Într-o zi de început de martie eram îmbarcat într-un ferry-boat aflat în rada portului marocan din Tanger, "Tanja" în arabă, ferry-boat care urma să traverseze în două ore și jumătate strâmtoarea Gibraltar și să arunce ancora în portul spaniol Algesiras. Autocarul companiei "Eurolines", care mă transportase din Casablanca cu destinația Paris, se afla parcat în cala navei maritime. Puntea principală era ocupată pe trei sferturi de o cabină-restaurant, terminându-se la pupă cu un ștrand fără nisip, în mijlocul căruia se găsea o piscină cu pereții din faianță albastră. Mă aflam așezat comod, picior peste picior, pe o bancă cu spătar, lipită de peretele care despărțea cabina-restaurant de bazinul-ștrand în aer liber. Trăgeam în piept cu nesaț aerul răcoros al dimineții, cu miros de raze ultraviolete și încărcat cu umiditatea sărată a strâmtorii Gibraltar. Prora vasului era îndreptată spre nord-est, către Europa, așa că soarele se găsea undeva în stânga mea, la răsărit. Avusesem timp să observ că luciul apei din piscină se zburlea datorită vibrațiilor produse de motoarele navei. De la înălțimea punții vasului, aveam drept în față panorama orașului Tanger, situat la poalele unui deal calcaros cu înălțimea de aproximativ 200 de metri și întins pe mulți kilometri. Arhitectura cosmopolită amintea faptul că pe acolo au trecut valuri de colonialiști spanioli, portughezi, francezi și englezi. În primul plan predomina albul ca varul al cartierului Madina al Qadima. Toate clădirile erau scunde, cu cel mult trei etaje. Acoperișul lor era sub formă de terasă, un fel de curte suspendată, unde printre antenele clasice sau parabolice fluturau în bătaia brizei rufele multicolore întinse la uscat. Madina al Qadima era înconjurată de un zid, construit în secolul al XVII-lea de către englezi în scopuri militare. Lângă latura nordică a orașului vechi se distingea fostul palat al sultanului, transformat în Muzeul de artă. Zidul de apărare prezenta în partea vestică o mare breșă, care permitea legătura între piața "Socco al sagher" (n.a. Micul Socco), situată în interior, și piața "Socco al kebir" (n.a. Marele Socco), situată mai sus, în exteriorul vechiului cartier. De acolo, clădirile se cățărau unele peste altele, lăsând descoperită numai creasta dealului, care mai păstra formele carstice, rezultate din eroziunea naturală a calcarului. Vegetația abundentă ascundea parțial conturul construcțiilor orașului, printre care ieșea mult în relief minaretul moscheii "Muhammad V". Contemplarea frumuseții naturale a Tangerului mi-a fost întreruptă de o voce de soprană.
- Bună ziua, domnule profesor. Mi-am rotit privirea spre dreapta și am văzut-o pe Mubaghța (n.a. Surpriza), studenta mea din Casablanca, o domnișoară cu ochi mari, lascivi, de culoare verde spălăcit, în mare contrast cu tenul ei relativ închis, care mă priveau direct, exprimând o surpriză plăcută. Avea părul negru lăsat lung și pieptănat cu cărare pe mijloc. Purta o rochie vaporoasă, verzulie, care strângea lejer rotunjimile șoldurilor ei împovărate de farmece, caracteristice negreselor. Prin decolteul larg tresălta în ritmul bătăilor inimii un piept bine crescut. O poșetuță roșie susținută de o curelușă trecută oblic peste umăr ieșea în relief pe un șold, evidențiind orice legănare a bazinului. Pantofii roșii fără toc îi completau ținuta.
- Aa, Mubaghța, trebuie să recunosc faptul că nu mă așteptam să te văd aici. Eu plec la Paris unde sunt invitat de niște prieteni în perioada vacanței de primăvară.
- Eu merg cu autocarul la Marsilia unde urmează să fac un "mariage blanc", căsătorie de formă cu George, un francez văduv, în vârstă de 65 de ani. După cinci ani voi deveni rezidentă permanentă în Franța. În această perioadă voi trăi normal cu francezul. Nu îmi fac griji pentru că George are experiență în domeniu, el fiind la a patra căsătorie de acest fel. Apoi eu voi divorța și voi căuta să îmi refac viața cu un francez mai tânăr, în timp ce George va încerca al cincilea "mariage blanc" cu o altă marocancă tânără sau poate cu o algeriancă sau o tunisiancă. După aceste zise Mubaghța n-a mai rostit nici un cuvânt. Eu tăceam pentru că vorbele ei mă lăsaseră perplex. Vaporul plecase de mult timp din portul Tanger. Nu erau valuri, astfel că traversarea decurgea foarte bine. Puteam să văd atât țărmul african cât și pe cel european. La un moment dat Mubaghța a întrerupt tăcerea.
- Strâmtoarea Gibraltar are lățimea cuprinsă între 14 și 35 de kilometri. Gibraltar vine de la cuvintele arabe "jabal", muntele, și "Tarec", însemnând, deci, muntele lui Tarec Ibn Ziad, un general glorios de origine berberă, din Ifrikia (n.a. Tunisia), care a reușit prima debarcare pe tărâm spaniol, la poalele muntelui, care îi va purta ulterior numele, în fruntea unei armate formate din 7000 de berberi și 700 de arabi. În anul 711, această armată a învins pe luptătorii regelui vizigot Roderic și au ocupat Andaluzia. Ulterior, armatei lui Tarec Ibn Ziad i s-au alăturat la Toledo forțe noi conduse chiar de guvernatorul Ifrikiei, Musa Ibn Nusair, după care musulmanii au ocupat Spania până la Pirinei.
- De unde știi tu aceste amănunte interesante? am întrebat-o eu admirativ, ridicând vocea deoarece sirena navei intrase în funcțiune. Încurajată de laudă, Mubaghța s-a apropiat mai mult de mine, ca să se facă mai bine auzită.
- Eu am fost studentă la istorie timp de doi ani, după care m-am hotărât să urmez ingineria. Acum m-am decis să abandonez studiile și să plec din țara mea, unde nu am nici o perspectivă care să mă satisfacă. De altfel, fratele meu Mughțarib (n.a. Emigrantul) a încercat să emigreze clandestin în Spania cu o ambarcațiune, împreună cu niște prieteni, însă poliția de frontieră de pe coasta spaniolă i-a prins și i-a închis temporar într-un lagăr. Bine că nu au murit înecați deoarece i-a surprins furtuna, așa cum s-a întâmplat ca atâția alții.
Ferry-boat-ul intra maiestuos în portul Algesiras, situat la câțiva kilometri mai spre vest de muntele Gibraltar. Sirena navei uruia tot mai des. Mubaghța s-a apropiat de urechea mea, reluând șirul explicațiilor.
- Gibraltar este și denumirea teritoriului neautonom, care aparține coroanei britanice din 1704, când a fost ocupat cu forța armelor. Ulterior, ca urmare a Tratatului de pace de la Utrecht din 1714, Spania a cedat acest teritoriu Marii Britanii.
- Azi ai luat notă maximă la istorie, am lăudat-o eu pe Mubaghța, care pe neașteptate, luându-mi palmele în palmele ei, mi-a pus o întrebare, care iar m-a adus în stare de perplexitate.
- Bărbații din România au obiceiul să facă "mariage blanc" cu africancele?
-Poate după ce România va deveni membră a Uniunii Europeane, am răspuns eu fără convingere... Celelalte vorbe mi-au fost acoperite de vuietul sirenei feribotului care executa manevrele de acostare la dană...