Tremura de nerăbdare. Avea de recitat trei strofe, doar atât, dar era foarte mândră de ea! Ce dacă alți copii aveau poezii mai lungi, roluri de prințese, crăiese, spiriduși și oameni de zăpadă? Ea avea să fie cel mai nemaipomenit fulg de nea, deși mai trebuiau să treacă vreo patru - cinci luni să ajungă la șase ani ca și ceilalți colegi. Se foi pe rândul ei, atentă să nu-și desprindă beteala din care mama îi concepuse cea mai minunată coroniță. Steluțele argintii, lipite cu migală pe rochița albă, ca de balerină, sclipeau ca niște stele adevărate, iar paietele păreau să râdă pe mânecuțele bufante. O, chiar că era grozavă! Va recita tare și clar, cu gesturile ample pe care le învățase de la mama, ca și când ar fi avut rolul principal într-o piesă de teatru. Zâmbetul știrb îi înflorii obrăjorii rumeni.
- Ce te rânjești așa? Nu ești decât un amărât de fulg!
Marina nu răspunse. Mark era rău. Mereu era rău, dar cel mai rău se purta cu ea. Nu înțelegea cum apăruse chiar în spatele ei, atâta timp cât trebuia să fie lângă Crăiasa Zăpezii. Îi întoarse spatele, iar el o înțepă puternic cu vârful sabiei de lemn pe care o purta falnic în mâna dreaptă. Marinei îi dădură lacrimile, dar se strădui să nu îl bage în seamă, pentru că începuse muzica și, în curând avea să înceapă serbarea.
- Ia uite, pitica, se crede Zâna Zăpezii!
Câteva râsete se auziră în spatele ei, răutăcioase. Crăiasa Iarna ieși în față și, cu poezia ei, serbarea începu, în aplauzele furtunoase ale spectatorilor din sală. Marina repetă în minte poezia fiecărui copil și cântă cât de tare și de frumos putea! Mama va fii mândră de ea! Așteptându-și atentă rândul, simți o lovitură puternică în spate, care o proiectă direct peste grupul de spiriduși. Supărați, spiridușii o îmbrânciră înapoi, peste personajele de poveste. Învălmășeala se liniști abia când învățătoarea o apucă pe Marina și o scoase din rândul ei, postând-o într-un colț de scenă. Fetița nu se supără! De acolo o putea vedea mai bine pe mama, zâmbindu-i încurajator.
După dansul oamenilor de zăpadă, recită și ea prima strofă, fără să se încurce. Bucuroasă, reveni la locul ei, fără a-i vedea pe cei doi băieți care se apropiaseră de ea din stânga și din dreapta. Abia când cusăturile rochiței pârâiră sfâșiate, iar poalele decorate cu beteală alunecară la picioarele ei, ca niște aripi de porumbel frânte, văzu zâmbetele forțat nevinovate a celor doi colegi, Mark și Cătălin, care îi făceau viața grea și în timpul orelor, la școală. Venise rândul ei la recitare, pentru a doua oară. Înghițindu-și lacrimile, cu poalele rochiței atârnând, recită a doua strofă, fără nici o greșeală, după care, căută un loc mai ferit, în care să-și aștepte ultima apariție. Cântecele vesele de Crăciun și bunadispoziție a copiilor nu reușiră să îi mai alunge din supărare. Plângea încetișor în colțul ei, ascunsă de zânele care își etalau rochiile colorate în dansul lor săltăreț.
- Plângăcioaso! Locul tău nu e la școală! Du-te înapoi la grădiniță!
Marina se întoarse spre Mark și îl îmbrânci departe de ea:
- Ești un răutăcios! Îngerașii te vor vedea, iar Moșul nu-ți va aduce nimic!
În acel moment, băiatul începu să răcnească:
- M-a loviiiit! M-a loviiit!
Muzica încetă, spectacolul se opri, iar o mare de priviri se aținti spre Marina. Fetița aplecă capul rușinată și începu să plângă sfâșietor.
- M-a loviiit! Nu i-am făcut nimic!Se auzea lângă ea tânguiala lui Mark.
Învățătoarea o luă de mână și o ținu în culise cât mai dură spectacolul, fără ca micuța să mai aibă șansa de a-și recita cea de-a treia strofă. Mark îi arunca din când în când zâmbete răutăcioase, clandestine, din umbra decorurilor. Nu voia să se întoarcă la grădiniță! Chiar dacă era cea mai mică, locul ei era la școală! Știa să scrie bine toate numerele și toate cifrele, știa să despartă cuvintele în silabe și să ordoneze cifrele crescător și descrescător...
La sfârșitul serbării, în uralele copiilor, apăru Moș Crăciun. Cu ochii măriți de emoție, Marina privi cum din sacul moșului ieșeau cadourile pentru copiii cuminți. Plase mari, colorate, pline de jucării și dulciuri. Când Mark primi cadou și îi scoase limba triumfător, fetița se întoarse pe călcâie, cu lacrimi în ochi, coborî de pe scenă și se pierdu în mulțimea de spectatori, căutându-și mama din priviri.