agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-05-08 | |
La primul țipăt al sirenei, cercetașul se năpusti spre cel mai apropiat adăpost, cu speranța că va ajunge să se pună în siguranță înainte de a se dezlănțui iadul. Nimeri din plin într-un amalgam nebun de oameni, animale și mașinării. Reuși să se lipească de un perete, cercetând spațiul închis. Sinapsele lui transmiseră de urgență mesajul pericolului. A-Ma avea să ia măsuri, așa cum o făcea întotdeauna. I se ceru să identifice momentul în care de desprinsese de grup. Se liniști și transmise coordonatele locului în care fusese surprins de alarmă.
-- Grupul trebuia protejat, transmise A-Ma. Acela era rolul tău, dar ai eșuat! Rămâi pe poziție și așteaptă noile ordine! Cercetașul încercă să transmită că grupul fusese atins de ciuperca radioactivă înainte de a izbucni alarma și că el n-ar fi putut schimba cursul evenimentelor atâta timp cât era poziționat mult în față pentru a deschide și asigura drumul. De-a lungul sinapselor, furia îi fu amorțită imediat de fluxul tranchilizant transmis de A-Ma. Ea va avea grijă de el, asigurându-i întoarcerea. Se lăsă moale pe containerele înșirate în adăpost, închizând ochii în așteptare. -- Nu trebuie să dormi, auzi o voce în dreptul lui. La primul semn de perforare a porții, va trebui să lupți pentru viața ta! Cercetașul clipi ușor, încercând să distingă persoana căreia îi aparținea vocea aceea ascuțită, dar nu identifică decât o umbră ghemuită lângă perete într-o poziție ciudată. Oricum, el nu primea ordine decât de la A-Ma, așa că ignoră sfatul, protejându-și câmpul energetic cu scutul frontal. Alunecă într-o amorțeală vecină cu somnul, visându-se alături de camarazii săi, servind-o pe A-Ma cu toată dăruirea. A-Ma era totul pentru ei! Dacă ea hotărâse că trebuiau să se retragă pe această planetă zguduită de conflicte, pentru ei trebuia să fie în regulă. Asiguraseră peștera, îi creaseră toate condițiile de înmugurire, o alimentau și o serveau cât se putea de bine în condițiile în care exterminatorii lansau un atac după altul, într-o încercare crâncenă de a extermina orice altă formă de viață decât cea agreată. Ei nu erau o formă de viață agreată, dar A-Ma avea să schimbe acest lucru de îndată ce mugurii săi aveau să se dezvolte suficient încât să domine întreaga planetă. Explozia și vacarmul care îi urmă, îl luă pe nepregătite. Valul de aer încins care se năpusti în adăpost fu urmat de valul de trupuri care se îngrămădeau să părăsească locația expusă. A-Ma răspunse semnalelor lui de alarmă cu încă o doză de tranchilizant. Și să fi vrut, acum nu ar mai fi reușit să-și miște membrele pentru a părăsi zona. În momentul în care văzu, ca prin ceață, formându-se ciuperca întunecată care urma să consume aerul din adăpost, se simți smucit și ridicat într-un vârtej zbârnâitor, după care își pierdu cunoștința cu totul. -- Deschide ochii! Cercetașul își dădu seama că vocea ascuțită care ajungea la el parcă din depărtare, nu era vocea A-Mei. Sinapsele lui, trezite în totalitate, făcură ceea ce știau ele cel mai bine, transmiseră semnale către A-Ma. Un râs ciobit îi agresă simțul auditiv. -- Ești pe cont propriu! Habar n-ai ce să faci, nu-i așa? Eronat! A-Ma va răspunde imediat și îi va coordona mișcările. Totdeauna A-Ma se ocupa de tot! Trebuia doar să aibă răbdare și să aștepte. Probabil că exploziile repetate și ciupercile provocate, impuneau acțiuni mai urgente în alte sectoare. Va simți atunci când va veni momentul să acționeze, așa încât, putea să rămână în continuare la moleșeala lăsată de tranchilizante și să viseze la câmpiile întinse sub soarele violaceu și prietenos al locurilor sale de baștină. -- Deschide ochii, repetă cu insistență supărătoare vocea, trebuie să te miști dacă vrei să mai exiști fizic! Până aici te-am cărat cumva, dar din acest punct, va trebui să îți dai interesul dacă știi ce e bine pentru tine! Măcar atâta știi, nu? Cercetașul mai făcu o încercare. A-Ma refuza în continuare să alimenteze conexiunile cu informații. Deschise ochii, trezindu-se pe platforma îngustă a farului care domina ruinele rămase în urma exploziilor. Lângă el, silueta înaltă unei creaturi își profila perechea de aripi argintii pe fundalul întunecat al unei furtuni