A fost odată - și Allah este Prea-Înțelept și Prea-Milostiv - un om de afaceri din stârpea celora care au bogății multe și puțină cultură. Și tot norodul îi spunea Haji (n.a. Hagiu), pentru că săvârșise sfântul hagialâc de la Mecca. Se pricepea cucernicul hagiu cum să scoată zece dirhami pentru un dirham și învârtea daraveli multe, nu numai în Casablanca, dar și în tot regatul "maghribi" (n.a. marocan), ba chiar și cu "nasrii" (n.a. creștinii) din tărâmul de peste mări și țări, denumit "Uurubbia" (n.a. Europa). Și cumpărase înțeleptul bărbat o ciudățenie meșterită într-un ostrov italian, alcătuită din fier și aramă, care scotea într-o clipită 24 de acadele învelite în hârtie frumos colorată, adusă tocmai din "Faransia" (n.a. Franța). "Pe Allah, în viața mea n-am avut o zi mai binecuvântată ca aceasta!" exclama el în fiecare seară, când făcea socoteala agoniselii aduse de mașinăria de zaharicale. Și adevărat grăia patronul pentru că în "bait" (n.a. camera) unde aduna el dirhamii se formau mormane de bănet - și Allah este Prea-Înțelept și Prea-Milostiv - care se înălțau până la tavan.
Or, într-o zi îi trecu prin cap norocitului stăpân peste atâtea ateliere și prăvălii să purceadă la drum și să ajungă la un târg din "Ibtaliia" (n.a. Italia), unde să mai cumpere o mașinărie de bomboane, care să fie tot atât de mare aducătoare de arginți și chiar mai mult. Imediat porunci argaților să se facă pregătirile de plecare, să alimenteze cu motorină "saiiara sahrauiia" (n.a. autoturism de teren) meșterită în "Incliziia" (n.a. Anglia), să așeze în "sunduq" (n.a. portbagaj) zahareaua și alte atâtea lucruri de trebuință. Sluga Assaiq (n.a. Șoferul) pornise motorul de plecare și negustorul și-a luat rămas bun de la tânăra lui soție, preafrumoasa Muțaqaliba (n.a. Schimbătoarea), care l-a condus până în curte în toată desăvârșirea călcăturii ei. Și multe jurăminte de credință i-a făcut soțioara într-un un fel atât de drăgălaș, încât Haji, mai înaintat în vârstă cu un sfert de veac, își spunea în gând: "Pe Allah, simt că-mi pierd mințile".
Ci, după ce se depărtaseră cale de două ceasuri de Dar al Baida (n.a. Casablanca), Haji și-a luat seama că uitase pașaportul acasă. S-au întors din drum și când a intrat în "dar" (n.a. casă) a găsit-o pe Muțaqaliba îmbrățișată de un argat negru, din cel tânăr și vânjos cât să care poveri grele ca un catâr. La acea priveliște, Haji s-a innegurat la chip și s-a lepădat de trei ori prin viu grai de dezmățata Muțaqaliba, așa cum cere tradiția musulmană, după care a alungat-o de acasă. Și pe loc se jură ca în fiece seară să răpească fecioria la câte o copilandră, precum regele Șahriar din povestirile "Alf lailaț ua leila" ("O mie și una de nopți"), dar în zori să nu o omoare, ci să-i ofere o slujbă pe unul dintre domeniile lui drept răsplată.
Apoi, porunci pe dată purcederea taberei și
plecă pe loc cu trupul mai uscat și chipul mai gălbejit, dar neclintit în hotărârea lui de a isprăvi daravela din "Ibtaliia". Și uite așa s-a mai adăugat o năpastă în viața văduvului hagiu, pentru că prima lui soție Amina (n.a. Fidela) murise de oftică cu doi ani în urmă fără a-i lăsa moștenitori.
