- Dragi cinci B, azi o să scriem o scurtă compunere ... cum am mai făcut noi, dar o să inventăm ceva nou: în loc să scriem pe caiete, scriem pe tabletă! Aveți toți tabletele la voi?
- Daaaaa!
- Doamna! Doamna! Manea n-are tabletă!
- Păi dacă nu are tabletă, el o să scrie pe caiet, ce să facă, îl liniști profesoara pe băiețelul din ultima bancă. Mai e cineva care nu are tabletă? continuă doamna, verificând, așa cum se cuvine, starea clasei. Știți ceva ... aveți măcar o tabletă la fiecare bancă?
După ce împărți judicios inventarul de aparate la fiecare bancă – de fapt, așeză elevii cate doi-trei ... chiar patru, profesoara de limba engleză explică activitatea:
- Buuun ... întâi să se logheze toată lumea la facebook, pe grupul nostru. Gata? Eu o să scriu pe telefon – că nici eu nu am tabletă la mine – prima propoziție a compunerii, pe urmă, începând cu prima bancă de la geam o să continuați voi, tot cu câte o propoziție. O să vedeți, trebuie folosit past tense simple, pe care l-am învățat data trecută. Hai, începem?

Pe displayurile copiilor apăru: Yesterday, Peter woke up at seven o’clock .
- Hai, banca întâi! Gata? A, foarte bine! S-a sculat și s-a dus la baie. Băi, care a scris acolo prostii? se revoltă doamna, citind în continuare, însoțită de chicotele copiilor. Șterge, n-auzi? Hai, banca a doua! Braaaavo! Apoi și-a luat micul dejun. Continuă, banca a treia! Good, good, good! La șapte si jumătate a plecat la școală. Văd c-ați înțeles, hai, banca următoare. La opt a început ora de engleză … așa … La … ce-ai scris acolo mă, ora 100? Poate 10 … a mâncat un sandwich … ce frumos, vezi că ai mancat și tu un h … hai, cine urmează? Lică, ce faci, dormi?
- Mi s-a oprit tableta, doamna, nu mai are baterie.
- Nici nu mă mir, Lică, tu niciodată nu ai ce-ti trebuie. Lasă, hai, care mai e? Peter a plecat acasă la ora 1 fără zece. Hai, că-i bine! Vă place, copii?
- Daaaaa!
Activitatea se derula conform cu așteptările Luciei Costescu. O profesoară plină de imaginație, Lucia inventa mereu tot felul de șiretlicuri pentru a-și atrage elevii și a-i face să invețe fără efort. De cele mai multe ori ajungea la efectul dorit, iar copiii se trezeau că au mai învățat ceva, chiar dacă nu simțiseră nici o oboseală. Uneori, însă, sistemul ei de lucru nu era înțeles foarte bine de părinți, pentru care un copil care nu stă la masa de lucru și în timp ce servește masa de prânz e un copil care nu învață nimic pentru că profesorul e leneș si nu îi preda cum trebuie. Adevărul e că nici colegii nu prea înțelegeau cum e cu asta, metodele moderne. De aceea, doamna Costescu nu se miră când în clasă intră directorul, făcând o figură nemulțumită.
- Bună ziuaaaaaa!
- Stați jos, copii, că vreau să vorbesc ceva cu doamna, anunță domnul Ștefan, ieșind din sală și lăsând ușa deschisă pentru colega lui. Doamnă, începu el pe hol, de douăzeci de minute vă urmăresc pe monitor și ce văd? Vad o profesoară care, în loc să lucreze cu elevii, stă pe telefonul mobil! Nu se poate doamnă! Vorbesc eu acum, doamnă, dumneavoastră vă așteptați rândul, doamnă, opri șeful tentativa profesoarei de a răspunde. Și ce mai văd? Pai ce să văd, doamnă, decât ceea ce e absolut normal: când pisica nu-i acasă, elevii joacă pe masă, doamnă! Copiii se joacă și ei cu tablete! În primul rând, eu am interzis categoric să vină elevii noștri cu jucării din astea la școală, iar în al doilea rând, doamnă, de ce au venit cu tablete la școală? Vorbesc eu, doamnă, dumneata, când vorbești cu mine, să taci! Mai ales că știu eu bine, doamnă, ce hram porți!
Enervându-se pe măsură ce argumenta, directorul uitase de intenția lui de a păstra discreția. Reproșurile lui se auzeau pe tot etajul, acoperite, din când în când, de strigătele copiilor lăsați singuri în clasă, care, deși nesupravegheați, continuau activitatea inițiată de Lucia Costescu.
