Spre china din mogoșoaia-47

Hong Kong-2
M-am trezit dimineața devreme. Am privit pe fereastră pânzele bărcilor și siajele ambarcațiunilor cu motor. George sforăia încetișor, ca un copil. Eram cuprins de o stare ciudată, de neliniște, de nesiguranță, de oboseală, poate, de dor de acasă. Senzația că asist la un spectacol ciudat jucat pe suprafețe mari, adesea aparent nereal, mă făcea să doresc sfârșitul acestei călătorii, minunate în fond. În această imensitate de pământ, China, care se întinde pe 9,6 milioane de kilometri pătrați, cu excepția zonei din sud, nu mi-a oferit spectacolul grandios al pădurilor bătrâne care să acopere munții sau a pădurilor care să acopere stepele întinse. Acolo unde am văzut suprafețe împădurite, destul de mari, se vede clar mâna omului. Păduri tinere încearcă să refacă handicapul acelui numai opt la sută din suprafața țării ce se afla acum 60 de ani. Asta nu oprește China să rămână cel mai mare poluator cu dioxid de carbon din lume. Această țară uriașă este un șir de terase care a sluțit munți și dealuri prin terasare, după despădurire. Această Chină care a despădurit stepele pentru a avea terenuri pentru agricultură și care a regularizat excesiv cursuri de apă realizând imense rețele de irigații și uriașe hidrocentrale, mă face să gândesc la Angkor, fostă capitală a Imperiului Kmer care și-a cunoscut înflorirea datorită sistemelor e irigații și acumulărilor imense de apă dar care a decăzut din pricina acelorași sisteme. Oare toate aceste intervenții brutale în natură a celei mai invazive specii nu va duce la dispariția ei? Omenirea nu a pătruns suficient de mult în oceane dar începutul este făcut. Plămânul verde al omenirii, pădurile și plămânul umed al planetei, oceanele, sunt afectate sau urmează să se petreacă acest act de sinucidere mondială. Am părăsit aceste gânduri sumbre coborând la recepția hotelului , am ieșit pe stradă și am privit zgârie-norii uniți prin pasarele peste care se trecea pe deasupra arterelor pline de mașini și biciclete. Patruzeci la sută dintre apele Chinei sunt poluate cu deșeuri industriale și agricole iar în nord-estul Chinei se manifestă o criză drastică de apă și 298 de milioane de chinezi nu au acces la o apă potabilă.
Toate aceste gânduri sumbre mi-au fost întrerupte de Sue care m-a salutat:
Bună dimineața, profesore! De ce ești îngândurat? Când eram la București, în tinerețea mea, ți-ai dorit să vezi China și iată, ești aici. Astăzi vom face un tur al orașului și vom petrece în colectiv circa cinci ore.
M-am sustras cu greu gândurilor și am zâmbit văzând cât de tânără părea Sue, îmbrăcată sport, cu blugi moderni, pantofi de sport Adidas{ m-am întrebat imediat dacă or fi originali) și cu o bluză de mătase galbenă. Peste talie, o geacă de blugi întregea aspectul tineresc și sportiv.
-Bună să-ți fie căutătura dar și inima! Abia aștept să vedem această nouă minunăție. Profit de ocazie să-ți mulțumesc încă o dată pentru ocazia de a vedea China, tuturor celor din grup.
