MEANDRE 7-ofițerul-tractorist

În urma acelei întrebări tranșante Mihai a luat-o de mână și au plecat în parc. Cu aerul că nu ar avea ceva de ascuns, tatăl s-a apropiat cu fata de mână de un rond și, fără să-l vadă vreun paznic, a rupt o lalea înflorită. Florentina, cu ochii numai zâmbet îi spunea la ureche, acoperindu-și gura cu mâinile: „hoțule, hoțule!”.
S-au așezat pe o bancă și el a îndemnat-o să privească cu atenție în interiorul lalelei, unde i-a arătat pistilul și staminele, apoi i-a explicat cum se face polenizarea la flori, cum se formează sămânța din care avea să iasă o nouă floare.
-Asta am înțeles dar copiii de om, cum se fac?
-Tu ai văzut la grădiniță, băieții făcând pipi?
-Da, am văzut, ce caraghioși sunt cum fac pipi din picioare.
-Le-ai văzut puța?
-Da, am văzut, dar este altfel decât la fete.
I-a explicat cum e cu „polenul” de la băieți, cu pistilul de la fete, cu receptacolul din burtică....și cam asta a fost tot. Tot cu acel prilej s-a simțit obligat să dezvolte informațiile și să-i explice chestia cu ciclul menstrual iar ea nu a mai pus întrebări pe eceastă temă.
Era la începutul clasei a doua când ea a venit de la școală râzând și strigând:
-Tătic! Tătic! Am să-ți spun ceva important!
-Ce să-mi spui?
-De azi ai două femei în casă! Mi-a venit ciclul!
Evenimentul nu o luase pe nepregătite dar nu se aștepta nimeni să se petreacă așa de curând. Florentina nu s-a speriat, s-a dus la baie, și-a pus batista în chiloței și gata. Așa a trecut peste acel moment delicat din viața fiecărei fetițe.
După toate acele imagini retrăite cu tandrețe pacientul a plecat spre salon. Se lăsa seara. Doctorul Leașcu plecase. A urmat vizita de seară, masa și tratamentele bolnavilor. Vecinii de salon și-au primit pastilele și injecțiile iar după 20 de minute el era singurul care mai era treaz. A stins lumina și, în reflexia slabă a neonului din curte, privea butonul pe care scria AJUTOR, amplasat lângă fiecare pat. A adormit cu mare greutate, după ce a mai fumat două sau trei țigări. Mierlele, adăpostite în castanii din curte, spărgeau liniștea nopții cu trilurile lor sonore.
Dimineață, după ce a mâncat, a urmat vizita. Leașcu, înconjurat de studenți, trecea prin saloane, oprindu-se la fiecare pat. Când a ajuns în dreptul patului lui Mihai, doctorl s-a adresat studenților:
-Tovarășul locotenent major este bolnav de...pescuit.
Studenții l-au privit mirați
-Ei, am glumit. Dânsul este internat pentru stabilirea situației medico-militare, în vederea reactivării. Grupul acela de halate albe și tinere a trecut la salonul următor.
Rămas pe gânduri după cuvintele doctorului, Mihai a luat volumul lui Păunescu, de pe noptieră și a citit câteva poezii. Era prea grav pentru el, în clipele acestea. A ieșit la plimbare, pe aleile spitalului. Pe o bancă mai retrasă, purtând un halat vișiniu și cu șapcă de ofițer superior, pe cap, a recunoscut pe șeful de cabinet al ministrului, colonelul Pintea:
-Să trăiți, tovarășe colonel!
-Salut, Mihăilescule, ce faci pe aici?
-Pentru stabilirea situației medico-militare, tovarășe colonel. Am primit înștiințare de la Direcția Medicală și sunt internat la neuropsihiatrie.
L-a privit curios și l-a întrebat:
-La neuro? Dar de ce la neuro? De ce la „nebuni?”
-Eu, știu?
-Bine, mă. Vezi ce faci! l-a expediat el schimbând vorba.
-Dar dumneavoastră ce aveți?
-O problemă pe la plămâni.
Cu reflexul militarului, Mihai l-a salutat și a plecat. A dat un telefon să vorbească cu Mariana. Era la serviciu. L-a întrebat ce face.
-Fac pe nebunul și mai caut unul! Nu te mira, ce, nu sunt la „țăcănei?”
-Bine, hai că am treabă.
Sunetul acela de ocupat, al telefonului parcă îl lovea în cap, apoi a urmat o liniște deplină în rețeaua de telefonie. Era o liniște asemănătoare cu linișteaa iernilor petrecute la fermă la Prundu.
Pe întinderile albe de pe fundul fostului lac Greaca, lac ce se întindea pe 16 mii de hectare, zăpada se așeza molcom...
Era ajunul Crăciunului. Stătea în fermă, nu avea bani de benzină, nu avea lemne de foc, nu aveam ce mânca. Mariana îl acuza că a furat și că de-aia l-au dat afară din armată.
Imediat după trecerea în rezervă se ciocnise de situații care mai de care mai dificile. Era sub presiunea amenințării cu pușcăria. Încă mai purta hainele militare. Ningea și el făceam naveta între procuratura militară și unitatea militară de unde trecuse în rezervă, încercând să strângă documente care să-i dovedească nevinovăția. Între drumurile astea a descoperit un act făcut de comisia care îl cercetase, care la unitatea militară avea un conținut iar la procuratura militară avea un alt conținut. Bănuiala care i-a adus un fior rece pe șira spinării l-a determinat să vorbească cu Nina, dactilografa.
