Nenea Duca s-a îmbrăcat frumos, s-a aranjat atent în oglinda mică de pe peretele holului și a pornit cu pașii săi obosiți spre concertul lui Ștefan Hrușcă. E prima dată când iese în oraș de când a început iarna și clipește mulțumit în fața luminilor care îmbracă copacii, stâlpii și vitrinele magazinelor. Treabă bună Crăciunul! Poate încetini pasul să admire culorile sărbătorilor în voie, pentru că a plecat de acasă cu o oră bună înainte de evenimentul mult așteptat. Se linge pe buzele subțiri și aspre la gândul unui pahar de vin fiert din care se vinde la tarabele aliniate frumos în Piața Trandafirilor. Cândva, și-ar fi permis să bea chiar mai multe în cinstea "Prințului colindelor". Asta este pentru el Ștefan Hruscă, un prinț. Privește cu jind cum o doamnă întinde într-un chioșc, pe o plită, o clătită uriașă, peste care toarnă din belșug sirop de ciocolată. Îi plac dulciurile mai ceva ca unui copil! Nu ar zice nu și unui porumb fiert din cel care aburește ademenitor pe tava așezată strategic în fața unui butoiaș cu ceai cald. Castane? O, dar a trecut ceva vreme de când nu a mai gustat una! Întoarce capul și se strecoară prin masa de trecători, receptiv peste măsură la lumini, culori, mirosuri, forme.

Aude de departe zgomotele specifice montajelor de scenă și grăbeste pasul, deși mai e timp berechet până la începerea spectacolului. Ah, bine, sunt locuri destule! Îi era teamă că va rămâne în picioare un timp mai lung și că durerile îl vor obliga să nu participe la întregul spectacol. Și-ar fi dorit să stea în primul rând, să-l poata vedea mai bine pe prinț, dar pe scaunele din față, cineva așezase hârtii pe care scria "rezervat". Își căută un loc bun. Apoi, i se păru ca din alt unghi ar vedea mai bine, așa că îl schimbă cu alt loc. Până la urmă, se hotărî la al treilea scaun, mai pe mijloc, așa încât nici să nu fie deranjat de spectatorii care se vânzolesc în timpul spectacolului. Își îndreaptă spatele și zâmbește mulțumit, cu privirea ațintită spre instrumentele de percuție înfășurate în beteală. Devine nerăbdator, cu toate că știe că a venit mai repede decât ora anunțată pentru începerea concertului. Lânga el așează doi flăcăi gălăgioși. Îi privește încruntat, nemulțumit și mustrător.

- Ãsta vine în țară numai de Crăciun să-și umple desaga și apoi pleacă bine mersi în străinătate, spune unul dintre ei.

Nenea Duca ar vrea să îi spună că nu merită privilegiul de a participa la un astfel de concert dacă putea scoate astfel de răutați despre Hrușca, dar învațase demult lecția că nu se poate pune cu tinerii cu cercei în sprâncene. Și-ar fi schimbat locul, dar piața se umpluse deja de oameni și era prea târziu pentru a mai găsi un loc bun.

În sfârșit, după ce ascultă binevoitor cele șapte coruri ale cultelor, care cântară în deschiderea concertului, nenea Duca se putu bucura de apariția idolului său. Cât îi era de drag flăcăul acesta, cu pletele lui blonde revărsate peste bunda mițoasă specifică Ieudului, cu chitara agățată cumva haidecește la gât și cu vocea lui de înmuiat pietrele. Nenea Duca cântă alături de el, ca și cum l-ar fi sprijinit cu glasul său hârâit, fără să-și ia ochii de pe prințul colindelor. Când Ștefan își ceru scuze pentru lipsa din țară de anul trecut, an în care colindase pe la românii din străinătate. Nenea Duca dădu binevoitor din cap, ca și când scuzele îi fuseseră adresate lui personal. Mai târziu, în amintirea lui Adrian Păunescu, Ștefan cântă "Rugă pentru parinți". Avea și nenea Duca două fete, mari deja și plecate pe la casele lor, cu copii mari, duși și ei pe la facultăți... își șterse cu dosul palmei lacrimile uriașe, prelinse până la marginea fularului.

Concertul dură prea puțin, după părerea lui, deși frigul îl amorțise zdravăn. Noroc cu Primăria, care împărțea pahare cu ceai și câte o felie de cozonac. Întremat și ușor încălzit, nenea Duca porni înapoi spre casă, cu gândul la ultimele cuvinte ale idolului său "Mergeți la colindat și fiți buni unii cu alții". Nu își mai aducea aminte de când nu mai fusese cu colindul sau de când nu mai deschisese ușa copiilor tuciurii, singurii care îl mai colindau acum. Poate că venise momentul să își ia inima în dinți și să se urce pe trenul spre București să-și colinde fetele, așa cum îl colindase pe Ștefan Hruscă împreună cu masa de spectatori prezenți la concert, din toată inima, plin de bucurie.