agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2502 .



Eden (1)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Daos ]

2014-05-04  |     | 



O urăsc pe Suzi. Nici nu ai idee cât o urăsc. Acul vitezometrului se leagănă ușor la osutădouăzeci de kilometri pe oră și mă tentează să calc frâna cu putere numai pentru plăcerea de a o vedea pe Suzi trecând cu capul prin parbriz. Dar s-ar putea să nu fie suficient pentru că Suzi poartă întotdeauna centura de siguranță.
Suzi își ia mereu toate măsurile de precauție, de aceea poartă întotdeauna centura petrecută atent printre sâni. Nu ratează nicio ocazie de a-și pune formele în valoare. Dar este cu adevărat prevăzătoare și, mai mult, reușește de cele mai multe ori să îmbine cu măiestrie precauția cu vanitatea ei nemăsurată.
Suzi își cultivă formele, apoi pândește atentă o ocazie potrivită de a și le pune în valoare. Nu consumă decât alimente sigure, fără grăsimi, fără aditivi chimici sau conservanți, cu conținut mic de sodiu, nemodificate genetic, etc., etc.. Nu s-a atins vreodată de tutun, alcool și cafea, ca să nu mai vorbim de stupefiante, Doamne ferește!
Suzi mănâncă doar fructe și legume de sezon, carne de pui sau de pește, servește mesele după un program atent alcătuit în funcție de numărul de calorii și foarte rar se întâmplă să renunțe la gimnastică, forțată fiind de împrejurări. Suzi e mereu în pas cu moda și arată trăznet în raport cu standardele vremii, desigur.
Nimic mai departe de mine decât această perpetuă grijă a ei pentru cizelarea trupului și șlefuirea aspectului exterior. Dată fiind situația noastră absolut specială, mi s-a părut complet absurd să îmi mai pese de caracterul echilibrat sau complet dezaxat al stilului meu de viață. Suzi mă face mereu atent asupra faptului că judecând după petele albe de pe unghii am lipsă de calciu, iar după cum îmi arată pielea am carență de nu-știu-ce, iar după aspectul uscat al părului bla-bla-bla...Chiar nu mă interesează sfaturile ei, deci fac doar cum cred eu de cuviință. Nu mă supără deloc nici carnea de porc, nici sosurile grase, nici nitriții, nitrații, sulfiții, clorurile, fluorurile iar lista poate continua. Nu, nu mă supără absolut nimic din toate astea și chiar acum mă gândesc de unde pot să îmi procur niscaiva pulberi radioactive să le presar pe feliile de pâine albă cu unt. În rest le-am cam făcut pe toate și pe toate în abuz: tutun, alcool, hașiș, opiu, heroină, cocaină, LSD și compania...Îmi pare chiar scandalos să le numesc abuzuri din moment ce tocmai existența mea și a lui Suzi este un abuz.
Chiar acum, în timp ce conduc, mă delectez cu o mahoarcă. Spun „mă delectez” nu pentru că ar fi mare scofală treaba asta, dar știu că o enervez pe Suzi. Îi rămâne doar să se consoleze cumva cu faptul că mașina e decapotată și că nu e constrânsă deci să se „delecteze” și ea. Dar în mod cert nu se bucură că trag mahoarcă la volan. De fapt, prin tot ceea ce fac eu, ea zice că mă expun la o grămadă de riscuri. Riscuri să ce? Să dau colțul? Să fim serioși...
Normal, din moment ce e clar că sunt sătul de tot căcatul ăsta, vei spune că de ce nu îmi împing dracului o supradoză în sânge și gata. Și aș tăcea și eu dracului și ar fi liniște. Pace și liniște...Hmm...e foarte simplu așa, dar problema e alta: ce fac cu Suzi? O las așa? Las monstrul ăsta să bântuie în continuare, mulându-se după tendințe, adaptându-se permanent noilor standarde, batjocorind lumea cu pașii ei grațioși de diavoliță, spurcând veșnicia cu foamea ei după vremelnicie? Nici în ruptul capului. M-am gândit mult la asta și m-am hotărât: Suzi trebuie să moară odată cu mine.