Eram curios la ce obiective turistice sau prin ce zone ale orașului aveam să umblăm.Urma să parcurgem un traseu prin cei 1000 de kilometri pătrați, populați cu circa șapte milioane de oameni. Interesul meu pentru China scăzuse la cote alarmante. Poate că am acumulat prea multe informații, poate că am avut prea multe emoții într-un timp relativ scurt. Am dorit o rupere de ritm și m-am apropiat de un părculeț din care se vedea bine marea. Oameni practicând Qigong-ul nu mă mai impresionau. Văzând o atât de largă răspândire a Qigong-ului tradițional, practicat în secret mai bine de 5000 de ani sau a Qigong-ului în mișcare, TaiChi, ajunsesem să mă mir dacă nu vedeam asta în fiecare parc dimineața. Tineri și bătrâni practicau o formă de Qigong taoistă, specificul mișcărilor fiind destinat cultivării corpului fizic dar și cultivării spiritului. De fapt Qigong e un termen inventat pentru evitarea persecuției politice, iar pentru a beneficia de cultivare omul trebuie să dea atenție aspectului mental - îmbunătățindu-și moralitatea și calitarea mentală, el de fapt fiind Falun Gong.
Pe drumul de întoarcere spre hotel am mâncat un hamburgher, bun și ieftin și am așteptat la recepție reuniunea întregului grup. Sue stătea nerăbdătoare pe canapea iar când grupul a fost întreg ne-a propus o „excursie”prin Hong Kong cu mijloacele de transport în comun. Și de ce nu? Globalizarea strecurată cu repeziciune în Hong Kong , fără a afecta ordinea lucrurilor bine așezate, este prezentă în acest oraș minune, un amestec exotic de zgârie-nori și insule aproape nelocuite datorită faptului că 60% dintre insule sunt declarate rezervație. Grija deosebită față de natură și profundul spirit civic al locuitorilor sunt greu de înțeles de unii ca noi, veniți de pe Dâmbovița. Transportul în comun este principalul mijloc de transport, asigurând 90% din nevoile locuitorilor. Dolarul HK este a opta cea mai tranzacționată monedă a lumii! Cel mai vertical oraș din lume adăpostește o Bursă de valori, a 7-a din lume.
Am luat autobuzul și am ajuns la Tai Mo Shan country park , zonă ce se întinde pe suprafața de peste 14 kilometri pătrați. Accesul în interiorul acestui parc se face relativ ușor, pantele fiind line. Fostul vulcan cu o vechime din vremea jurasicului poartă pe vârf Observatorul Hong Kong și o stație meteo motiv pentru care nu se poate ajunge chiar în vârf. Cea mai mare cascadă din Hong Kong, cădere de apă de peste 35 de metri, crează un spectacol plăcut apa scurgându-se prin vegetația bogată de pe coastele „muntelui”. Dealul din apropiere, cunoscut sub numele de Kwun Yum Shanm, este brăzdat de fisuri adânci prin care ies prin scoarță până la suprafață emanații calde. Temperatura emanațiilor de 13-21 de grade celsius, la sol, întânind o temperatură de șase -șapte grade devin vizibile fapt ce a determinat localnicii să numească acest deal „respirația dragonului”. Peste straturile de lavă solidificate în curgerea spre văi s-au depozitat nenumărate straturi de cenușă formată din cristale de tuf vulcanic. Culmea, acoperită încă de nori cumulus, semn că vara încă nu a trecut, arată discret, spre nord, primii nori stratus însoțiți de ceață, chezășie că iarna se apropie. Cea mai cețoasă zonă din Hong Kong, parcul, ne dezvăluie spre marginea lui din S-E o plantație forestieră ce delimitează zona.Un grup restrâns de localnici urcau panta moale prin vegetația sălbatică, printre cele peste 27 de specii de orhidee sălbatică inclusiv orhideea bambus, cu aspect de bambus și flori de orhidee, cele 24 de varietăți de ferigi sălbatice, inclusiv feriga -copac, și cele peste șapte specii de bambus sălbatic , pentru a culege muguri de ceai pentru vestitul „ceai de nor” sau „ceai de ceață„.
Păsări montane, șerpi, fluturi și crabi de apă dulce completează fauna parcului alături de câini și pisici sălbatice, bivoli și mistreți.Am părăsit parcul cu plăcerea turistului care nu a fost agresat de civilizația acelor clădiri uriașe din oraș.