- La ora 3 Peter s-a culcat.
- La ora 4 după-amiază, mama lui Peter a venit de la muncă și îl trezește pe Peter.
- Te spun lui doamna, ai greșit, ai pus present simple în loc de past simple!
- La ora 6 Peter și-a făcut tema la engleză.
- Așa, doamnă, că vă invit să lăsați în clasă alte activități și să vă rezumați la predarea limbii engleze, pentru care sunteți plătită! Nu vreau să știu nimic! strigă el și mai iritat, văzând că Lucia din nou încearcă să spună ceva.
- La șapte și jumătate Peter a ieșit la joacă în curtea blocului.
- Vedeți, doamnă, copiii ăștia se joacă, în loc să învețe! Doamnă, e inadmisibil! Voi cere să se discute cazul dumneavoastră în consiliul de administrație.
Probabil obosit, sau convins că tânăra sa colegă era destul de speriată, directorul intră în clasă, unde strigătele elevilor încetară brusc.
- Așa, măi copiii, ce făceați voi aici? Vă jucați cu tableta? Ia, acesta micu’ din banca a doua, cum te cheamă, ia spune tu, ce jocuri vă jucați?
- Nu ne jucăm, dom director, suntem pe facebook, răspunse copilul.
- A, pe facebook?!! Și mai rău! Pe facebook în timpul orei de engleză. Puneți poze?
- Nu, dom director, noi facem un exercițiu de compunere.
Rămas cu gura căscată, domnul Ștefan luă tableta din mâna micuțului din banca a doua și încercă să citească. Înțelegând, cu ajutorul copilului, propozițiile, el aruncă o privire vinovată către profesoară și ieși din clasă, uitând să mai asculte „Bună ziuaaaaaaaa” celor din bănci. Iar în pauza următoare, uitând scena pe care i-o făcuse Luciei, o lăudă în cancelarie.
- O metodă excepțională, care combină spiritul ludic al copiilor cu necesitatea de a asimila noi cunoștințe și de a le aplica în viață. Ia, doamnă, dați-mi puțin telefonul dumneavoastră, să le explic colegilor cum se face.
Directorul explică, cu lux de amănunte, demersul didactic al doamnei Costescu, nelăsând de-o parte nici impactul mijloacelor moderne de învățământ asupra evoluției didacticii și metodologiei de predare. Apoi reproduse din memorie conținutul propozițiilor scrise de elevii clasei a cincea B, poticnindu-se la ultimele.
- Doamnă, văd că mai sunt vreo patru-cinci fraze noi aici, vreți să ni le citiți? că eu mi-am uitat ochelarii în cabinet.
Lucia traduse noile contribuții la dezvoltarea compunerii: La nouă, Peter a aprins televizorul./ La 10 și jumătate, Peter s-a spălat pe dinți /. La 11, mama lui Peter i-a spus lui Peter să se culce. / La 11 și cinci, Peter s-a culcat.
- … Iar mama și tata lui Peter ce-au făcut? interveni unul dintre profesorii veterani din cancelarie.
- Domnu Dan, e compunere cu început dat, făcută de copii de clasa a cincea. Doar n-o să ne apucăm să scriem și amănunte picante, explică directorul.
- Las’ că amănuntele picante le scriem noi, propuse un alt profesor. Luci, ia dă puțin compunerea aia, să vedem noi …
- Nu puteți să scrieți aici, domnu Gelu, e un grup al copiilor și ne facem de râs față de ei dacă scriem măscări.
- Ei na, facem alt grup. Mă Crenguțo, ia deschide tu calculatorul acela, să facem un grup al nostru, și dacă n-m face noi o compunere de stă mâțu-n coadă, să-mi spuneți mie cuțu!
Crenguța Dacian, tânăra profesoară de informatică, nu se lăsă rugată și după câteva minute cadrele didactice se înghesuiră în jurul calculatorului din cancelarie.
Eu o să scriu românește, anunță Crenguța, cine mai stă să traducă.
La 11 și un sfert, tatăl lui Peter desfăcu o bere. / La 11 și douăzeci, mama lui Peter se duse să stingă lumina din camera lui Peter. / La 11 jumătate, mama lui Peter și tata lui Peter s-au dus la culcare.
- Să nu fim indiscreți, domnilor, spuse directorul, uitând să mai arate ceasul de la mană colegilor, care nici nu se gândeau să plece la oră.
La 12 tata lui Peter…
- Cum dracu îl cheamă pe acesta, bre?
… Nae începu să sforăie. / La 12 și un minut mama lui Peter … Vasilica îl scutură.
