Citisem pe un afiș că într-o zi de iulie urma să aibă loc vernisajul unei expoziții colective de pictură a șase "jeunes artistes marocaines audacieuses" (n.a. tinere artiste marocane îndrăznețe) la un mare hotel din Aain Dziab, stațiunea balneo-climaterică aflată la numai câțiva kilometri de Casablanca.
Intrarea era liberă, așa că la ora fixată eram prezent la vernisaj. Afară era o căldură de sezon estival, dar înăuntru simțeam răcoarea asigurată de instalația de climatizare a unui hotel de patru stele. Vernisajul era organizat într-un salon enorm, situat la primul etaj al hotelului. Pe toți pereții tapetați cu pâslă azurie atârnau tablouri mai mari sau mai mici, care reprezentau peisaje. Predomina culoarea cărămizie a clădirilor Sudului marocan sau galbenul-cenușiu al dunelor din deșertul Sahara. Mijlocul salonului făcea impresia unei oaze înconjurate de nisip datorită culorilor vii ale unei mese lungi pline cu sandvișuri de toate felurile, produse de patiserie, prăjituri, băuturi răcoritoare și bere. O ușă deschisă dădea spre un balcon unde se găseau patru măsuțe. Cei aproximativ 30 de vizitatori erau îmbrăcați atât europenește cât și arăbește. La vernisaj a luat cuvântul un critic de artă francez, o doamnă de la Asociația Pictorilor Marocani precum și tinerele pictorițe. Veșmintele lor erau sumare, dar într-o mare bogăție de culori. Toate cuvântările au fost ținute în limba franceză. Apoi, fiecare vizitator a luat o farfurie pe care a așezat o paletă cât mai variată de culori ale produselor culinare de la bufetul suedez, după care a trecut prin fața tablourilor. Mi-a fost necesară o oră pentru a termina de admirat exponatele; noroc cu pictorițele care se întreceau în explicații.
Încărcat de plăcute emoții estetice, am luat de la bufetul suedez o cutie de bere, după care am trecut în balcon, unde m-am așezat la o masă. Spre surprinderea mea, de acolo se putea vedea curtea interioară a hotelului, care era dominată de o piscină olimpică lungă de 25 de metri și cu 8 culoare de înot. Pe fotoliul liber de la masa mea s-a așezat ușor, probabil de teamă să nu-l rupă, un tânăr gras, foarte brunet, cu părul creț, negru ca pana corbului, dat cu gel, tuns „oală”, astfel că era pusă în evidență ceafa groasă. Tricoul său alb, cu un palmier desenat pe piept, deși era mai mare cu câteva numere nu reușea să-i acundă abdomenul bombat și „șuncile” din zona șalelor. Pantalonii săi largi, executați din doc alb se terminau cu manșetă. O pereche de „adidași” albi îi completa ținuta. În ochii negri ca mura se putea citi o tristețe. Îngândurat, el a pus o cutie de bere pe masă și a desfăcut-o. Atunci, parcă ieșit din transă, a întors privirea spre mine și m-a salutat în arabă.
- "Kaf hallîkum" (n.a. Cum vă simțiți)?
- Eu nu sunt din Maroc, eu am venit din România. Numele meu este Doru, i-am răspuns eu în engleză, sperând ca el să mă înțeleagă.
- O.K. Mă numesc Aaziz. Eu sunt beduin din Arabia Saudită și locuiesc în oaza Yabrin din deșertul Rub al Khali. Vă văd om în vârstă, așa că pot să vă spun motivul venirii mele la Aain Dziab. Eu am o mare supărare: sunt îndrăgostit de Aaziza, dar Aanid (n.a. Inflexibilul), tatăl ei, nu este de acord ca să mă însor cu fiica lui. Istoria este lungă. Ajuns aici cu povestirea, Aaziz a băut o dușcă de bere, după care a continuat: vreau să-mi înec supărarea în alcool, ceea ce nu pot să fac în țara mea, unde este interzis atât consumul cât și comerțul cu această băutură. Cine încalcă această poruncă a lui Allah riscă să primească pe tălpi 70 de lovituri de bici.
- Foarte interesant. Te rog să-mi povestești cum a îmceput iubirea ta.
- Noi, beduinii, când suntem îndrăgostiți, spunem în arabă "iuheibu nacațaha baiiri ua baiiri iuheibu nacațaha idzan uheibuha ua țuheibuni", care se traduce astfel: cămila ei iubește cămiloiul meu și cămiloiul meu iubește cămila ei, deci ea mă iubește și eu o iubesc. Așa s-a întâmplat și cu mine: Nacața (n.a. Cămila) Aazizei îl iubește pe Baiir (n.a. Cămiloi) al meu, și cămiloiul meu iubește cămila ei, deci Aaziza mă iubește și eu o iubesc pe Aaziza.
La noi în țară, părinții decid căsătoria copiilor lor. Se întâmplă des ca mirii să nu se cunoască decât în ziua nunții. Eu am cunoscut-o pe Aaziza pe una din străduțele din oază. Eu i-am zâmbit, iar ea și-a ridicat puțin voalul ca să văd cât este de frumoasă. Apoi am început să ne scriem bilețele pe care le aruncam pe stradă înainte de a trece unul pe lângă celălalt.
Ghinionul nostru a fost că tatăl ei a intrat în posesia unui asemenea bilețel. Imediat, Aanid a închis-o în casă pe Aaziza, după care a venit la ferma noastră și i-a vorbit urât cămiloiului mei, l-a înjurat și l-a lovit de câteva ori cu o bâtă pe cocoașă în prezența mea. În acest fel, el a dat de înțeles că nu este de acord cu iubirea care există între mine și fiica lui. Atunci cămiloiul meu s-a enervat, s-a repezit la el, l-a scuipat, după care l-a trântit la pământ și a încercat să-l strivească prin apăsare cu greabănul. Poate l-ar fi omorât, dacă eu, împreună cu tatăl meu și cei cinci frați ai mei, nu interveneam rapid. L-am târât pe Aanid mai mult mort decât viu în căsuța noatră din oază. Pe Baiir a trebuit să-l închidem într-un staul, atât de nervos era. Apoi, am chemat mașina salvării și, pe furiș, ca să nu-l vadă Baiir, l-am scos din casă cu targa pe Anid și l-am urcat în dubița care l-a dus la spitalul din Riad. Acolo, tatăl Aazizei a stat internat trei luni, deoarece a avut câteva coaste rupte și altele fisurate. Între timp, cămiloiul meu s-a liniștit, mai ales că, nemaivăzându-l pe Anid, a crezut că l-a omorât.
Dar, la câteva zile după ce s-a întors din spital, Anid a venit iar pe la casa noastră din oază cu chef de ceartă. Baiir era în staul și când l-a văzut viu pe cel pe care îl credea mort, n-a mai putut suporta situația și s-a sinucis, lovindu-se cu capul de pereții de lemn ai staulului. Cât de mult am ținut la cămiloiul meu! Cu ochii în lacrimi, Aaziz s-a oprit și a terminat de băut berea din cutie.
- Ce-ai să faci mai departe? l-am întrebat eu, devenit foarte curios, după ce am ascultat această stranie poveste.
- Stau aici o săptămână ca să mă destresez cu bere și whisky, după care mă întorc cu moralul refăcut ca să încep demersul pentru a mă căsători cu Aaziza. Am ambiția să mă căsătoresc și cu cele trei surori ale ei, pe măsură ce ele cresc. În Coran este scris că pot avea patru soții. Atenția lui și a mea au devenit atrase de aproximativ o duzină de animatoare ale hotelului, care intraseră în piscină având costumele de baie... pictate direct pe piele.
- Minunată expoziție de pictură am putut vedea astăzi, i-am spus eu beduinului îndrăgostit, care a dorit să-mi mai destăinuie un obiectiv strategic al vieții lui.
- Poate iau cu mine și câteva țiitoare dintre tinerele care se scaldă în piscină. Îmi fac un harem. Am acțiuni la zăcământul de petrol de lângă Dahran, care îmi aduc un venit anual de o jumătate de milion de dolari.
Eu nu mai știam ce să mai cred; Aaziz vorbea serios sau se îmbătase… de la o bere?