Da, da, deja te-ai gândit că aș putea pur-și-simplu să îi fac felul lui Suzi și apoi...Apoi ce? Habar nu ai cum este după atâta timp cu ea. De fapt ce mă sperie mai tare decât transformarea lui Suzi într-un monstru abominabil este că nu știu ce ar urma să devin eu fără ea. Probabil un cobai intens studiat, ceea ce poate că nu ar fi cel mai rău lucru de pe lume. Presupun că m-aș ameți atât de tare în vârtejul unei vieți de un derizoriu aproape extatic încât cu siguranță că aș face o prostie mai mare ca toate și în final mi-aș expune condiția specială. Și nu bag mâna în foc că nu mi-ar fi dor de Suzi în cele din urmă.
Tot nu te-ai luminat, așa-i? Nici cea mai firavă bănuială nu îți trece prin cap. Nu știi cum stau lucrurile cu mine și cu Suzi si de aceea nici nu ai cum să înțelegi dimensiunea catastrofală a acestui munte de rahat care s-a prăvălit peste mine. Cât despre Suzi, mă gândesc că încerci să ți-o imaginezi. Probabil ți-o închipuiești drept vreo bunăciune cu picioare lungi și suple, o divă cu bustul ferm și cu talie perfectă, o frumusețe cu ochi răpitori și gene lungi, unduitoare. Chiar nu știu, zău, pentru că de multă vreme am observat că gusturile oamenilor în materie de frumusețe au devenit din ce în ce mai discutabile. În orice caz, crede-mă: Suzi e undeva dincolo de închipuirile tale.
Și dacă în ceea ce privește aspectul ei fizic te apropii întrucâtva de adevăr, despre demonul oribil care crește în ea cu fiecare zi ce trece, despre asta numai eu am cum să știu. Iar eu nici nu aș ști cum să îți explic să înțelegi. Ar trebui ca tu să fii eu...Mai bine zis: să fi fost eu.
Care e atunci condiția noastră „specială” despre care am tot pomenit? Păi este vorba despre...Marș dracului! Știu că ești obișnuit să primești totul de-a gata dar...chiar așa? Crezi că eu sunt ziarul tău local de doi bani cu știri la prima mână, de obicei inexacte? Nu, e o chestie prea mare ca să îți dau ocazia să tragi concluzii și să emiți judecăți. Să pui întrebări cretine și să te miri, pentru ca apoi să te îndoiești și să arunci vreo ironie mică și murdară. Pe bune, sunt lucruri de care nu se face caterincă, și asta doar pentru că nu ți s-au întâmplat ție.Eu nu am nevoie de tine, înțelegi? Nu vreau să votezi cu mine, nu vreau să îmi cumperi ultimul LP,nu am nevoie să mi te închini, nu dau autografe și nu vând tricouri cu mine. Îți spun doar o poveste pe care sigur nu ai auzi-o de la altcineva, așa că ascultă.
Din când în când Suzi se reașază în scaun, își masează ușor ceafa și își arcuiește ușor spatele ca să se dezmorțească. De fiecare dată reușește să îmi atragă atenția cu foiala asta, deși s-a întâmplat de nenumărate ori până acum. Și de fiecare dată îmi servește un zâmbet politicos. Însă în ochii ei citesc de fiecare dată altceva, și probabil de asta îmi întorc privirea înspre ea cu consecvență. I-am dat chiar un nume chestiei ăsteia. Se numește „efectul Suzi”, bineînțeles.
