Iată c-a venit...uiltima zi!

Aeroportul Beijing Capital International Airport, declarat cel mai aglomerat aeroport al anului, situat în Shunyi District, ne arăta prin turnul de control înalt de 98,3 m. că acolo ne era destinația aterizării. Am zâmbit revăzând autobuzul atât de bine cunoscut și m-am bucurat văzând steagul României cum ne flutură cu veselie. Cei 28 de km. până la hotel, pe un drum cunoscut deja, mi s-au părut floare la ureche. Am coborât în parcarea hotelului și am urcat treptele câte două spre camera în care îmi lăsasem lucrurile. Mi-am numărat banii și rezultatul era îngrijorător. Mai aveam echivalentul cam a 47 de euro și revenit acasă trebuia să plătesc și împrumutul...Scarlett O'Hara zicea ...că la asta mă gândesc mâine așa că va trebui să mă bucur de ultima zi în China. Am deschis geamul și la marginea spațiului verde de la intrare, învăluit într-o liniște nefirească era un călugăr franciscan care hrănea câteva păsări. Era parcă imaginea vie a tabloului lui Giotto „Predica adresată păsărilor”.”Surioarelor mele păsări, voi sunteți foarte îndatorate Dumnezeului nostru creator, și mereu și oriunde trebuie să îi aduceți laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc; și v-a dat și veșmânt dublu și triplu; și în plus, pentru că v-a păstrat neamul în arca lui Noe, în așa fel încât seminția voastră să nu se împuțineze în lume. Și mai mult decât atât, voi nu semănați și nu secerați, și Dumnezeu vă hrănește și vă dă râurile și fântânile ca să puteți bea, vă dă munții și văile ca să aveți unde să vă adăpostiți, și arbori înalți ca să aveți unde să vă faceți cuiburile.” Cuvintele lui Francisc de Assisi m-au făcut să mă gândesc că nimic nu este întâmplător și grijile pe care mi le fac sunt probleme mult mai mici decât marile probleme ale vieții și că ar trebui să mă bucur de libertatea și zborul păsărilor, așa cum mi-a oferit ocazia Ziditorul.
Vorbeam în urmă cu ceva timp despre terenurile arabile ale Chinei care reprezintă 7% din terenurile agricole ale Terrei dar nu am menționat faptul că în China nu există proprietari de terenuri agricole. Statul concesionează terenurile agricole pe anumite perioade de timp și apoi prelungește actul de concesionare. Mo Dun, unul dintre mulții suverani ai Chinei, spunea:”Pământul este temelia statului, cum am putea să-l dăm?”Este adevărat că aceste cuvinte le-a rostit în contextul discuțiilor despre tehnica și cuantumul negocierilor unde spunea că negocierile și cedările se pot face pentru orice dar nu pentru pământ. Pentru chinezi pătratul ogorului este reversul cerului. Pământul este perceput ca o prelungire a cerului așa cum putem vedea și din termenii folosiți pentru cer (tien)și pentru pământ(tien/ti). De ce oare s-a ajuns în România la situația în care s-a făcut posibil ca terenurile agricole să poată fi vândute la străini? Știu teoria „că doar nu le ia din țară” dar terenurile puteau fi arendate străinilor și atât! Politicile agricole ale României, cred eu, au fost greșite dar nu este timpul trecut. Este bine să nu uităm că un CAP, nedesfințat după revoluție, sau ce o fi fost, acum face super-profit și dă tractoriștilor lefuri de 2300 de euro. „CAP-ul capitalist" de la Curtici are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plătește asociaților anual câte 1500 de kilograme de grâu la hectar (record național) și se tot dezvoltă. Acest model ar trebui stimulat și extins astfel încât, odată cu dezvoltarea masivă a sistemelor de iruigații, România să redevină marele producător de grâu din vremurile bune. Grâul este cea mai importantă cultură alimentară din lume și este cultivat în peste o sută de țări. Boabele grâului se întrebuințează, în primul rând, pentru prepararea pâinii și a produselor făinoase. Istoria omenirii de la început și până în prezent este istoria luptei pentru pâinea cea de toate zilele, care continuă permanent și devine tot mai acută. Legate de grâu există o mulțime de obiceiuri încă din cele mai vechi timpuri. Cultul soarelui, regăsit în colacii rotunzi pe care se marchează razele de soare, s-a dezvoltat prin tot felul de simboluri prin cultura grâului și însoțind nașteri, cununii, botezuri, decese, toate cu credința vieții veșnice. Culesul spicelor de către o fecioară, sau de o bătrână văduvă sau „iertată de Dumnezeu de șapte ani, pisatul acestora manual, în piuă, și coacerea colacilor cu apă neîncepută scoasă la răsăritul soarelui sunt elemente ancestrale legate de grâu și de soare.
Dar să lăsăm grâul pentru vremea lui. Am mers la masă, la restaurantul din preajmă, cedând cu părere de rău, parcă, la sfârșitul mesei, cardul de masă oferit cu atâta generozitate de gazde.
Am ieșt pe stradă urmărit de solitudinea celui care are obiceiul să scrie. Încercam să rememorez un fapt, un loc, o experiență anterioară pe care să o refac așa, ca de adio.
Am remomorat rapid: Piața Tiananmen, cu cele 440 ha. ale ei, Orașul subteran de sub piață, Mausoleul lui Mao, Hu Tongusi, Omul cu ricșa, , fratele lui Chen Guanming, cel care a fost cu ricșa la J.O de la Londra, Orașul Interzis, Food Sreet, Strada Wonfujing, cea cu consumul de insecte, figuraDomnului profesor Hou Gujisem, să beau maotai...
Pașii m-au purtat spre stația de ricșe. „Omul meu,”cu eternul zâmbet chinezesc binevoitor pe față, m-a întâmpinat ca pe o veche cunoștință. L-am rugat să facem un traseu lent și sinuos printre hutonguri, la Piața Tiananmen, pe la Poarta Orașului Interzis ca apoi să ne oprim în capătul străzii Wonfujing.
...Steaua Chinei, cea de pe cer, nu va apune niciodată. Steaua polară este asemenea timpului, în imensul ciclului temporar ea tutelează cerul întreg. Actuala stea polară se numește „marele împărat august”, în Dinastia Han se numea „ Pivotul Ceresc” iar cu 1000 de ani înainte de Hristos se numea „Steaua împăratului ceresc” iar și mai înainte s-a numit „Marea primă”sau „Prima cerească”. Steaua polară nu a fost tot timpul o singură stea astfel că în timp ce în Egipt începea ciclul Imperiului de mijloc și când în vremea dinastiei a douăsprezecea Amon devenea zeu suprem și când civilizațiile europene erau la începuturi, două stele de mărimea a cincea din constelația numită „Ocolul interzis purpuriu” au jucat rol de Stea polară ( se numeau pivotul stâng și pivotul drept) .Timpul mitologic al Chinei este un timp nescris astfel dinastia Xia ( sec. XXV-XVI. î. de.H) era cronocentristă. Dar ce s-ar face eternitatea fără clipă? Cuvintele lui Horațiu au revenit în memoria prezentă:carpe diem!
Imaginile s-au succedat cu lentoare, ochii măturând peisajul ca într-un film mut. Am plătit și am coborât în capătul străzii unde l-am întâlnit prima dată pe profesorul de ciuperci, Gu.
-Bine ai revenit!
-Ni hao!, am răspuns încercând să fac o plăcere profesorului.Domnule profesor, în cursul zilei de mâine voi pleca spre casă. Înainte de plecare mi-am dorit să vă revăd.
-Serviți un ceai?
Să nu bei ceai în China ar fi echivalentul unui american fără card cu descoperire, adică suspect!
-Fără îndoială că m-ar bucura și onora invitația dumneavoastră.
-Voi lipsi câteva minute dar sper că nu vă veți plictisi, a spus profesorul și a ieșit grăbit pe poarta restaurantului. La întoarcere purta în mână un pachețel pe care mi l-a oferit plin de respect ca apoi să-și împreune palmele a salut.
-Un mic dar din partea mea...
În interiorul cutiuței căptușită cu mătase verde am descoperit un elefant din jad de culoare galbenă. Am mulțumit și am privit întrebător...
-Elefantul este un simbol cosmic care reprezintă puterea regală, forța, demnitatea, răbdarea, smerenia. În feng shui este aducător de noroc și în același timp aducător de fertilitate.Galbenul reprezintă centrul, aurul, nota do, gama do major, recolta bogată, vara și capul care trebuie apărat!
Am părăsit localul lui și ne-am îndreptat spre o ceainărie discretă. Ceremonialul nu era unul pentru turiști și m-am rezumat la a savura ceaiul de crizantemă care fortifică dar și narcotizează asemenea spiritului chinez.
Îmi simțeam inima bătând în ritmica copilărească, în muzica universală, în acceantele de imuabil posibile oriunde pe suprafața pământului. Din străfundul meu se insinua nevoia umană de înscriere în noi ritmuri dar nevoia de nou nu era condiționată exclusiv de necesitate, ea manifestându-se pe un teren fertil al dorinței. Nevoia umană de înscriere în noi ritmuri, conștientizată sau nu, materializată în sincronia și diacronia reunite, erau de fapt un mod de gândire chinez.
China transgresează spațiile și timpul purtând în granițele ei poporul care a fost și va rămâne cel mai numeros. Ogoarele chineze, încadrate în geometria apelor, nu au fost părăsite niciodată prin migrație sau expansiuni radicale. Spațiul este prizonier în China.
Am tăcut îndelung într-o armonie perfectă cu domnul profesor. Când am revenit cu picioarele pe pământ mi-am dat seama că disponibilitatea te face să absorbi mai ușor neobișnuitul.
Ne-am despărțit fără părere de rău și pașii mă purtau alene pe trotuar. Incepusem să văd sforile marionetelor și coaja decorurilor din China actuală și mi-am spus că va trebui să ies din acest basm în care Chinezii supraviețuiesc grație unei culturi multimilenare.
M-am întors la hotel hotărât să mai revăd câte ceva din însemnări și să-mi fac bagajul.