MEANDRE 19-complicații


Jeni s-a dus la ușă și a deschis:
-Ce ai, soro? Că doar nu arde.
Privirea Minei era ucigătoare. A studiat-o pe Jeni, l-a privit pe Mihai, s-a dus în dormitorul părinților, a cercetat încăperea cu ostentație și apoi s-a întors:
-Bună ziua, domnule Mihăilescu.
-Bună ziua, Mina. Spune-mi Mihai... I-am povestit mamei totul.
A rămas descumpănită. I-am oferit o țigare, a aprins-o și a dus ceașca de cafea la gură. A sorbit din ea, a mai tras un fum și mi s-a adresat:
-Acum va trebui să-ți mulțumesc că m-ai dezvirginat? Ce bărbat ești tu? Þi-a fost frică și ai mărturisit mamei, totul, ca la popă. Să dispari din viața mea!
S-a ridicat, a stins țigarea și s-a dus în camera ei.Adulții erau stânjeniți în aceeași măsură, și Mihai și Jeni.
-Poate că e mai bine așa. Poate că e mai bine să o facă cu un băiat de vârstă mai apropiată, a spus Mihai.
-Jeni, îmi pare rău dar va trebui să plec a concluzionat el, dezorientat. Apoi, după o scurtă pauză:
-Am să mai stau să fumez o țigare, te superi?
-Nu! Poți să rămâi cât dorești, nu este nicio grabă.
Mihai trăgea rar rar și adânc fumul și simțea o vagă amețeală. Fără motiv, Jeni a început să chicotească.
-Ce s-a întâmplat?
-Sunt rari bărbații atât de complicați, ca tine.
-De ce spui că sunt complicat? Doresc să fiu un tip corect.
-Un bărbat pragmatic nu ar fi „iertat-o” pe Mina și s-ar fi bucurat de grațiile amânduora.
-Întotdeauna ai gândit la fel?
A redevenit serioasă. A căzut pe gânduri și a luat o țigare din pachetul lui Mihai. El privind-o i-a oferit un foc.
-M-am măritat din dragoste cu Răzvan, tatăl Minei. Este pilot, cum era și atunci. Era frumos, avea bani, era tânăr. El colinda lumea iar eu îl așteptam, cuminte, acasă. După ce s-a născut Mina am început să simt, din ce în ce mai acut, semnele de infidelitate și de răceal fizică.
Era la un curs în Anglia. Se zvonea că înainte de a pleca se încurcase cu soția unui coleg. Nu am cercetat, nu am pus întrebări dar, într-o zi m-am trezit la ușă cu colegul lui. L-am recunoscut din fotografiile lui Răzvan.
I-am deschis și l-am invitat în casă. El era pilot pe curse interne, avea doi copii, iar soția lui lucra în aeroport. Răzvan, bărbat frumos, era sorbit din ochi de toate femeile din aeroport, de la sol și de pe aeronave. S-a încurcat cu soția colegului dar acesta i-a surprins. Răzvan, pe considerentul că asta ar fi o atitudine bărbătească i-a spus:
-Toate sunt curve, bă! Și a mea, și a ta și toate fac același lucru. Aduci bani acasă, ești plecat și poți muri la orice cursă atunci când zbori pe dricurile astea zburătoare. Trăiește-ți viața, băiete!
La câteva zile după aeea, colegul a venit la mine și mi-a spus toată întâmplarea. A plâns, ca un copil, și nu știa ce să facă. L-am îmbărbătat și l-am îndemnat să o ierte pe soția lui și să își crească copiii mari, cu mamă și cu tată.
În aceeași zi, parcă, s-a rupt ceva în mine. Nu am mai fost aceeași femeie, niciodată.
Răzvan mă considera un „capăt de linie”, un loc în care poposea cel mai lung timp, un loc în care avea un copil și o femeie, care îl spăla, îl îngrijea și căreia îi asigura un trai decent. Căsătoria noastră a ajuns o minciună comună pe care ne prefăceam amândoi că o credem. Astăzi, tu mi-ai arătat ce am pierdut: prietenia și respectul fiicei mele. Te rog ajută-mă să îndrept ce se mai poate îndrepta.
A început să plângă încet, liniștit, cu lacrimi mari. Mihai s-a ridicat și a rugat-o să-și șteargă ochii, să se liniștească și i-a promis că o voi ajuta.
Mina a ieșit din cameră și a trecut, în viteză, spre bucătărie. Mihai o vedea în oglinda din hol cum s-a uitat în cutia de gunoi, în frigider și apoi a revenit în sufragerie.
Mihai, privind-o, i-a spus că lui Jeni nu îi este bine.
-Ce ai, mami?