iminente. -- Bun, te-ai trezit! Acum, depinde de tine în ce direcție o iei! -- A-Ma! -- Urăsc sclavia asumată, așa că, îmi iau rămas bun și te avertizez că înainte de a izbucni furtuna, va începe un nou raid, motiv pentru care ar fi bine dacă ai avea un plan care să te pună de urgență la adăpost, dar de data aceasta, un adăpost adevărat. Cercetașul privi blocat cum se întind uriașele aripi arginti, gata de zbor. -- Te rog, du-mă la A-Ma! Creatura îl privi cu toți cei patru ochii violacei, surprinsă. -- Glumești, nu? Nu glumești, concluzionă singură analizând pentru un moment mimica disperată afișată de fața cercetașului, ești praf! Pentru ce au unii creier, să fiu moluscă dacă înțeleg! Cum să lași pe cineva să gândească pentru tine și să ai certitudinea că deciziile sunt cele corecte? Se înșela, cercetașul gândea! Avea creier și chiar îl folosea. Numai că toate sinapsele lui urlau din dorința de a se întoarce la A-Ma, la confortul asigurat al cuibului, la rezolvarea implicită a oricăror probleme și la grupul din care făcea parte. Puterea și inteligența erau date de numărul de membri ai grupului, nu de modul în care un individ procesa o informație! Cu toate acestea, probabil că suferise o ruptură de sinapse, pentru că, printre toate gândurile legate de A-Ma, se născu o senzație stranie, asemănătoare unei dorințe independente de zbor. O sugrumă înainte de a ocupa o suprafață prea mare a materiei sale cenușii și îngenunche în fața creaturii pregătite de plecare. -- Te rog, du-mă la A-Ma! -- Sunt cel mai prost angar de pe planeta asta, bombăni creatura, înclinându-se pentru a-l prinde între aripi! O să îmi pară rău, știu sigur! Cercetașul simți o bucurie soră cu demența la gândul revenirii lângă A-Ma. Se încleștă bine în spatele angarului, alungând sentimentul de recunoștință care îl invadase la un moment dat și, odată cu el, gândurile legate de mulțumirea pentru salvarea vieții lui, comunicându-i sec creaturii coordonatele cuibului. Nu apucară să se depărteze prea mult de far în momentul în care alarma izbucni din nou, cu urlete prelungi. Angarul dădu mai puternic din aripi, îngreunat de corpul cercetașului, efortul făcând să-i iasă cei patru ochi din orbitele lor. Cercetașul alungă vina, îmboldind cu genunchii trupul contractat. -- Heeii! Potolește-te, altfel te las imediat și-mi văd de drum! În momentul în care A-Ma intră cu informații în sinapsele lui, invazivă și autoritară, cercetașul tresări. Grupul lui nu mai exista, el era singurul răspunzător, dar avea să fie primit în alt grup dacă ducea angarul în cuib. Ochii creaturii aveau să-i folosească A-Mei la accelerarea procesului de înmugurire. O explozie apropiată, sfâșie una dintre aripi, făcându-i să se rostogolească de câteva ori în aer, gata de prăbușire. Sângele angarului împroșcă fierbinte fruntea cercetașului, gâlgâind la fiecare zvâcnire a aripii sănătoase. -- Cred că ultimul lucru pe care am să-l fac pe planeta asta va fi să te duc pe tine înapoi la regina ta! Cercetașul nu răspunse. Simțea în întreg trupul pregătirile din cuib. Soldații erau mobilizați, asistenții pregăteau zona de primire, totul pentru procesarea materiei care avea să alimenteze trupul A-Mei. Materia era angarul, creatura care îl scosese din adăpostul distrus atunci când fusese tranchilizat și care îi asigura revenirea. În sânge, simțea vibrația cântecului mugurilor nerăbdători. -- Cât de idiot trebuie să fii, să te întorci într-un loc în care nu ai libertate, în care ești sclavul dorințelor celor cărora nu le pasă dacă trăiești sau mori, strigă angarul peste șuieratul schijelor care zburau în jurul lor? A-Ma era totul! Cercetașul nu putea explica de ce. Ar fi vrut, însă, să îi poată explica angarului de ce A-Ma era totul, ca un ultim favor pentru serviciile aduse lui până în acel moment și care vor mai fi aduse înmuguririi. Căută adânc în segmentele creierului său, timpurile începutului. A-Ma pompă imediat o doză de informații legate de importanța înmuguririi, blocând accesul altor sectoare de informații. -- Să nu poți face ce simți că dorești să faci este prizonierat în toată regula, continuă angarul, cu mișcările din ce în ce mai neregulate. Eu îmi risc viața pentru tine pentru că așa doresc eu, sunt liber să îmi schimb planurile chiar