agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2122 .



plictis
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2015-04-20  |     | 



Se plimbă de colo colo. Mai mută câte un obiect dintr-un loc în altul, din altul la loc. Se așază pe ergonomic, alene se întinde, cască într-un fel în care aerul se propagă nemulțumit de mutarea din loc, de exilarea într-o altă poziție, incomodă, cumva dat afară forțat din încăperea nespațioasă și îngrămădită.
Mai bate două taste, pentru dezamorțirea ecranului. Fixează privirea în tavan de parcă acolo își face tabieturile Dumnezeu. Îl iau căldurile probabil, fiindcă își face vânt cu o mână leneșă, apoi se ridică brusc și iese, trăgând ușa la jumate, să ia o gură de ceață intrată în curtea instituției prin grilaj. Dumnezeu știe ce face!
Cu el alături este aproape să adormi să te găsească șeful sforăind, dacă pisica electronică nu miaună și 28', când ar trebui să fi închis deja totul și să fugi în lume.
Dar se întoarce, se uită atent la ce faci, cum faci, cum te strâmbi când nu-ți iese treaba... El e domol, abia face pasul printre birouri lovindu-se ba de unul, ba de altul, greblând cu monotonia lui fețele din încăpere.
Se așază cu zgomot într-o fiară de scaun care urlă ca într-o fabrică desființată. Și oftează, oftează, oftează împotriva unui guguștiuc care încearcă note străine de tot ce se întâmplă dincolo de fericirea lui păsărească. Deschide geamul. Închide geamul... Se vântură, se vânturăăă...
Apucă șoricelul de coapse și click, click, așa de repede că realizezi că de fapt așază cărămizi virtuale și nu vrea să scape din mână niciuna din construcția jocului. Dar la felul lui cumsecădesc, la economia de material pe care o face, zidul nu rezistă. Nici el nu mai resistă și se lasă repede păgubaș. Nu-i arde lui de muncă! Se scarpină ca un om căruia i-a venit o idee...
Consultă prognoza. Mda. Vin ploile. Fatidic. Își trage repede concluziile pentru ce va urma, cum tragi voaleta.
Sună telefonul. Nu este pentru el. Nicio mimică, nicio mișcare, nicio sinchiseală să întindă mâna să ridice receptorul legat în paralel cu al meu.
Se ridică din nou, în vrăjmășie prinde cana de cafea de toartă, se uită în pântecul ei golit ca o femeie care a avortat, analizează ceva de parcă își ghicește drumul în viață, o plimbă până la chiuvetă și înapoi. Nu o spală, doar o plimbă încoace și încolo, parcă ar tămâia biroul...
Scoate portofelul, îl ia la verificat precum pe un infractor, mormăie ceva nedeslușit. Îl iau transpirațiile. Se șterge cu dosul palmei, cu mâneca de la pulloverul de-o săptămână, bagă portofelul în buzunarul pantalonilor. Iese cu un fel de nervozitate stăpânită, uitându-se din nou insistent la ce lucrez eu. Mai bine m-ar întreba!
Nu trec cinci minute și revine, alene, ca și cum nu ar fi tot individul care ieșise mai devreme. Parcă l-ar fi plictisit cineva!
Scoate pachetul cu mâncare. Se degajă atâtea mirosuri, ca-ntr-o bucătărie de cantină. Mănâncă, mănâncă, mănâncă, poate ar trebui să-i dea cineva în gură, totuși, vremea trece foarte greu pentru cei molcomi; eu, dimpotrivă, nu știu când trece și o să ajung să zic, potrivit replicii din Magnatul: nu-mi pare rău că mor, ci că nu m-am priceput să trăiesc! Dar când îl văd pe el, nu mai am replică și cred că mă număr printre cei fericiți. Urmează un du-te vino care trece prin creierul meu, cu acel curent introdus forțat pe ușă de fiecare dată când intră-iese, cu fluiericiul aerului care pare să sară într-un picior cântând ora doișpe a sosit, omul negru n-a venit, cu bruiajul discuțiilor care se amplifică atunci când se întâlnește cu un alt plictis care are să reclame ceva sau pe cineva. Duce resturile la gunoi, plimbă iarăși acea cană cu urme de cafea...
Își pune căștile de la radio pe urechi și tropăie în ritmul unei melodii, a unei alte melodii, a unei cavalcade, a unui havy-metal, a unui blues - mai nimerit pentru starea lui cu încetinitorul-, a unui întreg repertoriu, semitolănit, picior peste picior, cu mâinile împreunate pe burtă ca într-un sicriu de aer. Dintr-odată exclamă: cod roșu de ninsori! Și atmosfera pare că se răcește și mai tare. Încă o melodie, două, încă o exclamație, o herghelie de tropăituri ca în Haiducii lui șapte cai și brusc: începând de azi, se reiau lucrările la șoseaua Mamaia-Năvodari în urma litigiului dintre...
Își amintește că are de făcut update-ul acela săptămânal, suficient un copy - paste și next next finish, iar bara de progresie cu niște dinți uniformi se construiește singură, își duce drumul până la capăt.
Eu încă mai sortez, calculez, preiau, formatez, anulez, mut, șterg, mă concentrez, mă enervez, mă cheamă șeful...
Plictisul bate ceasul cum ar bate obrazul. Se pleacă!


(20 aprilie 2015)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!