Deschid în fiecare zi mail-ul plin de speranță, cu aceeași emoție cu care înainte, mult înainte, căutam în cutia poștală la finele acelei unice veri în care ne-am iubit. În fiecare zi, fără excepție, îți caut mesajele prin maldărul de prostii venite de peste tot și nu le găsesc, îți caut numele prin toate rețelele sociale și nu-l descopăr, te caut pînă și prin ziare și nu ești. În fiecare zi te tastez peste tot în van în timp ce incapabilul ăsta de google nu obosește să-mi spună că nu găsește nimic potrivit. Ți-ai șters cu abilitate urmele după acea ultimă noapte a noastră, noaptea de discuții și săruturi, de ceartă și amor, de nervi și extaz. Probabil ai murit. Probabil acesta e un bun motiv să încep să uit de tine, să nu te mai caut. Până și nenorocitul ăsta de ecran îmi spune să încerc alte nume, de parcă de nume am eu nevoie să-mi umple inima, casa, viața...