Nu știu ce m-a apucat. Încercam fără succes să glumesc mai mult decât îmi permitea foamea.
„Aia nu e șaorma!”, îmi răspunde durduliul ce miroase a bacșiș.
Și pui. Îi explic apoi să nu pună murături, roșii și alte câteva chestii din rețeta lui preferată.
„O să dau în judecată doctorul pentru malpraxis! A ucis șaorma”, îi mai zic vizavi de Floreasca plină de fracturi. Durduliul mă compătimește.
„Și eu am avut urticarie luna asta. Și la câteva luni mă umplu pe tot corpul. Poate că e tot de la șaorma cu de toate.”
„Da, da, îi zic. Fără murături, îi mai zic, și fără maioneză... sau... sau... din ce e făcută maioneza?”
Durduliul îmi explică persiflator. Știam și eu cum e făcută maioneza. Întrebam doar de E-uri. E-uri are, domne?! Dar mă abțin, că e clar că are E-uri. Se văd cu ochiul liber.
„Atunci rămâne fără maioneză. A! Și fără roșii. Păi scoate-le dacă deja le-ai pus. Varza are oțet? Fără varză, te rog. Doar atât. ”
Durduliul îmi întinde șaorma și mă întreabă despre diagnosticul exact, că el așa dietă n-a mai văzut. Îi explic pe îndelete și pe un ton mai științific decât presupune pofta mea de mâncare. Mirosul mă înnebunește, dar explic tacticos totul despre urticaria mea.
Zice că nu crede. „De fapt, ai devenit turc și nu știi. Că așa se mănâncă șaorma la turci.”
„A, da? Ai fost în Istanbul?”
„Antalia.”
„Știam și eu cum e șaorma la turci, chiar nu încercam să te păcălesc, uite, îi mai zic scotocindu-mă prin buzunare, chiar sunt bolnav și urmez un regim.”
Durduliul îmi face cu ochiul și nu acceptă bacșiș.
De fapt, îi arătam o mică urticarie de pe antebraț. De ce aș da bacșiș la șaormărie???