- Intrăm în derizoriu, fraților, decretă profesorul de română. Eu o să scriu numai ce e important: La ora șase, când sună deșteptătorul, Nae dădu un recital de înjurături.
- Chiar că e important, critică directorul. Mai bine să scriem: Părinții lui Peter au plecat la serviciu, așa cum le cere datoria, la ora șapte.
… La ora nouă și cinci Nae fu chemat de șeful de tură …
- Știți ceva? Mă gândesc să ne împărțim munca, dintre noi să ne ocupăm de Nae, iar alții de Vasilica, propuse directorul. De Peter se ocupă, în continuare, copiii de la a V-a B.
Pentru că gălăgia copiilor rămași nesupravegheați în clase creștea exponențial, cadrele didactice abandonară, cu regret, calculatorul din cancelarie. Dar fiecare își propuse să urmărească evoluția lui Peter și a părinților lui și se ținură de cuvânt. A doua zi, cancelaria zumzăia:
- Ai văzut că Nae își înșeală nevasta? Eram sigură, șopti o învățătoare.
- Erai sigură pentru că tu ai scris ce făcea la ora 16.45, replică alta. Tot așa cum eu eram sigură că Vasilica trage la măsea, pe ascuns, ai vazut ce făcea ea pe la 18.25 …
Când intră în cancelarie pentru orele de după amiază, Lucia Costescu fu abordată frontal de către colega ei de franceză:
- Ma chère, de unde și până unde ai inventat tu compunerea cu început dat? Eu fac exercice-ul acesta de când învățam pentru definitivat și îl cunosc foarte bine. Ia te rog să spui tare, aici, în cancelarie, să audă toți, că de la mine l-ai învățat. Auziți, colegi, Costeasca recunoaște că eu i-am explicat cum se face compunerea asta!
- Și cui îi pasă? veni răspunsul de la ocupantul scaunului de la calculator. Mai bine veniți să vedeti, Peter a fugit de acasă în dimineața asta, la 7.12, când Vasilica a încercat să-i dea la masă brânză feta, care nu-i place lui.
- Ia uite, Nae a aruncat farfuria pe jos și a trântit ușa când a plecat repede după fiu-său, la 7.13!
- Iar Vasilica a plâns exact opt minute, de la 7.13 până la 7.21.
- Apoi a plecat și ea la serviciu, la 7.33, dar a scăpat autobuzul și a luat un taxi.
- Are cineva idee ce mai face Pete? Nu pot afla dacă a ajuns la școală. Nici măcar nu știu la ce școala învață, se lamentă profesoara de matematică, săracu, copil părăsit de părinți și ajuns al nimănui, pe străzi …
Câteva clipe, toți cei din cancelarie rămaseră cu gura căscată. Apoi își aduseră aminte că se discuta despre o compunere cu început dat, dădură a lehamite din mână, unii, mai tineri, chiar își făcură, discret, semne care spuneau multe despre sănătatea mentală a colegei pensionare, apoi, cu cataloagele sub braț, porniră spre clase.
Orașul se cutremură a doua zi când află, din presă, ca bietul Pete, copil neînțeles de părinții lui, încercase să se arunce în fața tramvaiului. Chiar dacă municipalitatea nu se gândise niciodată să introducă o linie de tramvai în oraș, mulți cetățeni îi trimiseră mesaje disperate primarului, cerându-i, unii custodia copilului, alții să trimită mai mulți polițiști de la rutieră pe străzi, pentru evitarea, pe viitor, a astfel de evenimente neplăcute.
Inspectoratul școlar județean iniție o anchetă internă, pentru a afla cine se face vinovat de tragedia prin care trecea elevul Pete. Investigațiile conduseră, mai întâi, la profesoara de engleză Lucia Costescu, dar, așa cum colegii ei declarară pentru un post de televiziune, adevărata vinovată era doamna de franceză, care se ocupa de mulți ani, încă din anii de început a carierei didactice, cu maltratarea elevilor și dezmembrarea familiilor.
Poliția și Protecția Copilului nu aveau cum să stea cu brațele încrucișate. După îndelungi căutări reușiră, datorită metodelor moderne de anchetă, să îl găsească pe fugitul de acasă Pete, pe care îl internară urgent într-un centru … de fapt în mai multe centre de plasament din județ.
Cu toate aceste, după câteva zile, șeful poliției locale și inspectorul general fură nevoiți să-și prezinte demisia; Pete continua să își pună viața în pericol, cățărându-se, la ora 18.18, pe fațada gării. Ministrul transporturilor interveni urgent și, refuzând să își dea demisia, dispuse demolarea imediată a secularei clădiri feroviare, ornamentele de pe fațadă și de pe cornișe fiind un adevărat pericol social. Ba mai mult, trenurile fură deviate sine die de pe acea magistrală pentru că nimeni nu putea garanta că Pete nu va încerca și alt act disperat.
Ministrul de interne fu interpelat în parlament și trebui să dea socoteală pentru slaba activitate a poliției, care nu putea proteja un copilaș de clasa a cincea de răutatea oamenilor. Răspunsul oferit de demnitar nu făcu decât să încingă și mai mult spiritele, el manifestându-și regretul pentru așa-zisa impotentă a forțelor de ordine, dar și pentru ghinionul de a conduce aceste forțe într-o perioadă de criză.
La ora 19.06, Pete dădu o nouă dovadă a pericolului în care trăia permanent: se urcă într-un avion al unei companii străine pentru a călători, clandestin, spre o destinație necunoscută. Ministrul apărării, temându-se și el de o interpelare, ordonă „numaidecâta” decolare a tuturor avioanelor de vânătoare disponibile, românești și străine, pentru interceptarea zborului și toate avioanele aparținând acelei linii aeriene fură conduse și obligate să aterizeze pe terenuri militare. Din păcate, Pete nu a fost găsit în nici unul dintre avioane, ceea ce dovedea că pericolul fusese real și că, fără îndioială, băiatul căzuse din avion în timpul zborului.
Sub presiunea populației, CSAT se întruni de urgență pentru a decide închiderea spațiului aerian al țării, pentru a evita, pe viitor, ca astfel de firme incompetente să mai facă bani pe spinarea cetățenilor. Multe avioane suspecte fură reținute pe aeroporturi, iar echipaje arestate. Mase de oameni furioși, nesocotind somațiile sentinelelor, reușiră să pătrundă pe platformele respective, distrugând, așa cum se cuvenea, aeronavele vinovate.
Din fericire, la ora 7.05, Pete își luă micul dejun, după care, la 7.30, porni spre școală. Presa locală și centrală publică imediat știrea, cu titluri de-o șchioapă, dar realitatea era, totuși, tristă. Deși la ora 8.00 Pete a intrat în clasă, iar la 13.00 a plecat acasă, odată cu colegii lui, el nu a mai ajuns acasă, ci în portul maritim al orașului de câmpie, unde înregistră o tentativa de a urca la bordul unui petrolier arab. În scurt timp, serviciile secrete făcură public numele armatorului, iar marina militară, printr-un comando format din militari de diferite naționalități, ocupă, după o scurtă luptă cu echipajul, marea navă comercială amarată într-un port din Marea Mediterană, din fericire fără a declanșa un incendiu la bord sau in port.. Eficiența forțelor aliate a fost astfel demonstrată, iar comandantul suprem al NATO primi felicitări sincere din partea tuturor țărilor.
Liniștea a fost, din păcate, de scurtă durată. În ciuda apelurilor repetate ale părinților săi, Pete nu reveni la domiciliu. Prezența lui fu semnalată, pe rând, în diferite locuri din țară și de pe toate continentele, provocând, de fiecare dată, mari emoții. Norocul a fost că, de fiecare dată, autoritățile locale au știut să gestioneze momentele tensionate, evitând o prea mare vărsare de sânge. Până când, din cauza neatenției unui ofițer de rang superior, copilul a pătruns, cu ajutorul lui Spiderman, la ora 22.54, într-un depozit de arme nucleare, unde, nefiind instruit cum se cuvine în legătură cu păstrarea și utilizarea focoaselor (oare de ce cadrele militare respective nu si-au făcut datoria – întrebare la care Curtea Marțială și plutoanele de execuție din toate țările deținătoare a bombei atomice au răspuns cu sintagma „Înaltă trădare”) a inițiat procesul de lansare a rachetelor.

………………………………………………………………………………………………

Lucia Costescu anunță tema lecției următoare:
- So, Cinci B, azi vom face o nouă compunere pentru a înțelege mai bine prezentul simplu. Scriu eu începutul pe tabletă, voi continuați, doar știți cum se face, nu?
În acest moment, Peter ia masa de prânz împreună cu mama și cu tatăl său.
- Banca întâi de la ușă, hai, ce urmează?
Chiar acum Pete mulțumește pentru masă.
- Banca a doua?
Pete stă la masă și își face lecțiile pentru ziua următoare.
- Banca a treia?
Pete vorbește cu părinții lui despre școală și familie.
…

I7.06.2014