Șeful meu este un miracol. Existența sa nu poate fi explicată, nu poate fi negată și în nici un caz ignorată. Ființele umane au evoluat neîncetat sute de mii de ani.
Apoi a apărut el.

Șeful meu nu se trezește în nici o dimineață fără o revelație. O concretizează în vorbe și aduce aceste vorbe la serviciu unde le răspândește ca semințele proaspete pe ogorul mănos. Vorbele sunt purtate din gură-n gură, din birou în birou, în șoaptă smerită, în degete strânse mănunchi și duse la frunte, la stomac, la umeri…

Șeful meu nu suportă oglinzile. Nu pentru că ar avea sânge de vampir (paloarea dimineții și ochii roșii pot ușor induce în eroare) ci pentru că nu suportă să fie pus la punct.

Șeful meu știe tot. De aceea nu gândește? Nu, gândește în fiecare secundă o modalitate inedită de a dărui omenirii o nouă perlă de bogăție intelectuală. Omenirea acceptă greu, frustrant de greu, se comportă ca un bebeluș în fața ecuațiilor Navier-Stokes. Șeful meu e veșnic dezamăgit de omenire.

Șeful meu știe să se prezinte. În CV-ul său la Limbi Straine apare „Engleza: VERRY GOOD”. După nume, adresă și telefon apare „Sex: În medie o dată pe săptămână”.

Șeful meu mă învață cum să mă bucur de viață. Până să-l cunosc eram chinuit de dorințe pătimașe, îmi doream să văd lumea, să cunosc vârtejurile carnale, dar și iubirea de granit, să devin un erou. Acum privesc ceașca de cafea în pauza de la ora 12 și nu-mi pot imagina ceva mai frumos. Seara îmi văd șeful părăsind biroul și sunt Fericit. Imaginea îndepărtată a sacoului său verde rivalizează cu cel mai frumos tablou de Monet. Șeful meu pierzându-se la orizont: asta ar trebui să imortalizeze pictorii, compozitorii, scriitorii. Nimeni nu face nimic. Fericirea îmi este întunecată numai de neputința exprimării.

Șeful meu iubește cinematografia hollywoodiană. Filmul și eroul său preferat este Forrest Gump.

Șeful meu este însurat. La nici trei luni de la nuntă, soția i-a solicitat un divorț, dar nu i s-a aprobat. A cerut de la stat pensie de erou-martir și doar o mizerie birocratică i-a stat în cale. A cerut în final ajutoare pentru îngrijirea de handicapați și i s-au aprobat două, unul foarte substanțial din Fonduri Europene.

Șeful meu e cinstit. A fost dus la DNA de șase ori pentru implicare în scandaluri de corupție și a răspuns invariabil cu "Nu știu nimic". A scăpat de fiecare dată.

Șeful meu e distins. Părul din nas și urechi este proaspăt aranjat, ca un gazon englezesc înaintea partidei. Dunga pantalonilor despică aerul când pășește, cu un șuierat de bici. Pantofii săi reflectă puternic lumina neoanelor în ochii subalternilor, năucindu-i și mai mult. El nu-și dorește admirația noastră. Se îmbracă elegant doar pentru a ridica imaginea firmei pe cele mai înalte culmi. E un sacrificiu. Dacă se nimerește ca cineva să-l complimenteze, răspunde printr-un zâmbet obosit, modest, fluturând o mână ca pentru a respinge un cadou inoportun. Complimentatorul e chiar ocolit câteva ore, evitat, poate din stânjeneală. Cele două secretare s-au adaptat demult și în fiecare dimineață se ridică în picioare întâmpinându-l cu urale. Fete deștepte, au în prezent cele mai mari salarii din firmă.

Șeful meu știe cum să le vorbească șefilor săi, patronii multimilionari în euro. Asta după ce personal calificat în autism și demență a depus armele. Pentru el este ceva natural.

Șeful meu este sever. Atât cu el cât mai ales cu cei din jur. Nu permite văietatul, nici chiar la copii. Am văzut un prunc în cărucior încetând subit din plâns sub privirile sale de oțel. Lacrimile i s-au oprit și i s-au uscat pe față. Apoi sugarul s-a pus pe un râs cu sughițuri. Șeful meu este bucuria copiilor. Multe mămici îl vizitează când se simt la capătul puterilor.

Șeful meu încurajează performanța. Utilizează la maxim proverbul „Dacă vrei să nenorocești un om, dă-i tot ce-și dorește”. El nu vrea cu nici un chip să ne nenorocească și asta îi ocupă tot timpul.

Șeful meu este mereu inspirat. Când inspirația pare să-i slăbească, își dă capul pe spate și privirea dezaprobatoare spre înaltul cerului, prin multele planșee ale clădirii, parcă dojenind pe cineva de acolo de sus. Imediat acel cineva își reia activitatea și ideile geniale dau buzna în viețile noastre. Șeful meu nu e binecuvântat cu inspirație, o comandă după bunul plac.

Șeful meu nu este orfan, deși părinții săi au avut mai multe tentative.

Șeful meu pune inteligența umană mult peste cea artificială. Din acest motiv folosim la birou Windows Millenium și calculatoare vintage pe 64RAM. Un coleg aflat în prag de pensionare vine la lucru cu rigla de calcul. Oricine își poate utiliza laptopul personal, dar numai pe ascuns, vederea lui îl amărăște pe șef. Ca bonus de sărbători nu primim niciodată produse IT, primim însă cărți minunate din programa școlară, scrise de clasici și aduse vrac de la anticariat.