-Da, Mihai, dar să nu spui că știi de la mine. Eu am bătut la mașină două procese verbale diferite sub același număr și colonelul acela, care venise de la minister, a trimes altul la Procuratură dar, la unitate, cu același număr de înregistrare era un altul
„Ce nebunie! Țineau cu tot dinadinsul să înfund pușcăria! Și pentru ce? Pentru că dovedisem, cu acte în regulă, hoțiile făcute de câțiva colonei și generali. Fotografia aia, făcută cu teleobiectivul de 500, era o splendoare. Portabagajul daciei negre, cu număr mic, de armată, era deschis și, în fața lui se vedea clar chipul șoferului și numărul clar. În interiorul portbagajului se vedeau putinile cu brânză, pe care era scris cu creion chimic destinatarul: colonel X, general Y, putini care flancau mieii cu biletele de gât. Am crezut în cinste, în corectitudine, în dreptate dar urma să fac pușcărie de la 3 la 5 ani.”
După ce a trecut de șocul veștilor sumbre, Mihai s-a apucat și studiat codul penal și codul de procedură penală. Putea fi condamnatt la 3 ani și, dacă avea un comportament bun pe timpul detenției, scăpa după un an și jumătate și era din nou un om liber. Încerca să-și întăresc moralul:”sunt băiat cu carte și dezghețat așa că, la pușcărie o să fiu pe la birouri, o să scriu lozinci, o să pictez pancarte am să țin evidențe și o să treacă și asta. În fond, nu sunt nici primul și nici ultimul care va face pușcărie degeaba! Am să-mi spun că mai fac odată armata ca soldat și ...asta este!” Mergea spre casă, unde îl aștepta o Mariana, ostilă, purtându-și povara gândului că va merge la închisoare.
Zăpada scârțâia sub pașii lui și, la un moment dat, a simțit cum cerul își schimbă locul cu pământul, într-o rotire lentă, apoi din ce în ce mai rapidă...și s-a așternut o liniște binefăcătoare...
-Păcat de haina care o porți! Bețiv ordinar, ce ești!
A deschis ochii și s-a văzut întins pe zăpadă, pe lângă un gard viu. Își pierduse cunoștința și nu știa cauza. Mai avea de parcurs câteva zeci de metri până acasă, dar în cap avea o singură ideie:”mor și rămân vinovat! Măcar după ce-mi dovedesc nevinovăția pot să crap, dar nu acum! Nu acum!”
Întărit de acel îndemn interior, s-a ridicat, s-a scuturat de zăpadă, și-a pus șapca pe cap și a luat autobuzul până la prima unitate sanitară. Nu erau pacienți la policlinică. A intrat la un medic și a povestit ce i s-a întâmplat. Medicul, un om în vârstă, l-a consultat, i-a măsurat tensiune arterială, l-a întrebat despre antecedente și i-a spus:
-Tinere, ai o tensiune de mort! Ia cana asta cu cafea și bea-o!
Apoi a chemat asistenta:
-Lenuțo, du-te la alimentara și ia un coniac „Drobeta”!
Lenuța s-a întors imediat cu sticla cerută. Doctorul a scos din sertar două păhărele și le-a umplut.
-Hai să trăiești!
Mihai a luat păhărelul și l-a azvârlit pe gât. Era nemâncat, obosit, plin de griji.
După o jumătate de oră de cafele, coniac și discuții doctorul l-a consultat din nou și a concluzionat:
-Gata! Ești aproape nou dar ai grijă că zbori „ pe vapori”. Dacă nu te îngrijești și nu te menajezi, la problemele care le ai, nu vei mai rezolva nimic, niciodată.
Amintirile se derulau cu acuitatea trăirii pe viu...”Viitorul mort„ a plecat acasă. Atmosfera aceea glacială nu îl ajuta. A dat câteva telefoane, pe la foști comandanți de-ai lui să îl ajute să găsesc ceva de lucru. Posturile TESA, sau administrative , cum le mai zicea, erau blocate peste tot.
Colonelul Mitu îi spusese să se ducă la IAS Prundu, la director, și să spună că a venit din partea lui.
A ajuns la IAS dar acolo nu era nimeni din conducere. În curte, la o secție de mecanizare, era un bărbat înalt, vânjos, cu chipul aspru, îmbrăcat cu o pufoaică plină cu ulei.
-Tovarășul ce dorește?
Nu avea rost să-i spună că îl caută pe director, că nu l-a găsit, că l-a trimes...
-Caut de muncă
-Ce meserie ai?
„Ce meserie am? Ciudată întrebare, sunt ofițer de intendență și finanțe dar mai am calificări..” și-a spus uitând că...fusese.
-Am fost ofițer, dar asta nu contează! Caut de lucru.
-Tractorie știi?
Omul a privit parcul de tractoare. Tractoare U650, combine CARP4, semănătoare SUP 29..
-Știu!
-Dai probă de lucru, aici pe zăpadă și dacă o iei, de azi ești angajat..
Mecanicul agricol, șef pe acolo, îl privea ca pe un pitic nevolnic, cu un dispeț superior. Probabil că atunci când a satisfăcut stagiul militar l-o fi chinuit vreun ofițer!