„Trebuie să vă căsătoriți în 13 august, la ora 13! Atunci s-a născut fiul meu. Nu admit nici o altă variantă!”

Cristina era o fată înțelegătoare. Nu a bombănit, nu s-a enervat, a acceptat. Ce importanță avea acel 13? Nu era superstițioasă. Ar putea spune că 13 chiar i-a purtat noroc. Când a fost a treisprezecea în catalog, a luat premiul întâi, cu medie foarte bună.

Veni și ziua de 13. Era vineri. De dimineață, soacra mare îi propune Cristinei să meargă la coafor. Fata nu fusese coafată decât atunci când a fost fotografiată pentru tabloul de absolvire a liceului și când, reușind la facultate, și-a tăiat mândrețe de cozi împletite cu care se fălea în liceu.

Încercase să-și taie singură părul. Nu era în dreapta ca în stânga. A tot tăiat să-l îndrepte, dar nu prea a ținut. Mama a găsit-o făcând încercări. A avut o surpriză neplăcută și singura soluție pe care a găsit-o a fost: „Hai la coafor! Duși e schimbul I!” Duși, coafeza mamei, a tuns-o frumos și a coafat-o. Bucuroasă și mulțumită de noul ei look, a decis să-i facă o vizită tatei. A trecut fulgerător pe lângă secretară, aruncându-i un „Bună ziua!”, și a intrat în biroul tatălui. A spus „Bună ziua! Ce mai faceți?” Surprins, directorul n-a răspuns imediat. Când Cristina a început să râdă, a fost sigur că e fiica lui. După o vreme, tatăl povestea: „A venit în birou, coafată ca Marilyn Monroe… Norocul ei a fost că a râs!”.

Cele două femei au intrat în salonul de coafură și soacra mare s-a adresat celui mai bun coafor, Valer. L-a rugat să-i aranjeze părul viitoarei ei nurori. Fata a spus că vrea un coc împletit, simplu, ușor. Valer s-a fâstâcit puțin: „Doamnă, domnișoară, azi e o zi specială, trebuie să vă pun părul pe bigudiuri…” Cristina a refuzat, motivând că părul ei se usucă greu. Inutilă opoziția ei! S-a pomenit udată, bigudată și vârâtă sub o cască defectă. A protestat, dar degeaba. Își privea ceasul. Când s-a făcut ora douăsprezece, doamna era coafată frumos. Cristina avea părul ud. S-a supărat. Toată lumea a văzut că e nemulțumită.

Valer a început să o tapeze. Cristina spunea că ea nu s-a tapat niciodată. Valer susținea că e o ocazie specială…

Când cele două femei coborau treptele salonului, trecuse de ora treisprezece. Cristina era îmbufnată. Trebuia să se îmbrace, pantofii erau noi, Oficiul Stării civile era departe de locuința lor… Colac peste pupăză, s-a stârnit și vântul. Cel mai mult a avut de suferit coafura Cristinei.

Ajunsă acasă, Cristina intră în baie. Apucă pieptenele și se străduia să se aranjeze. „Nu sunteți gata, striga socrul. Suntem în întârziere!” „Nu e gata mireasa!”.

După ce Cristina consideră că arată cum trebuie, ieși din baie. În mănă avea un șomoiog de păr. „Plecați înainte! Vă ajung din urmă!” Cum să plece fără mireasă? Cât să aștepte?

Unii au luat-o încetișor spre Oficiu, alții comentau…
În foarte scurt timp, mireasa fu gata. Un pic de ruj pe buze, costumul fu îmbrăcat la un chibrit, cum auzise de la tatăl ei, sări în pantofii care așteptau lângă ușă și strigă: „Cine nu e gata?”

Ofițerul Stării civile aștepta. Nu completase actele. Credea că tinerii nu s-au înțeles și nu avea sens să le scrie pentru a le anula.

Ceremonialul căsătoriei civile a fost scurt. Cristina era puțin dezamăgită. Toți cei prezenți au fost serviți cu câte un pahar de șampanie și prăjituri. Când au ieșit pe poarta Primăriei, participanții la ceremonie s-au întâlnit cu muncitorii care ieșeau de la schimbul întâi.

Pentru a nu mai fi nevoită să treacă prin alt șir de emoții, mirele a luat legătura cu o fostă colegă de clasă. Știa că poate să-i aranjeze miresei coronița și voalul în așa fel încât să fie sigură pe ea.

Au trecut anii, dar Cristina n-a mai dat pe la coafor. Încă își amintește întâmplarea neplăcută prin care a trecut.