Același mijloc de transport, autobuzul, ne-a purtat din centrul insulei spre Victoria Park, în Causewai Bay. Numele parcului a fost dat în onoarea Reginei Victoria. Dacă inițial acesta a fost destinat a fi adăpost pentru bărci în timpul taifunurilor, adăpost mutat ulterior spre nord, parcul a fost amenajat începând cu anul 1950 și era destinat întâlnirilor de duminica pentru servitori. Statuia Reginei Victoria, dusă în Japonia în timpul războiului, pentru a fi topită, a fost returnată și restaurată iar din 1952 a fost reamplasată în parc. În fiecare an la 4 iunie oamenii comemoreză aici sângeroasele evenimente din Piața Tienanmen dar și cu alte ocazii oamenii care doresc să organizeze demonstrații o fac aici. Aproape în fiecare duminică oamenii se întâlnesc cu politicieni într-un cadru informal și se poartă discuții cu grupurile de politicieni care partă denumirea de „unchii din Victoria Park”. Terenuri de tenis, bazine de înot, spații expoziționale, imense peluze cu gazon sunt menite să ofere un spațiu public de socializare și destindere. Pe gazonul istoric din Victoria Park în anul 2004 s-a desfășurat cel mai mare spectacol de artă în aer liber, United Buddy Bears, manifestare la care au participat peste două milioane de oameni iar expozanții din peste douăzeci de orașe ale lumii au aparținut celor cinci continente. În drum spre stația de metrou, mijloc cu care urma să ajungem la următorul obiectiv mi s-a relevat de ce Hong Kongul este numit și Babelul Asiei de sud-est. Dacă în anul 1865 , în urma recensământului, în Hong Kong existau 125.504 locuitori din care circa 2000 americani și europeni în 1970 populația ajunsese la 7.070.000 locuitori ca în vremea actuală populația majoritară să fie de origine chineză dar nefiind de ignorat indienii, pakistanezii, nepalezii, vietnamezii, britanicii, americanii, canadienii, japonezii și coreenii. Limba cantoneză este limba oficială de facto dar pe străzi poți auzi diverse dialecte și limbi ale întregii lumi. Am ajuns la stația de metrou și masa de oameni de toate culorile aștepta ordonat să le vină rândul, fără ca cineva să impună acest lucru așa că ne-am conformat obiceiului local.
În așteptarea metroului priveam construcțiile, orientarea lor și am constatat că fără excepție amplasarea lor este făcută cu respectarea strictă a preceptelor Feng Shui. Awerul excesiv de umed mă făcea să simt o oarecare oboseală. Echilibrul specific chinezilor suprapus peste spiritul englezesc dădea străzii un aer profund de civilizație și calm. Am aflat că vom merge în Insula Lantau și traseul urma să parcurgă și tunele pe sub apă. Am ajuns la stația de destinație apoi, după un drum de circa 20 de minute cu gondola, gondolă cu podeaua de sticlă ce ne oferea posibilitatea admirării peisajullui încercând să ne învingem teama, am coborât savurând continuarea peisajelor pe care le privisem de sus. Era greu să ne desprindem de imaginea mării brăzdate e tot felul de ambarcațiuni și de spectacolul pe care-l oferea Aeroportul International Chek Lap Cok, un adevărat viespar nervos. Aproape jumătate din suprafața insulei, adică 78 km pătrați, este o cupată de parcul rural protejat. Suprafața insulei este de aproape două ori mai mare decât Insula Hong Kong iar zona cu junglă este plasată în partea de sud a insulei. Plaja cea mai bună este Silvermine Beach, amplasată la nord de orășelul Mui Wo. Cele două piscuri ce nu depășesc 1000 de metri sunt Vârful Lantau (934m) alături de vârful Sunse (869m.) Din nou am avut senzația că se încearcă șocarea noastră cu orice chip dar eram conștient că totul este numai o impresie generată de veșnica comparație , chiar subconștientă, cu realitățile românești.