Legănat alene de canapelele din "saiiara sahrauiia", Haji era îmbiat când la cugetare, când la moțăială, până când adormi de tot, că prea avea sufletul muncit de gânduri. Și se trezi hagiul tocmai la Tanja (n.a. Tanger), unde Assaiq se străduia să introducă mașinăria englezească în burta unei "bakhira" (n.a. corabie) mare cât o "madina" (n.a. medină), dar, care scotea fum înecăcios și răgea cât o mie de cămiloi. "Că mare este minunea lui Allah! Oare cât o fi costând drăcovenia asta?" cugeta hagiul ca un adevărat negustor ce era. Și tot așa, din "saiiara sahrauiia" în "bakhira" și din "bakhira" în "saiiara sahrauiia", Haji a ajuns pe vreme de seară la un "funduq" (n.a. hotel) din Milano, care avea pictate la intrare cinci stele. Acolo a fost poftit să intre într-un iatac larg, împodobit cu mătase și plin de lucruri iscusit săvârșite și în mijloc cu un pat mare, bătut cu strasuri, deasupra căruia trona un baldachin din atlaz auriu. Și o lumină fermecătoare venea de la lămpile înfipte în pereți și Haji, rămas singur, cugeta că poate una dintre ele este a lui Aladin, care să-l ajute să-i smulgă amarul din inimă - iar Allah este Prea-Înțelept și Prea-Milostiv - și o minune s-a produs când cucernicului hagiu i-a venit gândul să coboare la parter, unde văzuse o locantă.
Într-o clipită s-a simțit cu inima ușurată, și mare i-a fost bucuria când a ajuns acolo. La o masă stătea stingheră, cu un pocal în față, o copilandră mai mult goală decât înveștmântată, de i se vedeau nurii îmbolditori. Și boiul ei era desăvârșit, încât hagiul stătea și se minuna de desăvârșirea ei și cugeta că nu mai văzuse așa ceva. Apoi a contemplat la o masă lungă toate bunătățurile din lume, unde veneau clienții spilcuiți ca să-și pună într-un blid întins mâncăruri alese, poame felurite și băuturi fine. "Inți zuina cal badr" (n.a. Tu ești frumoasă ca luna plină), a glăsuit el în graiul filosofului Abu al Ualid Ibn Rachid, cunoscut sub numele latinizat de Averroes, pentru că altă limbă nu știa. Și nu mică i-a fost mirarea, când fetișcana l-a înțeles, ba chiar l-a învitat să șadă la masa ei. "Ismi Șeherezada. Ana muhajira min Maghrib. Aaila diali fil Dar al Baida" (n.a. Numele meu este Șeherezada. Eu sunt emigrantă din Maroc. Familia mea este în Casablanca), a început copilandra să-și povestească viața. Și Haji asculta mut de uimire și avea chef să stea în locantă toată noaptea, dar jurământul făcut la plecarea din Casablanca îi dădea ghes să-și poftească frumoasa comeseană în iatacul lui de la etaj și chiar așa a făptuit. Iar Șeherezada nu a făcut nazuri - și Allah este Prea-Înțelept și Prea-Milostiv - ba chiar a chemat un vlăjgan de ospătar și a grăit două cuvinte magice necunoscute hagiului - "room service" (n.a. serviciu la cameră) - și când au ajuns în iatacul de sus au găsit două măsuțe pe rotile: una plină cu băuturi spumoase, franțuzești, și tari, englezești, iar cealaltă - cu mâncăruri aburinde și poame aduse din toate colțurile lumii.
Și au ajuns cei doi înveșmântați precum Adam și Eva în grădinile din Eden, iar Șeherezada era jucăușă peste poate. Umplea pocalul preacucernicului hagiu imediat ce se golea și se ascundea după perne și fugea îndată ce bărbatul, doritor să o atingă cu mâna, o ajungea. Și obosise moșul, dar nu se lăsa, mai lua tărie din pocal și iar alerga după șprințara copilandră, până când a căzut ca răpus în brațele lui Morfeu.
Dimineața următoare nopții de chef nebun se anunța cu mult soare. Prin fereastră se vedeau vârfurile unui pâlc de chiparoși printre olanele cărămizii ale unor acoperișuri. Haji se trezise și din pat admira fără chef natura milaneză. O durere i se înfipsese în ceafă ca un cui. Nu își amintea prea bine ce i se întâmplase în decursul nopții. Nici urmă de Șeherezada. Un gând îi străfulgeră mintea și a sărit din pat drept lângă haina unde ținea portofelul. Și Allah este Prea-Înțelept și Prea-Milostiv - pașaportul și carnetul de cecuri erau acolo, dar hârtiile verzi dispăruseră cu tot cu Șeherezada.
Pe Allah, cugeta bărbatul fără mare supărare, azi-noapte am simțit că nu mi-am atârnat încă paloșul în cui ca să ruginească degeaba. Acum să cumpăr mai repede mașinăria de acadele aducătoare de arginți și să nu creadă cineva că această noapte a fost ultima de acest fel; vor veni multe altele, chiar mai minunate!