Îi cere să se apropie un pic mai mult de marginea patului, să-și coboare picioarele firave și să se ridice cu atenție. Să se spele, să-și strângă părul în eternul ei coc, să-și scoată în evidență frumoasele-i sprâncene, să-și pudreze un pic obrajii, să-și treacă roșul peste buze și apoi îi șoptește "frumoaso" sărutând-o abia simțit, ca din fugă, urmat de "plec înainte să ne descopere". În timp ce răposatul ei Nae se furișează prin perete, infirmiera intră în cameră întrebându-se, ca în fiecare dimineață, de unde-și ia energia bătrâna de la camera 127 să se aranjeze singură și cum reușește, în ciuda tuturor problemelor de sănătate, să-și țină atât de vii și cochetăria, și zâmbetul.