agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-04-16 | |
ferma Porumbița, Ajun de Crăciun
-Ce grad ai avut? -Locotenent major -Toalentmajor, monteză un PP3 la un U650 și fă reglajul „adânc, de toamnă, cu grapă, și pe urmă trage o brazdă de control!” Mihai a mai privit odată parcul. Tractor era, plug era, grape stelate erau dar scule nu văzusem nicăieri. A pornit tractorul și l-a tras cu spatele la plug, reglând tiranții. A coborât din cabină și a cerut un baros și niște chei. Maistrul l-a privit curios, i-a dat sculele cerute și îl urmărea atent. A terminat cuplarea și reglajul. -Lasă grapa pe loc și trage-mi brazda de control începând de la șanțul de acolo, și-i arătă, cu mâna, direcția, perpendicular pe un canal de irigații. „Toalentmajor „ și-a luat un reper, pe care nu trebuia să-l scape din ochi, și a tras o brazdă „ață!” Maistrul mergea pe lângă roata tractorulu și îl privea, din mers. -Oprește!, i-a strigat cu putere, ca să acopere zgomotul motorului, a urcat pe plug și i-a spus să meargă înapoi la secție. A săltat tiranții și plecând cu a cincea de pe loc l-a adus pe maistru la secție. -Azi intri la întreținere. Vezi că în cui, după ușă, găsești un combinezon, ia-l pe acela! După o săptămână de tractorie era șofer pe o RABA de 16 tone și căra îngrășăminte de la gară la IAS. Mânca la cantină și costurile urma să le achite la leafă. Venea cu azotat de amoniu când, trecând prin poarta sediului, un bărbat la costum i-a făcut semn să oprească. A oprit. -Mergeți la fermă la Păru? -Da, bună ziua! -Sunt directorul Ghinea, cine sunteți? În mod reflex, era să se prezinte militărește: „locotenent major Mihăilescu”... -Mihăilescu, șofer la ferma Păru. -Ai fost militar? Mihai a tresărit. De unde știa? -Da...a îngăimat el, moale. -M-a sunat colonelul Mitu și mi-a spus că vii. -Am venit dar erați plecat. -Păi bine, mă, tu ești om de RABA? Du mașina la fermă, descarcă și apoi vino cu ea la sediu! A ajuns la secția de mecanizare. Directorul a coborât și l-a văzut că vorbea cu șeful de secție. Din câmp a venit o dacie neagră cu antenă foarte lungă și l-a luat pe director. După ce șoferul a predat marfa a plecat la sediu. Parcă se întrevedea o rază de speranță, și-a zis, în timp ce fredona: „Sunt șofer pe basculantă Și-am nevastă bagaboantă Pistoanele și segmenții Joacă sârba, ca băieții...” După ce a predat marfa a plecat la sediu. Maistrul știa că l-a chemat directorul și bombănea: -Acum avem și securitate la IAS. Fostul ofițer nu înțelegea ce vrea să spună dar i s-a părut neimportant. Directorul l-a primit imediat și a dat ordin la biroul Personal să fie încadrat ca economist de fermă. -Tovarășe director, posturile TESA sunt blocate și... -Făi, fată! Tu nu pricepi? Îl încadrezi economist de fermă! Îi faci numirea la ferma Porumbița, pe malul Dunării. Ordinul de blocare al posturilor prevede că poți încadra funcția cu personal din interiorul IAS. Lași postul de șofer, blocat, și încadrezi postul de economist de fermă. Mihăilescu era economist de fermă de ceva vreme. Era Ajunul Crăciunului și nu avea nici măcar un colț de pâine, nici bani. Cantina era închisă. Amintirile îl împresurau pe aleile spitalului: „ Mă-mprietenisem cu un alt economist de fermă, unul Nelu Titivel. Era un băiat de sat, înalt, cu o inimă de aur. M-am hotărât să plec pe jos, cei 8 km. Până la Nelu