Feng Shui, în toate grădinile, erau respectate cu strictețe. Nicio ușă nu era dreptunghiulară ci rotundă sau în formă de trifoi. Prezența în fiecare grădină a iazurilor, podelele încăperilor placate în zig zag, plasarea a nenumărate foișoare chinezești și pâraie sunt elemente riguroase ale acestei științe, Feng Shui. Privind ușile în formă de trifoi am gândit că nu era niciuna cu patru foi!
Timpul zboară cu repeziciune și am decis să renunț la a mai vizita o altă grădină pentru că am ținut neapărat să văd vestita fabrică de mătase. Descoperirea firului de mătase de către soția Primului Împărat, păstrarea acelui secret, furtul acestui simbol comis de către călugări, mă fac să trag aer adânc în piept reamintindu-mi că în anii 1965-1975, aproape în toate gospodăriile rurale din zona de șes, în Romania existau mici producători de gogoși, după ce prin grija statului se realizaseră uriașe plantații de dud..
M-am răzgândit și am să încerc să mai văd câteva temple. Pentru a împăca și capra și varza, adică să pot vizita un templu dar să nu mă depărtez prea tare de stația de autobuz am optat pentru un templu taoist din centrul vechi orașului, Sufletul (sau Esența) Templului Misterios.
Am plecat cu ricșa spre Guanqian Street. La capătul străzii am coborât întrucât este o stradă pietonală. Am urmat Gong Xiang care se întinde pe direcția nord-sud și am ajuns la poartă.
Templul Xianmiao,denumit inițial "Zhen Qing Dao Yuan" a fost construit în al doilea an al perioadei Xianning al Dinastiei Jin de Vest. În timpul Dinastiei Song de Sud a fost distru în timpul războaielor dar a fost reconstruit în epoca Chunxi (1174-1189) a domniei împăratului Xiaozong al Dinastiei Song și a fost redenumit Xaunmiao Guan în 1264. În timpul împăratului Kangxi templul a fost redenumit Yuanmiao Guan pentru a eluda denumirea tabu din cauza numelui împăratului. Respectând principiile Feng Shui , templul urmează axa nord-sud, poarta fiind la sud. Cele două intrări laterale de la est și vest faciliteauă accesul în templu. Spre surprinderea altor europeni am aprins într-un loc special amenajat bețișoare parfumate cumpărate la intrarea în templu și am continuat vizita. Minunate statui, încântătoare exponate dar cred că din cauza atâtor temple vizitate acest capitol a început să-mi devină neinteresant Am mărit pasul și am plecat spre stația de autobuz astfel încât să pot încheia la hotelul din Shanghau cea de a doua zi de shanghaui înainte de cireașa de pe tort, Hong Kong!