II

Zâmbetul ei era o linie sumbră, ca o amenințare iminentă. Darius ghici imediat dispoziția șefei sale și-i aduse imediat o cană de cafea. Dacă nu-și lua doza o dată la două ore, angajații aveau de suferit, în special cu injurii la nivel familial.
– Darius, rasa ta de imbecil, iar ai uitat un cub de zahăr! Darius, unde mă-ta ești?
Bărbatul așteptă ca Iustina Dănilă să se calmeze în câteva secunde (nu era nevoie de mai mult) și veni cu farfurioara cu un singur cub de zahăr.
– Dacă mi-ar păsa să te cunosc mai bine, aș zice că o faci dinadins, idiotule. Marș la muncă, până nu îngroși coada la șomaj.
– Sigur că da, acum fug. Grijania ta de scorpie ordinară.
Darius Achim se prinse de prohab în direcția șefei care se-ndepărta și se întoarse la birou. Darius lucra la un call center, mai precis la o firmă de outsourcing, dar era mai mult un job temporar, în drumul său spre faimă. Da, Darius se credea scriitor, însă singura sa opera magna acoperea doar spațiul virtual, unde toții troglodiții care trecuseră de clasa întâi se transformau peste noapte în bloggeri, feisbuciști de marcă și scriitori de talie internațională. Da, dar el pretindea că e diferit, pentru că „scria pentru suflet”, pentru toții bășinoșii care simțeau cu inima, și nu cu mintea lor calculată. Da, el era diferit doar pentru că știa că era un ratat, dar aștepta confirmarea unui editor în direcția respectivă.
Da, când voi fi mare, când voi putea trăi din scris, voi zbura de aici și-o să-i pun o piedică în fața tramvaiului târfuliței ăsteia de Iustina. Tipic românesc să ți se ridice șefia la cap. Boală necruțătoare, dragilor!
– Iar te-a frecat aia la melodie?
Colegul lui de birou, Ștefan Arhire, pupincurist clasa I și spionul principal al șefei, încerca să-l descoase. După ce o dăduse în bară primele săptămâni de lucru, dezvăluindu-și planul de viitor cu scriitura, Darius se dăduse la fund cu dezvăluirile și vorbea cu ceilalți doar despre muncă și vreme.
– Așa deci, Achime, te faci romancier, hm?, îl întrebase Iustina după perioada de training. Poate trântești o poveste de dragoste între verișori și sex cu animale, doar așa ceva se mai vinde în ziua de azi.
– Eu încerc, șefa. E visul meu din adolescență, dar nu în felul în care îmi spuneți. Eu îmi imaginez o lume...
– Taci naibii din gură, că nu ți-am cerut life story-ul! Te întrebam de politețe, să fac un small talk. Cară-te la birou și să nu mai aud aberații beletristice în incinta noastră. Aici muncim, n-o belim. Vezi, și eu pot fi romancieră! Tra la la!
Darius îl privi pe Ștefan și-și imagină un slow motion fabulos, cu pumnul lui zdrobind moaca imbecilă a colegului. În schimb, inspiră adânc, zâmbi cât de fals putu și răspunse:
– Ei, un pic de zahăr nu strică. Se calmează ea până la urmă. Poate e stresată, mai știu eu...
– Da, da... Ștefan se apropie puțin de Darius și șușoti: am înțeles că a părăsit-o iubițelu', d-aia-i așa ciufută în ultima vreme. Și cică a părăsit-o pentru una blondă, bună de-ți lingi dejtele pe lângă ea, o Heidi Klum de-a noastră.
Ștefan Arhire clămpăni să-și accentueze spusele, îi făcu din ochi lui Darius și se-ntoarse la muncă. Darius se uită în jur și realiză dezolarea în care se intrase, ca igrasia care se infiltra într-un apartament de patru stele de pe Ștefan. La dracu', aici o să-mi găsesc sfârșitul, pe la 50-60 de ani, cu căștile-n urechi și cu tălâmbul ăsta lângă mine. Da, e clar, I'm proper fucked.

La sfârșitul programului, Darius se-ndreptă direct spre casă. Detesta programul de noapte, îi dădea peste cap toată rutina, pe care trebuia s-o refacă în următoarele trei săptămâni din lună. Spera numai ca Anca să nu se fi aciuat pe la el, să-l frece la melodie cu problemele ei de la muncă. Ce naiba, eu nu am serviciu, nu am dreptul să mă plâng? Bășita naibii, cine m-a pus să-i dau cheia de rezervă?...
În seara alese să meargă pe jos, ca să-și limpezească mințile. Se cam săturase să meargă cu taxiul, chiar dacă firma deconta cheltuielile de transport după ora 22. Darius era exemplul tipic de tânăr fără o direcție clară într-o Românie neclară, un tip ieșit de pe băncile facultăților falimentare din Iași, cu o diplomă mizeră în portofoliu și cu vise costisitoare în cap. Din păcate, nici una din aceste chestii nu-l ajuta să ajungă unde dorea s-ajungă. Dar nu-i părea rău, se distrase îndeajuns în timpul facultății, experimentase multe, cu alcool, țigări, o Maria Ioana, pe ici pe colo, și cu fete, bineînțeles. La final, după toate aceste distracții, mai mult sau mai puțin costisitoare pentru părinții săi, se trezi la mijlocul deceniului 3 de viață cu o prietenă insipidă și enervantă și cu un serviciu pe care-l detesta. Ce să-i faci, trăiesc în România și asta-mi ocupă tot timpul!, vorba marelui nostru poet național.
Trecând pe podul din Nicolina, Darius văzu un boschetar la baza unei coloane și se opri. Boschetarul golea o sticlă cu un lichid tulbure, probabil o poșircă nenorocită care să-l facă să uite că exista, să-l facă să uite că avea viața asta tâmpită. Un maidanez jigărit îi dădea târcoale, sperând într-o pomană amărâtă, ceva să roadă vreo oră, două. Boschetarul îl ademeni cu un os, sau ceva de genul ăsta, apoi îl lovi, mișelește, în coaste. Câinele mârâi, dar se-ndepărtă, învins de răutatea umană. Darius dădu din cap dezaprobator, dar porni mai departe. Mi s-a acrit de umanitatea asta cretinoidă. Era mai bine dacă rămâneam în stadiul unicelular, așa nu mai aveam conștiință și trăiam bine mersi parazitând un bolovan pe fundul oceanului.
Darius observă că noaptea era frumoasă, în ciuda boschetarilor, a câinilor fără stăpân sau a diverselor grupuri de tineri puși de scandal. Deși abia erau vizibile din cauza luminii artificiale, stelele ofereau o panoramă splendidă a unui Univers căruia nici nu-i păsa de o gașcă de șapte miliarde de ființe umane care se luptau pentru scopuri minuscule, meschine și atât de terestre. Vai de capul nostru, n-o să părăsim niciodată planeta asta nenorocită. Aici ne-am născut, aici vom muri, ca niște insecte anonime și detestate.
În fața blocului găsi un adevărat concert de lătrături, mârâieli și alte sunete emise de o haită întreagă de câini. Plictisit, dar deloc speriat, Darius luă mai multe pietre, le adună în buzunarele gecii, și începu să tragă la țintă. Mai ajung anul ăsta în casă? Darius ajunse anul acesta în casă, aprinse lumina pe hol și răsuflă ușurat: Anca nu venise la el în noaptea asta. Perfect, până mâine seară am scăpat de ea. Party all night!
Darius nu-și detesta prietena, dar deseori era enervat de atitudinea ei oscilantă, uneori maternă, deseori de copil răzgâiat. Înțelegea că era femeie, înțelegea că nu se putea abține (ei bine, nici el nu avea prea multe doage la pachet), însă traiul singur părea din ce în ce mai atrăgător. Totuși, deocamdată știa că avea nevoie de ea, în special pentru un ascultător vag interesat de câteva ori pe săptămână și, bineînțeles, de sex. Nu, era clar că nu se putea despărți de ideea de sex. Așa că se tolerau reciproc, cu bune, cu rele, transformând chestia asta într-o relație. Sau așa ceva...
Darius se băgă-n pat destul de repede, dar somnul nu-l agrea în noaptea asta. La naiba cu schimbul de noapte. De rahat totul. Tare aș vrea să schimb ceva în viața asta insipidă și găunoasă. Se ridică din pat, bău o cană de apă și se uită pe fereastră. În spatele blocului în care locuia era o pădurice, cam haotică și dispersată, dar părea un grup trist de copaci, aruncați de mama-soartă într-un oraș mizer ca Iașiul. Darius închise ochii și visă o groapă în mijlocul acestei pădurici, un hârleț, o noapte cu stele veghetoare și un corp care nu mai urla și înjura, cerând cafea din oră-n oră. Ah, ce vis minunat...