Uite, chiar acum începe: se sprijină cu brațele de marginile scaunului și se împinge mai înapoi, lipită de spătar. Acum se apleacă de trunchi în față arcuindu-și omoplații înspre înapoi. Când face asta seamănă cu sirena de la prora unei corăbii vechi, doar că ține cu grijă centura îndepărtată de piept ca să nu i se șifoneze rochia tocmai între sâni. Acum se lasă sprijinită pe spătar, își duce degetele la ceafă și, masându-se ușor, își răsucește lin capul dintr-o parte în alta.
În sfârșit, își mai aranjează puțin poalele rochiei admirându-și pentru câteva clipe propriile picioare și își sprijină brațul drept de portieră. Acum o privesc, acum e important. Cu capul întors spre mine în semiprofil, Suzi îmi prezintă frumosul ei zâmbet de complezență, fără a-și expune însă dinții ei imaculați și perfect aliniați. Iar în ochii ei adânci și scânteietori văd îndoială.
Suzi se îndoiește de mine. Era imposibil să nu simtă ceva, mai ales că de mai multă vreme i-o coc. Însă asta înseamnă că până de curând a avut încredere în mine. Înțeleg din ce în ce mai puțin la Suzi. De fapt înțeleg chiar prea bine, doar că nu îmi vine să cred. Mi-am exprimat chiar de la început reticența față de planurile ei, însă mai apoi, când am început să văd aievea ceea ce cu oroare prevăzusem, mi-am ținut gura. Și chiar acum, când îmi este absolut evident că m-am făcut părtaș cu ea la o greșeală de proporții cosmice, îmi este frică să mă aud spunându-i că vreau ca totul să se termine. După cum o cunosc, și Doamne cum o cunosc, sunt aproape sigur că ar încerca să mă elimine din schemă. Iar dacă rămâne numai ea, nebunia asta nu se va termina niciodată.
Șoseaua e aproape pustie. Străbatem o câmpie aridă și Soarele e pe jumătate apus după niște dealuri îndepărtate. Mă gândesc că e genul de apus pe care îl vânează fotografii. Și mă mai gândesc că locurile prin care trecem nu îmi sunt deloc propice pentru a-mi duce planul la îndeplinire. Eu am nevoie de serpentine, de râpe abrupte sau ceva, nu de o șosea dreaptă printr-un pustiu uscat.
O bombă cu ceas plasată atent lângă rezervor ar rezolva totul. Însă până fac rost de o bombă rezonabilă și până o amplasez, e foarte posibil să mă miroasă Suzi. Doar e precaută, v-am mai spus, și în plus e clar că se îndoiește de mine. Pe de altă parte, nu e destul de dramatic.
Știi, mie mi-ar plăcea să fie cât mai dramatic. Să fie ca un film romațios cu o poveste de iubire care se termină tragic. Mă gândeam chiar să ticluiesc o ultimă replică cu adevărat meșteșugită, o ultimă frază sau propoziție pe care să i-o zic lui Suzi înainte să ieșim în decor. Să fie ceva unic, cu impact ca și scenele sau replicile memorabile din filme. Ceva ca să nu ne poți uita niciodată. Știu, e o slăbiciune asta, la fel ca și slăbiciunea lui Suzi pentru modă, diete, tratamente...Dar în cazul ei este vorba de o slăbiciune pe care eu nu o pot exploata.
Stai puțin, greșesc din nou! Sunt bolnav și eu pesemne de boala veacului acesta superficial. Judec după aparențe o ființă malefică, o himeră diabolică, Zeița Aparență în carne și oase, gata să înghită și să subjuge întreaga lume atâta timp cât îi poate servi nevoii esențiale de a...apare. Deci Suzi, evident.
Slăbiciunea lui Suzi? Ea însăși. Și eventual omul de lângă ea, cel care conduce mașina, șoferul cel sătul de istoria asta deșănțată, de blasfemia și de sacrilegiul la care e martor și complice zi de zi. Da, da, eu!
Þi-o coc eu ție ,Suzi, ai să vezi tu cum ți-o coc!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!