deschid balconu. binefăcător aerul rece îmi răcorește ochii
și fața pătrunde-n plămâni și parcă mă spală pe dinăuntru.
nu ninge nu-i vânt salcia doarme sub promoroacă visând
la mâțâșori și zarvă de vrăbii.întuneric diluat de albul
zăpezii.orizontu mi-i limitat de fațadele blocurilor din jur.
nici deasupra lor nu-i mare scofală nu se mai întinde până
la stele ci până-n pospaiul de pâclă a bănuiților nori.
când mi s-a lărgit orizontul? a fost întrebare sau nu nu știu dar în
avalanșă amintirile vin...

iunie. se scuturaseră petalele din gutui și-n ograda bisericii
mirosea a floare de fân cosit și-a iasomie. jucam miuța cu doi
colegi după ore.mare portar între ghiozdane mă visam Iașin
și ei trăgeau să mă spargă dârlăii. aveam teniși albi.îi
dădeam dimineața cu cretă să fie frumoși. nu conta că sărea
prafu din ei sau că iarba-mi înverzea uniforma. soare copii
cu vacanța aproape cum să nu fie raiul frumos?

brusc soarele moare și-un huruit ca un muget rece umple
pământu și cerul.iute miază ziua e înghițită de
buhalăi de nori buluciți într-o forfotă mare. Traian și Vasile
o zbughiră spre casă.erau pe aproape.eu? norii parcă veneau
spre pământ să mă rupă. de frică m-am adăpostit la intrarea-n
biserică. pe poartă clopotaru val vârtej. ce-i cu tine aici?
hai cu mine. era prima dată când urcam scările strâmte și
în spirală spre clopotniță. tu bați zăngănelele îmi spuse
trăgând o ladă de unde s-ajung. așa prinde-ntr-o mână
sforile și bate cât poți de tare eu trag pe cel de ghiață.
de zăngăte ascuțite se umplu clopotnița de-mi vâjâiau
urechile și dangătul greu făcu să-mi tremure pieptul
picioarele burta. există un punct de la care exaltarea
mă cuprinde și trag de ațe în frenezie nebună și mi se pare
că zvârl cu pietre în nori și moșu cu buzdugane.afară
fulgere tunete trăsnete șiroaie și gheață. apoi nu știu cum s-a făcut că s-a oprit totul. gata îmi zice s-au spart norii
să mergem. curios cu urechile încă vâjâind îl întreb unde-i
bașca? câteva scări și la stânga o ușă cu cheia în broască
bătrâne de când lumea. răsucește cheia scârțâie ușa.
miros de vechi un pat fără saltea într-un colț un sfeșnic
căzut într-o râlă o măsuță cu două străchini de lut cu urme
de ceară o oală fără de toartă în ea cu-n rest de feștilă
o toacă de lemn și-o ladă cu uzate odoare și-o sobă ca un turn cu o gură rece și mare. aici locuia cândva clopotarul.luminată-i încăperea de-o ferestruică ascunsă-ntr-o nișă. mă duc la ea și privesc. acolo e Săbăoaniul zice moșu vezi trenu? îl vedeam prima dată am fost dezamăgit era mic cât o jucărie. acolo sunt munții.de după nori soarele lumina o jumătate din ei. se profilau măiestoși pe cerul senin. jumătatea cealaltă era ascunsă după cortina vălurită a ploii. acolo e Ceahlăul. biserica ceea e a Rotundei.cea mai de la vale a Buruieneștiului și cea de după apă a Tămășeniului.Romanu e colo după șiru de copaci...
totul mi se părea departe și totodată aproape și mici. vedeam lunca și Siretul șerpuind ca o ață până departe și podul conductei ia iute cât e de mic. și boii dejugați ce mânâncă din coșu căruței colo peste drum parcă sunt viței și bădia Ghearasim nu-i mai mare ca mine.uimit ce mândru eram văzând cât e lumea de mare și mică...

înșelătoare par toate cu cât îți mărești orizontul aveam să aflu mereu și azi simt că mă pierd nesigur în orizontul lărgit oricare ar fi...

salcia și eu fiecare cu promoroaca lui în tăcerea dinaintea revărsărilor de zori într-o dimineață de iarnă... pornește centrala.închid fereastra. al naibii nu poți să te bucuri un pic că o și ia razna factura...