...Darius săpa cu-nfrigurare, uitându-se în jur din minut în minut. Se gândea că momentul cel mai greu trecuse, lovitura fusese destul de puternică, însă nu avea de unde să... Dar verificase, chiar de mai multe ori, și era mai mult decât sigur. Tremura, deși era o noapte de vară suportabilă. Știa că fiorii erau reprezentările fricii, transpuse prin transpirație și testosteron. Era conștient că făcuse un lucru bun, că noaptea va înțelege, că el însuși va fi fericit, până la urmă va fi fericit... Dar oare voi fi... fericit? La naiba, trebuia să o urmăresc cu taxiul, nu puteam rămâne la muncă în noaptea asta?... Ce-a fost asta?
Un zgomot îndepărtat, ca un fâșâit, aproape îi provocă un infarct. Privi în jur, dar stelele nu vedeau nimic, dar nici nu-l avertizaseră. Căcat! Cine știe cine mai bântuie prin zonă să-ngroape un alt cadavru. Trebuie să merg mai departe, trebuie!! Zgomotul părea să fi fost singular, iar Darius acceleră procesul. După aproximativ jumătate de oră, groapa era pregătită. Bărbatul se întoarse, o privi și înțepeni în irealitate: ochii erau larg deschiși, iar în privirea ei înghețată se reflecta luna, aruncându-i semne dezaprobatoare.
Crap, am uitat să-i cobor pleoapele. Ce dumă sunt...
Încercă s-o împingă în groapă, dar nu reuși. Era prea obosit. Se așeză la marginea gropii și privi cerul. Bezna dintre stele era cumplită, o pauză de viață dincolo de zările vidului. Darius scoase repede carnețelul și-ncepu să-și noteze câteva idei. Ha, și eu credeam că va fi o noapte plicticoasă, acasă cu Anca. Dar bine că nu a venit în seara asta, am o sursă de inspirație sublimă pentru noul meu roman...
– Salutare, șefu'. Ai nevoie de o mână de ajutor?
Privirea lui Darius se-ncețoșă, iar voința îl părăsi, năpustindu-se dincolo de genunea cosmosului. Reuși, cu greutate, să se-ntoarcă spre sursa vocii aparent masculine și descoperi, într-adevăr, un bărbat de vârstă mijlocie, neîngrijit, nespălat de multe zile, care stătea cu un deget în urechea dreaptă, de parcă ar fi vrut să-i împingă conținutul înăuntru. Darius strânse coada hârlețului și se pregăti de o confruntare și, posibil, de o a doua faptă de natură penală.
– Stai calm, băiete, nu am de gând să te reclam. Uite, nici măcar nu am un telefon la mine. Bărbatul se apropie de Darius, șchiopătând ușor. De fapt, chiar te înțeleg de minune, și eu am făcut același lucru cu o persoană de gen feminin care m-a adus în starea de acum.
Cei doi era în picioare, la câțiva pași unul de celălalt, și se priviră, scurt, dar intens. În acea stranie clipă, lumile lor nefericite se recunoscură și oftară în tăcerea nopții.
– Bine, fie, împinge-o din partea cealaltă.

Târziu în noapte, două umbre masculine, dezbrăcate de conștiință, stăteau la masa jegoasă a unei crâșme anonime, undeva între Nicolina și Podu Roș. Cei doi ciocniră două halbe de bere, iar bărbatul în vârstă spuse:
– Bună berea... Da, după cum spuneam, o chema Selena, dar luna era o alegorie palidă în comparație cu chipul ei de zeiță...

Darius se trezi, transpirat și tremurând ca un epileptic. Ce dracu' a fost asta?...