MEANDRE 23- „și lupul și-a schimbat glasul, nu?”


-Tata, aveai cam cinci ani și era într-o sâmbătă. Luni aveam revistă de front și trebuia să fiu ras, tuns și frezat.
-Vă controla și la batiste și la unghii?-ai întrebat tu, curioasă.
-Nu! Trebuia să fim cu haine pentru război, cu bocanci în picioare și cu tot echipamentul dar trebuia să fim și tunși proaspăt și bărbieriți.
-Așa...
-Am plecat la frizerie iar tu erai singură acasă dar erai mare și știai să încui ușa. Eu am plecat, tu ai încuiat ușa și, la frizer m-am gândit să-mi rad și mustața, așa cum făceam la câțiva ani o dată. M-am așezat pe scaun la frizer, m-am tuns, m-am ras, am cerut să-mi radă și mustața și am revenit acasă.
Am urcat cu liftul și am sunat la ușă.
-Cine este?-ai întrebat tu.
Þi-am răspuns că este tata așa că te-ai dus la bucătărie și ai luat un scaun să te uiți pe vizor. Te-am auzit cum ai așezat scaunul și începusem să-mi pierd răbdarea pentru că nu-mi luasem cheile la mine. Am insistat:
-Tăticule, hai te rog deschide!
Vecinii treceau pe scară și zâmbeau ascultând dialogul dintre un tată și fiica lui prin ușa încuiată.
-Nu deschid că nu este tata.
-Cum nu este tata? Nu mă mai cunoști?
-Semeni cu tata dar nu sunt sigură că ești tu tata.
-Nu-mi cunoști glasul?
-Și lupul și-a schimbat glasul și a mâncat-o pe Scufița Roșie.
-Și atunci ce să fac ca să te conving?
-Spune-mi o poveste, povestea pe care ai inventat-o aseară.
Bine tata-am spus și m-am apucat să-mi frec mintea să-mi amintesc ce-ți povestisem, improvizând, cu o seară înainte...
Florentina, cu bujori în obraji, zâmbea și respira adânc toropită de somn...
Mihai o privea cu un aer calm și liniștit, uitând pentru câteva momente grijile și frământările de fiecare zi. Omul s-a ridicat e lângă copil, a învelit fata și a mers în camera de alături lăsând ușa deschisă.
Trebuia să facă pentru Mihaela o lucrare pentru cursul de la Făgăraș. Mihai a reușit mereu să se lase copleșit de cererile celor din jurul lui, nereușind niciodată să spună nu.
Îi părea destul de complicat să joace rolul unui comandant de batalion de infanterie din cadrul unui regiment mecanizat, în condițiile folosirii unui atac cu gaze al inamicului.
Și-a luat broșurile ce reglementau acțiunile tactice de infanterie și a început să citească. Trebuia să înțeleagă, să învețe și abia apoi să facă lucrarea. Dintr-una dintre broșuri a căzut o coală de hârtie pe care erau copiate două certificate de căsătorie, unul al familiei Mihăilescu celălalt al familiei Dicu.
Cu gesturi automate a împăturit hârtia și a așezat-o la loc în broșură, ulterior folosind-o ca semn de carte.
A lucrat la materiale până mai târziu apoi a privit la TV și a adormit în fotoliu.
Dimineața a pus o mașină de rufe la spălat, a pregătit masa pentru Florentina și i-a călcat șorțulețul. Cu părul înconjurat de o aureolă de păr creț fetița a lipăit cu picioarele goale pe linoleum, frecându-se la ochi.
-Bună dimineața pisicuța lui tata . Hai, treci de te spală și apoi după ce te piepteni să vii la masă.
-Dar mă piepteni tu?Tu nu mă tragi de păr, îmi cânți și mă răsfeți.
-Bine hai, la baie!
După câteva minute Florentina a ieșit și, cu prosopul pe cap se ascundea.
-Hai, tata, că întârzii la școală.