acasă. Îmi era o foame îngrozitoare. Am plecat la drum. Începuse să plouă peste zăpada albă așternută în ultimele două zile. Pașii mi se înfundau în zăpada apoasă, și la fiecare pas, zăpada clefăia și sărea în părți. Mă udasem și la picioare și începuse să mă ia și frigul. Am început să plâng. Plângeam de foame, de disperare, de ciudă. Orgoliul și demnitatea mea, prost înțeleasă, m-au făcut să mă întorc din drum. -Ce, mă, te duci să cerșești de mâncare? Mi-am șters lacrimile ce se sărutau cu ploaia, am strâns pumnii și dinții și am parcurs alți 4 km. înapoi la fermă, peste câmpul ce iriza un alb murdar, în noaptea ploioasă. Unicul radiator ce era în fermă, l-am băgat în priză să mă încălzesc. Am scos de pe mine hainele ude, am întins niște saltele pe jos și m-am acoperit cu alte saltele. Lumina roșie a nichelinei incandescente, îmi lumina chipul și-l încălzea. Am băut câteva pahare cu apă, să-mi amorțesc foamea, și mă gândeam că figura mea, așa roșie de lumina radiatorului, seamănă cu chipul lui Greuceanu, făcut din fier, și pus în foc. Am adormit și lacrimile mi s-au uscat pe obraji. Diminața, plopii de la intrarea în fermă erau trași în zahăr. M-am dezmorțit și m-am spălat, până la brâu, cu zăpadă. Gheața încremenise luciul de apă al canalelor de irigații ce mărgineau ferma. Mă plimbam pe canal ca pe stradă. Prin gheața clară am văzut silueta unui crap. Foamea se trezise odată cu mine. Am lăsat fesul pe mal ca să regăsesc ușor locul și am alergat la fermă. Furculițele de tablă moale, pe care le foloseau zilierii vara, la masă, erau legate cu o sfoară într-un sertar. Am tras una din smoc și am bătut-o în cuie, pe o stinghie, i-am ascuțit dinții cu o pilă și am plecat la”pescuit”, cu speranța că peștele acela mai era acolo. Toporașul de lângă ușă, pe care l-am luat la plecare, avea să mă ajute să sparg gheața. Cu mișcări încete, și cu lovituri mici și sacadate am spart gheața și am ajuns la luciul apei. Crapul era în continuare nemișcat, amorțit probabil de frig. Furculița l-a străpuns și am apăsat cu putere, cu disperare, să nu-mi scape. Am apăsat îndelung lemnul și simțeam zbaterea din ce în ce mai slabă... Într-un târziu am slăbit apăsarea, am băgat mâna în copcă după peștele aproape frânt. Crapul era zdrobit la jumătate, aproape tăiat. L-am scos pe gheță și el se zbătea lent în cele două jumătăți lăsând o baltă de sânge pe verdele gheții. Mi-am amintit poemele Ilenei Mălăncioiu din volumul „Pasărea tăiată” unde pasărea cu gătul tăiat, cu capul într-o mână și trupul în cealaltă trăia prin trupul autoarei. Am ajuns la fermă, l-am curățat și l-am spălat cu înfrigurare.”Cum să-l prepar? Cu ce?” Am găsit niște ziare vechi și l-am înfășurat în ele, apoi l-am așezat pe grătarul radiatorului. Din cauza căldurii ziarele s-au îngălbenit apoi au luat foc. Peștele era mai mult crud. Am mâncat cu poftă și apoi am băut apă și mi-am spus cu năduf:”nu mor caii când vor câinii!” Liniștea aceea dumnezeiască, de la fermă, era, parcă, de catedrală....” Deodată a realizat că cineva bătea cu o fisă în geamul cabinei în curtea Spitalului Militar. Prundu cu fermele lui s-a disipat în neant -Alo! Domnu ! Vorbiți sau ce faceți? Răceala telefonului și tăria glasului celui ce aștepta să vorbească, l-au trezit din amintiri. -Nu! Am terminat. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate