Încă nu îmi vine să cred ce a făcut idiotul naibii. Sper că s-a făcut praf și pulbere pe fundul prăpastiei.Îmi vine să urlu dar simt că dacă fac asta o să leșin. Trebuie să mă adun cumva și să...dar nu pot să fac nimic decât să tremur. Mi-e o frică de îmi vine să vomit.
Sunt singură în pustietatea asta întunecată și mașina e distrusă. Ar fi imposibil să o aduc înapoi pe carosabil, chiar dacă ar mai funcționa ceva la ea. După ce am rupt parapetul ne-am lovit de un copac pe care aproape l-am doborât. Andi a fost proiectat afară și s-a dus naibii la vale. Eu am avut noroc cu centura. Mi-am julit genunchii de bord și cred că mi-am rupt două degete de la mâna stângă. Dar tâmpitul de Andi sigur s-a făcut zob, așa cum merită de altfel.
Mașina a rămas într-un echilibru precar, proptită între peretele muntelui și nefericitul acesta de arbore care pârâie din toate fibrele, gata să se rupă. E întuneric beznă și așa de frică nu mi-a fost niciodată. Am fost la un pas de moarte și în cazul meu asta este ceva cu adevărat înfricoșător, se înțelege. În ce stare oribilă m-a putut aduce nenorocitul ăsta de Andi! Mă scutură toate frigurile acum când înțeleg că am vrut să împart nemurirea cu un sinucigaș. Aș coborâ până în râpă să scuip pe rămășițele lui zdrobite. Aș coborâ să mă conving că e mort de-a binelea. Dar mă oprește groaza, groaza cea nemăsurată, pentru că știu că nemernicul a vrut să mă termine și pe mine. Și nu, să îl ia dracu’, mi-ar fi chiar silă să îl văd acum.
Ce naiba o fi fost în capul lui în tot timpul acesta? Simțisem la el un fel de înstrăinare, de întristare, dar nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte că în el crescuse o asemenea ură față de mine, față de noi, incât să facă una ca asta. Sau oare să se fi săturat pur și simplu? Dar acum ce mă fac eu singură? Și de ce ar fi vrut să mă omoare și pe mine? Of, la câte alte întrebări urmează să nu le găsesc răspunsul? Andiiiiiiii!!!!!!!!! Ce ai făcut, blestematule!?
Orice ar fi, până voi termina a mă chinui să găsesc răspunsuri, dacă acestea au fost gândurile lui Andi, atunci înseamnă că moartea sa a fost jumătate dintr-o izbândă. Dar lucrurile nu pot rămâne așa, nu le pot lăsa să se încheie în felul acesta. O, Andi, nenorocitule, te-i fi simțind oarecum liniștit în refugiul morții, chiar dacă sufletul tău murdar și amărât deja a început să putrezească în Infern. Însă răzbunarea mea va fi infinit mai dureroasă decât frigul tenebrelor.
Tot timpul îmi stă la îndemână acum și dacă Andi speră cumva că își va deturna vina într-o virtute, voi avea grijă să clădesc un iad nou-nouț, cu totul special și făcut doar pentru el. Am tot timpul din lume să învâț să fac asta. Iar când mă voi fi desăvârșit, Andi ar fi în stare să se arunce și în brațele Diavolului doar ca să scape de urgia mea. Auzi, Andi? Tuturor îngerilor și demonilor de te-ai ruga să te salveze din închisoarea mea, și tot nu vei scăpa de mine!
Păzea, Andi! Vin!