Șeful meu știe sa facă distincție între ce e trecător și ce e definitiv. Cel mai adesea, trecătoare sunt cererile noastre, iar definitivă este încadrarea salarială.

Șeful meu știe să dea de lucru. Este un talent pe cât de prețios pe atât de rar. Sunt puțini cei care și fără să te cunoască, se uită la tine și instantaneu știu ce ar trebui să faci. Se întâmplă să nu fiu atent și să ne întâlnim duminica în parc, eu cu familia, el cu geniul. Îmi gratulează soția, îmi evaluează copiii. Șeful meu e sincer - se putea și mai bine. Îmi urează distracție plăcută și îmi aduce aminte de cele două rapoarte cu care i-am rămas dator. Dacă încerc să înțeleg care rapoarte, devine foarte grijuliu cu ideea de a nu-mi strica week-end-ul. Rapoartele însă trebuie să apară mâine dimineață pe birou, altfel compania va avea mult de suferit și nu din vina lui, bineînțeles. Oare chiar îmi doresc să-mi abandonez colegii la greu? De regulă mă grăbesc să-mi abandonez familia în parc.

Șeful meu pune mare preț pe detalii. Lucrurile principale îl plictisesc.

Șeful meu este clarvăzător. El prevede fiecare eșec și ne atrage atenția din vreme, din nefericire noi nu-i dăm crezare și pășim direct în prăpastie. Și mai trist - după catastrofă nimeni nu-și amintește prevestirile sale. Dar încă nu s-a născut omul care să-i conteste cuvântul. Și să mai rămână și în firmă. Așadar el prevede, atenționează, dar nimeni nu-l ascultă. Șeful meu este urmașul Casandrei din Troia.

Șeful meu este urmărit de ghinion în căsnicie. Soția i-a devenit brusc alcoolică în luna de miere, deși înainte de nuntă nu băuse decât ceai de mentă și suc de portocale. Mai tragic, toți psihiatrii la care a dus-o, i-au urmat exemplul. A trimis-o la un centru vestit de dezalcoolizare din Elveția care s-a transformat în Pub. Șeful meu nu bea alcool dar este membru de onoare al Asociației Producătorilor de Băuturi Alcoolice din România.

Șeful meu iubește sportul și este un mare ambasador al vieții active. Într-un timp record de la numirea sa în funcție, ne-a făcut pe toți să ne îndrăgostim de mișcarea fizică: majoritatea colegelor practică alergarea-viteză pe tocuri de la un birou la altul, bărbați corpolenți s-au apucat de maraton pe trepte cu dosare în brațe disprețuind avantajele liftului (extrem de lent sau stricat). Câțiva au fugit mâncând pământul. Eu și câțiva colegi mai tineri ne-am concentrat pe un nou stil de artă marțială pe care îl exersăm la baie: elemente de Kung Fu combinate cu numere de mimă inspirate din natură. În general mimăm urletul șacalului în deșert, dar unii s-au diversificat cu mișcări de contorsionare și strangulare specifice șerpilor sau cu schimonoseli expresive observate la cimpanzei.

Șeful meu este foarte des șocat de mitocănia semenilor săi. Ieri dimineață a venit ultragiat și mi-a povestit că la orele 3 din noapte pe când vroia să plece acasă de la o doamnă, a sunat omenește după un taxi și la întrebarea „Alo, taxi Rapid?” i s-a răspuns „Nu, mă-ta!”.

Șeful meu a reușit să realizeze visul comunismului: egalitatea și iubirea între oameni! Suntem o familie unită, un pluton compact, inimile ne bat în același ritm, pe Wikipedia la Teambuilding apare poza noastră. Șeful meu este soacra perfectă, iar noi suntem norele lui credincioase.

Șeful meu a auzit de avantajele brainstorming-ului și a încercat cu noi de câteva ori dar l-am iritat în așa hal încât s-a resemnat să-l practice singur.

Șeful meu a conștientizat demult că nepotismul e o plagă a societății române. În consecință își urechează nepoții la fiecare vizită de familie. Noi angajații, ne înțelegem foarte bine cu nepoții lui.

Șeful meu știe diferența între cunoștințe și prieteni: cunoștințele îți spun când merg la toaletă, prietenii îți spun și ce au făcut acolo. În fiecare dimineață la ora 10.30, șeful meu vrea să se împrietenească cu mine.
Pentru numele lui Dumnezeu!!!

Șeful meu promovează decența codului vestimentar cu un tact desăvârșit. Cele mai rebele colege au adoptat în scurt timp de la angajare o ținută elegantă de inspirație arabă și asta fără să primească nici măcar o observație. Cu intuiția lor extraordinară au simțit că doar în acest fel, șeful lor le poate vorbi și privi în ochi.

Șeful meu este de viță nobilă. În urma unei analize de ADN a reieșit că se înrudește puternic cu Nero, Castro, Goebbels, Corneliu Vadim Tudor și o specie rară de gibon.

Seful meu a fost decorat la Cotroceni.

Șeful meu este un miracol. Existența sa nu poate fi explicată, nu poate fi negată și în nici un caz ignorată. Ființele umane au evoluat neîncetat sute de mii de ani.

O mică pauză era inevitabilă.