Fata și-a făcut ghiozdanul, s-a îmbrăcat și Mihai a pieptănat-o și i-a pus niște pampoane îmense.
Pentru că putea întârzia Mihai s-a hotărât să meargă cu mașina la serviciu. Și-a luat lucrarea pentru Mihaela, și-a făcut pachet și a coborât.
Trecând prin stația e autobuz și-a reamintit scena cu Mihaela și tânărul ofițer...
Studiul îi luase câteva zile, la fel și redactarea lucrării.Când a fost gata, înarmat cu o ciocolată și niște flori, s-a adresat secretarei de la liceu:
-Doamna secretară, printre picături, dacă aveți vreme și se poate, așa avea și eu ceva pentru dactilografiat...
Și imediat, ca doamna să nu apuce să-i spună nu, a continuat:
-Știți, soția mea este ofițer la un curs la Făgăraș și am reușit să o ajut completând și corectând o lucrare a ei.
Secretara l-a privit pe deasupra ochelarilor, a zâmbit și a primit cadourile.
-Domnule Mihăilescu, până la sfârșitul programului veți avea lucrarea gata.
-Știți, nu este nici o grabă și nu aș vrea să vă deranjez prea mult...
- E bine să știți că eu culeg cu zece degete, fără control vizual și bat 306 de semne pe minut.
-Sărutmâna! Când veți avea materialul gata vă rog să-mi dați un telefon.Mihai s-a întors la birou și s-a așezat trăgând sertarzl ca să poată citi o carte. Liniștea umbla în odaie cu târlici de pâslă. De afară, prin geamul deschis, se auzea vocea milițianului care era în post la intrarea în ambasada franței. Când și când, printre ciripituri de vrăbii se auzea câte un tril singuratic de mierlă.
Versurile lui Esenin înfloreau în încăpere cu o grație frustă, aproape brutală, îndemnând la introspecții dominate de sinceritate. Uneori nu putem fi sinceri nici cu noi înșine dar Esenin își expunea sufletul aproape cu ostentație, ca un nefericit care-și expunea infirmitatea în public numai ca lumea să ia aminte, și atât.
Liniștea s-a retras prin dulapuri gonită de soneria ce se auzea de pe holul școlii. Semnalul acesta sonor a deschis un zăgaz uriaș în cale vocilor adolescentine ce inundau holul cu o diversitate asemănătoare paletei florale și de mirosuri a unui câmp cu fâneață gata de coasă.
Larisa și-a ridicat ochii din ziar, a făcut două note contabile și le-a așezat pe masa lui Mihai pentru semnătură.
„Șeful„ a semnat automat actele și și-a continuat lectura. Ușa s-a deschis și unul dintre maiștri de la profesională a intrat.
-Salut, șefule. Cum stăm cu banii pentru plata cu ora? Mi-e așa foame că n-am unde să dorm la noapte.
-Bani nu prea sunt dar o descurcăm. Centrala nu a virat banii dar nu vă las, găsim o soluție.
-Bine. Aștept vești bune.
Programul s-a încheiat. Larisa , ridicându-se alene și-a împins scaunul sub birou.
-Șefule, hai, că și mâine este o zi!
-Gata, Lari. Hai să mergem!
Mihai s-a oprit în piață pentru câteva cumpărături apoi a demarat spre casă.
Florentina era acsă și părea bosumflată.
-Te pupă, tata.
-Sărutmâna, tătic.
-Ce s-a întâmplat la școală că te văd cam supărată.
-Nu știu să-ți spun dar tovarășa învățătoare ți-a trimis un bilet, ca să vii mâine la școală.
-Ai făcut vreo năzbâtie?
-Nu. Tata, este vorba de inspecția aia.
-Ai ridicat mâna?
-Da, am răspuns dar tovarășa învățătoare nu m-a întrerupt dar m-a dojenit la sfârșitul orei.
-Nu-i nimic, vedem mâine despre ce este vorba. Nu vrei să mergi la joacă?
-Nu vreau. Am mâncat ceva și mă apuc de lecții.