S-a apropiat și s-a așezat lângă Jeni, mângâind-o.
-Fetelor, îmi cer iertare, dar ar fi mai bine să vă las singure...a rostit Mihai retrăgându-se cu delicatețe.
Mai erau două zile și Mihai urma să revenă la spital. Se simțea bine, operația se cicatrizase frumos și nu se resimțea rău din punct de vedere fizic.
Florentina se joacă, adesea, cu cicatricea de la operație spunând că închide și deschide un fermoar. Timpul îi trecea greu.
Cu o zi înainte de prezentarea oficială, la spital, Mihai a trecut pe la Leașcu, pe la cabinet.
-Salut, doctore!
-Ohoho! Salut, bolnavule! Ai venit la internare?
-Nu azi. Mâine voi veni. Tot la neuro vin?
-Așa este procedura, revii de unde te-ai externat.
-Ai mai primit vreun telefon cu „rugăminți” privitoare la mine?
-Nu, bă. Atunci am fost destul de clar când am spus că nu schimb diagnosticul real.
S-au despărțit cu strângeri de mâini urmând să se vadă a doua zi.
L-au prins zorii citind o carte stufoasă și dezlânată ca un râu ce izvorăște din câmpie: „În căutarea timpului pierdut”. Oare tot acest timp consumat pentru reactivarea lui era un timp pierdut?
Lumina săracă murdărea geamurile apartamentului. S-a ridicat din fotoliu, a stins veioza și a aruncat halatul pe pat. După ce s-a spălat s-a bărbierit „la sânge” , și-a luat actele și a plecat spre spital.
De acum știa procedura așa că, într-o jumătate de oră era în salon. Avea un singur coleg în salonul cu patru paturi. A luat fișa de examinare și a privit toate rubricile ce așteptau verdictul, fiecare în parte: „apt combatant pentru pace și război”. În două zile a încheiat toate examinările. Ajungea la secția în care trebuia să fie examinat, iar o asistentă ducea fișa. Toate specialitățile medicale, de pe fișă purtau concluzia unanimă și mult dorită: „apt combatant pentru pace și război”.
Era bucuros. A doua zi de dimineață s-a prezentat la comisia cea mare, a spitalului. I-a venit rândul și a intrat în încăperea aceea imensă, cu mesele așezate în formă de U, în jurul cărora erau așezați coloneii și generalii ce aveau să-i finalizeze fișa cu concluzia finală.
-Tovarășul Mihăilescu, ați fost declarat „apt limitat”!
Nu-i venea să creadă! Văzuse, cu ochii lui, fiecare evaluare în parte, la fiecare specialitate și toate erau unanime:”apt”!
A cerut fișa să o vadă. Concluzia generală era clară:”apt limitat” și cauza era specialitatea „boli interne”.
Rezoluția inițială, cea pe care o scrisese medicul care l-a examinat, era tăiată cu un X mare și, un medic care nu l-a văzut în viața lui, atesta:”apt limitat”, cu explicația tranzit gastric deficitar.
Pentru o clipă Mihai a crezut că visează. Și-a revenit auzind glasul generalului, comandant al spitalului:
-Sunteți liber!
A luat fișa și comunicarea către Mihai și o privea lung. Nu putea fi adevărat!
Au trecut cele șase luni dar nu opținuse verdictul ce i-ar fi permis revenirea.
Cunoscând slăbiciunile sistemului s-a adresat Direcției Medicale, anexând ordinul prin care i se cerea să-și reevalueze situația medico-militară. A primit o nouă comunicare să se interneze la Spitalul Militar București, la secția „boli interne”.S-a internat și s-a dus, glonț, la Leașcu:
-La mai mare, i-a spus văzând vestonul cu încă o stea mare, pe epolet!
-Mai bine mi-ai ura la mai tare. Ce faci, mă?
-Uite, sunt la „boli interne”, cu chestia cu reactivarea.
-Dă-i bă în pizda mă-si!!! Tu nu vezi că e o armată de retardați? O armată cu cai de lemn și cu soldați de plumb, condusă de incompetenți și hoți?
I-a povestit pățania cu rezultatul diagnosticului de la ultima internare.
-Probabil că și acolo s-a dat un telefon! Băi, ascultă ce-ți spun eu: ăstora le e frică de tine, ca militar.Trebuie să rămâi civil.
-Îl știi pe șeful de la secția medicală 2?
-Da bă! Nu știi că a mai fost cu noi la pescuit? Udrea...ăla cu gură mare!
-Cine, mă, chelul?
-Da, mă! Lasă că-l sun eu.
Mihai a plecat la „medicala 2”. Sora șefă a venit la salon și l-a chemat.
-Domnule Mhăilescu, vă cheamă domnul colonel Udrea.
Mihai a urmat-o. Udrea, un tip haios, vorbăreț și pus pe glume tot timpul.
-Ce băi, aici e baltă de crap? Ce dracu cauți la mine pe moșie, ești bolnav?
-Asta o să-mi spui tu! Sunt la reexaminarea în vederea reactivării, după o rezecție gastroduodenală.
-Soră! Ia fișa tovarășului locotenent major!
Fișa de evaluare era neatinsă, curată. Udrea a privit-o fugitiv, a pus-o alături și a început să-i recomande analize diverse, inclusiv o radiografie la stomac. A doua zi a pornit o nouă cursă de evaluare.
A terminat toate examinările medicale, din nou, în două zile și era sigur că, de data asta, va reuși.
A ajuns din nou la comisie și i s-a întâmplat exact același lucru, a fost declarat”apt limitat”. De data asta „butonul pe care s-a apăsat” era chirurgia.
Mihai, după ieșirea de la secretariat, s-a dus la doctorul Ionescu.
-Ce este, băi mortule?
Ionescu era colonel cu trei stele, de acum.
-Tovarășe colonel, cum este posibil ca din punct de vedere chirurgical, după șase luni, atunci când eram declarat „apt combatant” acum să fiu declarat „apt limitat?
-Cine te-a examinat?
-Eu știu? Uitați-vă la parafă!
-Sună-mă mâine!
-Dar mâine merg la Comisie!
-Vino de dimineață la mine.
A doua zi Mihai a ajuns la Ionescu la ora șapte și jumătate. În timpul nopții fusese un accident colectiv, cu mai mulți soldați și Ionescu opera fără odihnă.
Venise ora să se prezinte la Comisie. Sora șefă de la chirurgie a luat fișa și a dus-o la secretariatul comisiei.
Istoria se repeta. „ Poate că nu îmi este dat să mă îmbrac din nou în haine militare!”
Viața cu Mariana intrase într-un ritm, aparent, normal. Scandalurile porneau din nimicuri. Atitudinea lui împăciuitoare și dornică de liniște a făcut-o să fie din ce în ce mai insolentă.
Într-o sâmbătă seara au avut o ceartă teribilă. El se abținea să nu ridice tonul și să sperie fata.
Duminică de dimineață, devreme, s-a trezit la ușă cu soacra lui, cu mama soacrei și cu sora Marianei.
Nici nu au intrat bine pe ușă și l-au luat tare:
-Ce băi, nemernicule, sunt banii ei! Tu să muncești ca să ai! Ea face ce vrea cu banii ei! Mă, ai și tupeu.
Apoi soacra, nervoasă a continuat cu o voce și mai ridicată:
-Tu vrei să faci, ce vrei tu cu fata mea?
Vocea ei nu era solitară ci se suprapunea peste vocile celorlalte trei femei.
Florentina deschisese ușa de la cameră și se uita îngrozită.
El a încercat un dialog și să le explice că viața într-o familie normală nu este asta, că...
-Băi nenorocitule, tu nu ai avut mamă, nu ai avut tată! Te-au crescut bunicii, de milă. Þi-am dat-o pe fata asta ca pe o floare și tu îți bați joc de ea? Taică-su a fost activist! Dacă trăia el nu mai suflai tu în ciorba ei! Te omor!! Băi animalule!
În aceeași clipă, soacra, a sărit cu pumnul ridicat, asupra lui și alături de ea și celelalte.
Pentru o fracțiune de secundă Mihai s-a gândit să le ia la rând, cu pumnii și cu picioarele. Era foarte nervos. Ochii i se injectaseră de sânge, vinele i se umflaseră pe gât. s-ar fi descurcat, fără probleme, dar le putea răni grav, mai ales pe străbunica Florentinei. Din subconștient a reapărut gândul divorțului și faptul că și acest eveniment putea fi încă o probă.
S-a ferit, apărându-și capul cu mâinile și femeile au prins curaj și au tăbărât pe el. A început să urle și a ieșit, cu ele agățate de corpul lui, pe holul blocului. Vecinii au deschis ușile. Mihai s-a lăsat să cadă pe jos cu ele deasupra lui și ele continuau să îl lovească cu pumnii și picioarele, amețite de furie și neânțelegând de ce nu ripostează.
Vecinii au strigat la ele și, în cele din urmă, l-au lăsat în pace. Abia atunci a început să strige:
-Nu vă e rușine să săriți la bătaie la mine în casă? Plecați! Criminalelor!
Vecinii le-au însoțit cu nenumărate cuvinte urâte acompaniate cu „huo!!!”