și pentru un amărât de sclav ca tine. Trebuia să explice! Cercetașul forță bariera, plonjând brusc în amintirile copilăriei. Imaginile secvențiale ale soarelui violaceu care scălda câmpiile bogate răsunând de țipetele unor copii veseli, fură înlocuite de cele cu adulți purtând haine colorate, secerați de focul deschis de grupurile de soldați purtând uniforma albă a cuibului, iar apoi de imaginile asistenților care preluau copiii în cuib. Un nou val de informații legate de importanța înmuguririi, împinse amintirile departe, însă cercetașul se ancorase bine în sinapse, căutând momentul stabilirii legăturii cu A-Ma. O încăpere albă. Un pat. Asistenții. Se recunoscu în copilul de pe masă. Urechile prinseră să-i țiuie și durerea crâncenă de cap, care îi fu indusă, îl determină să scoată un urlet inuman. Angarul se prăbuși sub el, în apropierea cuibului, abia respirând. Cercetașul simți în vene mișcarea grupurilor și asaltul soldaților. Cu toată durerea, forță încă odată sinapsele, vizualizând imaginea estompată a momentului în care, unul dintre mugurii A-Mei înainta prin rana deschisă la jugulara lui, în sensul circulației sanguine, invaziv, autoritar, punând stăpânire pe trupul lipsit de apărare al copilului. Se ridică amețit, apucând trupul angarului. Nu mai era mult până ce grupurile aveau să ajungă la ei. Informațiile îl asaltară. A-Ma era tot ceea ce conta! Înmugurirea era cea mai importantă! Aripile se agățau de stâncile colțuroase, dar cercetașul se strădui să tragă trupul angarului după el, în sens opus celui în care se afla cuibul. Intui momentul în care mugurele avea să împrăștie tranchilizantul. Reuși totuși să se ascundă împreună cu creatura într-o grotă deschisă sub nivelul peretelui stâncos, înainte de a se prăbuși fără vlagă. Nu aveau cum să scape! Mișunau cu toții, împânzind toată suprafața din jurul cuibului. Îi simțea, așa cum ei îl simțeau pe el. -- De ce mai ești cu mine? Îi făcu semn angarului să păstreze liniștea. Opri sângerarea, îi legă aripa și se strădui să blocheze imaginile idilice care îi fulgerau retina în mod controlat. Bucuria de a o servi pe A-Ma se suprapuse amintirii dureroase a conectării mugurelui. Își înfipse dinții în braț, oprind răcnetul animalic care i se formase în piept. Acum îl simțea! Mugurele ancorat în el, făcând parte din el și poate chiar din sângele lui, pulsa conectat la A-Ma, încercând să-l controleze. Ochii angarului clipiră privind nedumeriți zbuciumul care îi contorsiona membrele. -- Ce să fac pentru tine? -- Scoate-l din mine dacă poți! Angarul zâmbi trist. Altruismul speciei sale avea totuși limite. Cercetașul putea înțelege acest lucru. Părăsi creatura, târându-se afară din grotă. Înaintă cât putu de repede de-a lungul coastei, oprindu-se doar în momentele în care A-Ma îi asalta sinapsele rănite. O simțea, o auzea, dar găsise modalitatea prin care să o convingă că acționa în interesul ei, ținând direcția cuibului. Nu trecu mult până când îl găsi primul grup. Coordonatele lui fură transmise de urgență. Unde era angarul? Cercetașul simți mugurele scotocind în creierul lui. Făcu un pas în spate, apoi încă unul și se gândi intens la modul în care ar putea să-și sfarme țeasta de prima stâncă. Totul va fi bine! Nu trebuia decât să predea angarul și durerile lui vor înceta pentru totdeauna! Știa că nu erau gândurile lui! Locul în care era încolțit era unul dintre cele mai stâncoase de pe planetă. Dacă și-ar fi dat drumul în prăpastia care se căsca la câțiva pași, și-ar fi zdrobit în întregime tot trupul, nu numai țeasta. Nu era necesar să facă asta! A-Ma avea rezolvare pentru toate! A-Ma se ocupa de toate! Cercetașul își semnală pentru ultima oară coordonatele și se năpusti peste buza stâncilor. Mugurele zvâcni demențial și sinapsele porniră să îi clocotească în momentul în care cercetașul își simți sângele șiroind în zona jugulară. Știu cu precizie momentul în care se produse ruptura și fu eliberat. Cu puțin înainte de momentul în care avea să se zdrobească de fundul prăpastiei, din păcate. În acel moment, însă, un vârtej zbârnâitor se formă deasupra lui. Se simți smucit și ridicat, în timp ce o voce ascuțită îi asaltă auzul: -- Ce pot să fac pentru tine? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate