MEANDRE 10- doi miri-ofițeri

Următoarea zi, de dimineață a venit din nou doctorul Ionescu.
-Spune, cavalere, cum te simți?
-Bine, domnule doctor, dar situația mea medico-militară?
După o scurtă ezitare, cu o ușoară undă de preocupare pe chip, a continuat:
-În condițiile actuale, cu o jumătate de stomac și o jumătate de duoden, din punct de vedere medical, mai pot fi declarat apt combatant?
-Sigur că da! Chirurgul spune așa:”Buba este vindecată sau nu”, dar la tine se va vindeca frumos. De aici înainte, cu interniștii vei avea treabă. Ei vor decide dacă ai tranzit corect, dacă tractul digestiv funcționeză normal, dar și ei te pot da apt combatant.
Mihai a perceput o undă de speranță. La comisie nu se mai putea prezenta decât după șase luni de la operație...
”Au trecut trei ani de când am fost dat afară, ce mai contează încă șase luni?”
A fost externat din spital cu un concediu medical pentru două săptămâni și o fișă medicală care atesta că va trebui să revină la comisie peste șase luni.
Au trecut repede cele două săptămâni de concediu medical și proaspătul operat s-a întors la muncă, la liceu.
Relațiile cu Mariana erau reci. O simțea ostilă și cu chef de scandal.
Erau câțiva ani de când se căsătoriseră și el începea să aibă părerea că nu a făcut un pas chibzuit prin căsătorie.
Ca tânăr locotenent, era un flușturatic. La prima zi după salariu avea grijă să își cumpere țigări, pentru toată luna, să își achite masa la popota ofițerilor, să își cumpere abonamente de transport și să dea bani acasă, la părinți. Restul de bani îi cheltuia pe distracții sau diverse capricii. Intrase într-o perioadă în care, pe lângă citit și scris, nu avea grijă decât să se văd cu diverse femei. Era ca o cursă contra cronometru. Nici nu mai știa câte trecuseră prin viața lui, pentru o zi sau pentru o perioadă mai mare. La vremea aceea numărul era important și nu se străduia să discearnă. Singurul criteriu era să nu o depășească pe mama la vârstă. După această perioadă tumultuoasă, într-o zi, tatăl l-a certat:
-Măi, tată, nu văd o femeie intrând de două ori în casa asta. Una vine și alta pleacă. E cazul să te aduni și să te însori.
De regulă nu prea asculta de sfaturi, dar aceste cuvinte l-au pus pe gânduri și și-a făcut o autoevaluare. „Ce criterii ar trebui să îndeplinească o femeie, care să fie conformă cerințelor mele, și să mă însor?”
Gândul îi zbura la Teodora dar ea era căsătorită. Din cauza ofului că nu a fost soția lui, dintr-o pornire puștească a ajuns să își dorească să facă sex cu 104 femei, câte zile fusese prieten cu Teodora .
Era cazul să abandoneze această idee copilărească ce trăda o oarecare imaturitate. Chiar dacă nu era departe de țelul propus, începuse să cocheteze cu ideia că este aiurea și-și tot repeta:
„Eu nu sunt băiat rău. Doresc o căsnicie, doresc copii, am umblat destul! Cred că voi putea face casă bună cu orice femeie”.
Poate că nu știa cum să o caute, poate că nu avea încredere în capacitatea lui de a aprecia. Cert este că, aproape de fiecare dată, o nouă relație se sfârșea în pat și Mihai reușea să dea de o altă femeie care nu avea aceleași dorințe cu el dar Idealul Lui Filemon și Baucis era viu.
Într-o zi, tatăl i-a spus că îl roagă să fie acasă a doua zi, că urma să cunoască pe cineva. Nu a întrebat dar a doua zi după amiază era acasă adăpostit sub un zâmbet discret al gândului „ acum mă însoară babele, în căsătorii aranjate”. A văzut o femeie frumoasă, apetisantă, care stătea de vorbă cu cel bătrân, la masă, cam matură....
S-au făcut prezentările și Mihai a rămas acolo participând la o discuție fără un subiect anume. Dacă în faza inițială vânătorul din el mărise pupilele spre finalul întrevederii, când realizase că femeia era mai în vârstă ca el, a înțeles că aceea era mama unei fete pe care doamna ar fi vrut să o căsătorească.
Potențialul ginere era chiar curios cum ar arăta o fată pe care mama ei vrea să o mărite. „Cineștie ce urâtă, sau ciudată, o fi și aia! Dar să o vedem!” Apoi , ca să acorde o șansă fetei își spuse că și el era în aceeași găleată.
A primit numărul de telefon și a doua zi a telefonat și i-a dat întâlnire. Domnișoara a întârziat, nepermis de mult, dar a așteptat-o, cu încă un sfert de oră, în plus, peste ”sfertul academic”. Era îmbrăcat în uniformă știind că femeile sunt orbite de lucirea nasturilor de la tunică, când a văzut apropiindu-se de el, cu semnalmentele știute, o elevă de școală de ofițeri. S-au plimbat, au fost la o cofetărie, și-au spus banalități, despre viața de militar, despre filme. Mihai ar fi vrut să pornească atacul obișnuit ce avea să ducă o altă femeie în pat, strategie care dădea roade, fără greș, de fiecare dată. I s-a părut interesant faptul că lumea se uita după ei pe stradă. Era ciudat și rar să vezi un cuplu de militari. Amândoi erau înalți, bruneți, cu ținută dreaptă și tineri. Mihai a abandonat atacul sau l-a lăsat pe altă dată.
S-au mai întâlnit de câteva ori atunci când venea ea de la școală, de la Făgăraș. Atracție fizică exista, vorba populară, „sita nouă”, de ce nu ar fi încercat să facă și sex? După câteva zile s-a petrecut și evenimentul. Surpriza a fost teribilă să constate că fusese fecioară, era a doua oară în viață când făcea dragoste cu o fecioară. Poate că acesta a fost argumentul determinant în a decide să se căsătoresc cu ea. Bărbații au tot felul de ciudățenii... Mai toate femeile cu care trecea de „prima dată” se simțeau obligate să declare, uneori cu lacrimi: ” Știi, tu ești al doilea bărbat din viața mea! Primul m-a luat cu japca, m-a forțat!”și de fiecare dată, cu un aer șugubăț el își spunea în gând: „Măi să fie. Ce baftă am! Al treilea, al patrulea nu, ci doar al doilea! „
După scurt timp au pornit discuțiile pentru oficializarea acestei relații.”Eu pot face casă bună cu orice femeie. Nu sunt bețiv, nu sunt scandalagiu, nu sunt violent, de hoinăreală m-am săturat, așa că... așa cum zicea tata, e bine să mă adun de pe drumuri.”
Masa de nuntă a făcut-o la Restaurantul Militar București. Febra pregătirilor le acapara aproape tot timpul.
La ofițerul stării civile s-au prezentat, amândoi, în ținuă militară, de ceremonie. Doi tineri ce urmau să-și unească destinele, îmbrăcați în uniforme bleumarin, cu eghileți aurii și stilete placate cu aur, înconjurați de o mulțime de ofițeri tineri, fete și băieți, toți îmbrăcați în haine kaki sau albastre, așteptau oficierea.
Nușa, o prietenă, și fostă colegă de a ei, ofițer de miliție, a oprit circulația pe strada
primăriei:
- Ce mă-sa pe gheță, se mărită o femeie ofițer!
Atmosfera era plină de veselie.
Au spus "da" și au coborât treptele primăriei, pe sub o boltă de flori purtate de ofițeri tineri. Tabloul era superb. Seara a fost masa tradițională, la restaurant, evident la Restaurantul Militar București.
Invitații făcuseră multe, dar așteptau să vină circa 60 de persoane. El era îngrijorat dar ea se bucura pe deplin de ziua aceea.Oare ce mireasă nu este bucuroasă de eveniment? Îngrjorarea lui era din cauza faptului că ora era destul de târzie și invitați nu prea erau prezenți, dintre cei ce confirmaseră prezența. Numărul minim de tacâmuri fusese achitat și conta pe ceva bani ce aveau să îi primească drept dar de nuntă, să achite datoriile acumulate cu ocazia nunții.
Pe la ora 22 au început să curgă invitați, dar alții decât cei pe care contau. Se ajunsese la situația că nu mai erau mese și nici acaune suficiente. Mihai, a coborât în sala mare și, cu jenă, a rugat pe unii dintre consumatori să le cedeze mesele și scaunele. Au zâmbit dar au achitat nota și au plecat. Mihai nu băuse nimic toată noaptea, doar o gură de șampanie. El trebuia să se asigure că invitații au tot timpul, tot ce le trebuie. Ospătarii începuseră să se lase pe tânjeală, așa că a stat de vorbă cu șeful lor, reproșându-i că servitul la masă are disfuncții.
-Ce domnule, crezi că ești la tine la cazarmă?
Răspunsul i s-a părut insolent și, cu toate că nu era un tip care sare la bătaie imedit, l-a lovit puternic, cu capul în față.
I-a luat ancărul de pe mână, a convocat toți ospătarii și le-a spus:
- Este restaurant militar, eu sunt militar, voi veți executa ordinele mele, altfel o luați pe urma lui.
Tipul lovit stătea într-un colț, cu gura și nasul umflate, ținându-și un prosop cu gheță, să se dezumfle.
Lucrurile au decurs corect, până dimineața. Ospătarii îl priveau, și el, din capul mesei, de lângă mireasă, făcea doar semne din cap și din mână.
Totul s-a încheiat cu bine. Nu au rămas datori dar nici nu au ieșit cu un câștig prea mare.
Coborau scările de la restaurant, spre bulevard. De sus, din capul scărilor, și până jos, unde aștepta un taxi, Mihai a golit o sticlă întreagă cu vin. Îi era sete, dar și pentru faptul că totul se încheiase cu bine.