Bleojditu și Cotigă au o discuție filozofică.

Bleojditu: Cumetre Cotigă, È™tiu că tu eÈ™ti mai dăștept, da’ mi-e ruÈ™ine să te-ntreb...
Cotigă: Zi măi, nicio întrebare n-are moarte cât îi lumea și pământul, una mai mult sau mai puțin nu-i bai.
B: Păi văz că ai muiere și copchil de mere la școală și te-ai apucat să îngrași un porculean pentru Crăciun...da știu că ai cetit mult, poate mă dumirești și pe mine ce îi fericirea...no, că mi-e rușine să întreb prostii de-astea...
C: Să-ți spun dirept Bleojditule, eu m-am gânit la chestia asta mai demult când am mers la școală la internat. Eu crez că fericirea însamnă libertate.
B: ??
C: Numa că tare puțini îs liberi. Libertatea însamnă să stai locului.
B: Cum adică?
C: Adică să nu te miști deloc, nici cât îi firul de pai de-a latul, că dacă miști nu mai ești liber.
B: Vreai să spui să stai țapăn ca mortu în coșciug cu brațele pe chept? Păi aia nu e libertate.
C: Dirept spui. Că poate și pe lumea ailaltă mai mișcă vreunii o țâră. Cam atâta mă taie capul pe mine. Libertatea e atunci când nu te miști deloc.

În vreme ce Cotigă și Bleojditu ciocnesc un păhărel de rachiu bine lămurit, în fâneața de după dealul mare de lângă sat tocmai cade un elicopter și ia foc.
B: Cumetre Cotigă, ăia chiar amu s-or liberat...