agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-06-24 | |
Octombrie 2022, a fost un an secetos și infinit cu temperaturi oribile. Natura devenea din ce în ce mai sumbră și de nerecunoscut.
Nu făceam nimic special în timpul meu liber, leneveam deseori în cabana în care îmi regăseam liniștea și confortul demult pierdute. Stând întins pe fotoliul preferat, priveam cu ironie situația în care mă aflam, starea de singurătate de care nu m-am putut descotorosi niciodată, mă urmărea. Când credeam că nimic nu mă putea ajuta să ies din starea de meditație în care mă aflam, zăresc pentru câteva secunde pe fereastra cabanei, la cincisprezece metri distanță, o căprioară mărunțică, dar acum nu mai era. Asta așteptam: un impuls și amețit de fumul de țigară gros ce învăluia camera, împreună cu fumul sobei, ies hotărât afară, să pun mâna pe căprioara ce îmi stârnise simțurile adormite. Luându-mi arma fără să mă gândesc prea mult la asta, am ieșit în căutarea ei. Imaginea capului său micuț ce avea să ia loc lângă întreaga mea colecție, îmi făcea trupul să vibreze. În mijlocul pădurii mă oprisem și ascultam foșnetul frunzelor ce putea fi stârnit la orice mișcare făcută de prada mea, dar nimic. Nici un sunet nu îmi încântase urechile. Pădurea muțise. Nu trec cinci minute și se aude ușor ceva. Nu puteam asemui sunetul cu ceva anume, dar era liniștitor, atât de liniștitor încât renunțasem pentru câteva secunde la căutarea micuței prăzi, când zăresc căprioara la câțiva pași în fața mea, cum mă privea. Amețesc. Nu recunoșteam nimic, nu vedeam nimic, când observ în fața mea o tânără domnișoară, de vreo douăzeci de ani, ce mă ingrijea. Eram întins pe un pat din paie, ce mă înțepau stârnindu-mi o senzație de paralizie. Nu mai aveam arma și nici nu mă puteam mișca. Nu înțelegeam cum și de ce am ajuns aici. Întrebările curgeau una după cealaltă în mintea mea, dar eram complet confuz, nu mă puteam exprima și într-un moment de frenezie, reușesc să șoptesc ceva fără a primi înapoi nici un răspuns din partea fetei. - Þigările! țip și vrând să mă repet leșin din cauza durerii ce își pusese ghearele pe trupul meu. Eram în pădure, vedeam căprioara dar nu o puteam atinge. Mă atrăgea, o doream, dar copacii nu îmi permiteau să mă apropii. Rădăcinile lor se prinseseră în jurul picioarelor mele și nu îmi dădeau drumul. Eram imobilizat și fără nicio scăpare. Căprioara se apropie dornică de a mă sfâșia. Mă trezesc. Îmi era cald iar inima îmi bătea cu putere. Fusese doar un vis. Un coșmar dim care mă bucuram că reușisem să îi supraviețuiesc. Deschid ochii iar în fața mea, aceeași tânără dar de această dată cu un bătrân lângă ea, mă priveau. În dreapta mea, pe o măsuță improvizată zăresc țigările. Doream țigările, ardeam de dorință, eram un fumător înrăit și sincer mă simțeam ca și când aș fi fost în transa coșmarului meu de ani de zile. Bătrânul în vârstă cred de vreo optzeci de ani, îmbrăcat modest în haine cenușii de in, puțin parcă prea mari pentru el, mă observă cu ochii lipiți de țigările mele și punând mâna încet pe fruntea mea îmi zise calm " Oprește-te! " Nu îmi putea da seama de ce a spus asta. Eram amorțit și amețit. Observasem apoi că prin încercările mele de a vorbi și de a mă mișca mă zbăteam haotic din întregul corp. Eram speriat și furios. Visul și căprioara mă urmăreau. Mă simțeam legat și fără nici o scăpare. " . . . " Săptămâni întregi vorbeam singur, mă sfătuiam și îmi răspundeam singur la întrebări. Până într-o zi când bătrânul trecuse iar pe la mine. M-am decis să port în sfârșit o conversație cu cineva. - Numele meu e Victor, am spus eu entuziasmat întinzând mâna spre a strânge-o pe a lui. - Andrej, răspunse el cu vocea puțin răgușită dar fără a-și întinde mâna spre a mea. Ai evoluat bine până acum, dar mai ai cale lungă de urmat spre recuperarea ta și a sănătății tale, încearcă să fii tare. - Înțeleg acest lucru și îl simt pe pielea mea. Îmi recâștig controlul asupra-mi încet, încet. Dar întrebarea mea nu și-a găsit răspunsul, cum am ajuns aici? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate