agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1110 .



Alo, aici Sandy!
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2015-06-18  |     | 



ALO, AICI SANDY

Niciodată nu am pus mare preț pe telefon, motiv pentru care nu am achiziționat un mobil decât în momentul în care buna mea prietenă Sandy, a se citi cu „sendi”, vă rog, mi-a atras atenția că trebuie să dea de mine în orice moment, că nu se știe niciodată când are nevoie de neprețuitul meu umăr pe care să își verse emoțiile lichide. Că a fost o decizie înțeleaptă sau nu, n-aș putea concluziona cu discernământ. Cert este că, din momentul cumpărării, acel mobil nu a făcut altceva decât să consolideze relațiile de amiciție dintre mine și Sandy, care mi-a acaparat fiecare minuțel liber din mult prea liniștita mea existență, în dorința ei însetată de a-mi arăta cu orice preț că viața este o aventură.
- Alo, aici Sandy, aud când mi-e lumea mai dragă, iar stai fato? Lasă meditația că am o surpriză pentru tine!
Surprizele lui Sandy sunt extrem de variate și toate implică un ritm alert nu numai de mișcare, ci și de comunicare. Jur că nu am mai cunoscut în viața mea o persoană cu un asemenea debit verbal. Uneori, mi-e teribil de greu să o urmăresc și, mai greu, să nu izbucnesc în râs. Se grăbește să trăiască, să își exprime toate emoțiile, să își creeze probleme dacă nu le are, numai din plăcerea adrenalinei care îi pompează non-stop în vene. Dacă tot ne facem confidențe, vă mai spun, dar rămâne între noi, că numele ei real este Ruxandra. Doamne ferește însă, să mă audă că îi rostesc numele adevărat! A hotărât că Sandy cu „y” i se potrivește cel mai bine și nimeni nu îndrăznește să îi spună altcumva.
- Alo, aici Sandy, ce faci fato?
Privesc ceasul și nu-mi vine să cred că s-a trezit într-o duminică mai devreme de ora zece. Bălmăjesc un răspuns care putea însemna orice, știind că oricum nu mă ascultă. Aveam să o refuz de data aceasta, indiferent care i-ar fi fost propunerea, pentru că promisesem mamei să trec pe la ea în cursul zilei, să îi duc niște cumpărături. Mama locuiește singură, la vreo zece kilometri de oraș și oricum nu îmi solicită sprijinul prea des, acestea fiind singurele momente în care mă pot întoarce în casa copilăriei mele, la dezmierdările împărțite cu generozitate.
- Auzi, mi-am tras o mașină nouă, de mori încet când o vezi! Ce zici, te fac o tură cu ea?
Îi explic că am alte planuri, deși mor de curiozitate să știu de ce și-a schimbat cealaltă mașină, tot de marcă și foarte bună încă. Așa cum niciodată Sandy nu a acceptat vreun refuz, nici de data aceasta nu s-a dat bătută în fața argumentelor mele.
- Hai că-i bine așa! Vin cu tine la mama ta să-i ducem împreună cumpărăturile.
Parcă o văd pe mama ce ochi va face în momentul în care Sandy va intra pe poartă cu colanții ei cu ștrasuri, cu tunica stacojie mulată pe corp și cu coama proaspăt vopsită în vișiniu! Dar nu o poți refuza pe Sandy când îi intră ceva în căpșorul ei îngrijit până la ultimul fir de păr. Așa că, se înființează la mine, cu poșetuța aurie atârnând în îndoitura brațului drept și mă claxonează scurt, demonstrativ. Frumoasă mașină, nu mă pot opri să o admir, iar ea zâmbește cu buzele acoperite de pelicula sidefie a unui ruj orbitor, știind că mă dau în vânt după mașinile mari.
- Ei, ce zici!
- Bună treabă, când ai achiziționat-o?
- Ieri! Râde fericită, studiindu-și conturul ochilor în oglida retrovizoare. Hai, urcă!
- Ai apucat să citești instrucțiunile?
Mă privește de parcă tocmai ar fi dat cu ochii de proasta satului:
- Doar nu se conduce în chinezește! Râde. Relaxează-te că pornim.
Privesc bordul cu interes. Nu mă hazardez să mă duc cu gândul la prețul unei astfel de bijuterii și nici la sursa de venituri a dragei mele prietene. Tapiseria crem de pe interior, face un contrast fabulos cu culoarea bronz a mașinii care, se pare că nu vrea să pornească de pe loc. Sandy apasă pe butoane, țăcănind cu unghiile ei lungi, ascuțite, nedumerită de încăpățânarea automobilului. Scoate cheia din contact, o introduce din nou și apasă butonul de lângă volan, lovește în mod repetat comanda frânei de mână, după care apucă rapid mobilul ornat cu cristale:
- Alo, aici Sandy, cum drec’ pornesc mașina asta?
Se aude o voce masculină gravă, întrebând-o despre fiecare mișcare făcută de la urcarea în mașină. Eu stau liniștită în scaun, pe jumătate hipnotizată de balansul lănțișorului aurit prins la cheia mașinii. La indicațiile prețioase primite prin telefon, apasă ambreiajul și mașina țâșnește pe carosabil. Zâmbetul încrezător răsări din nou pe buzele lucioase gata de un adevărat periplu verbal. Mașina rulează lin, aproape fără zgomot, liniștitor. La primul semafor, Sandy își scoase o țigară subțire, lungă, o aprinse și pufăi un norișor diafan prin geamul coborât, atrâgând ca un magnet privirile șoferilor de pe banda alăturată. Conștientă de efectul gesturilor ei, își lărgește zâmbetul, arătându-și toți dinții, dar mai ales pe acela în care strălucește, montat artistic, un diamant micuț. Când culoarea semaforului se schimbă, Sandy dă un bobârnac țigării, care descrie un arc de cerc perfect înainte de a ateriza pe șosea. Mașina cea nouă, nu vrea să pornească de pe loc, cu toate insistențele degetelor subțiri și extrem de îngrijite ale șoferiței, care se agită în jurul butoanelor răspândite pe întreg bordul. Înainte de a intra într-o panică și mai mare, mă întind și apăs butonul avariilor, pentru a stopa corul claxoanelor pornit ca la comandă. Prietena mea, pescui urgent telefonul din poșetă, țăcănind pe tastele fosforescente.
- Alo, aici Sandy, nu pot pleca de pe loc! Ce are mașina asta?
Vocea gravă își începu din nou interogatoriul, întrebările legate de loc și de manevre reușind să o irite pe amica mea.
- Dacă te sun, înseamnă că am probleme, înțelegi? Nu te-aș suna dacă nu aș avea nevoie de tine, pe nimeni nu sun dacă nu am nevoie! Sunt în intersecție, nimeni nu oprește, centrul e blocat din cauza mea!
Mă fac mică, apăsând ușor pe frâna de mână, într-o încercare de a vedea dacă această mașină nu răspunde la fel ca automobilul meu autohton. S-a auzit un clic, după care, bolidul își reluă funcțiile normale, scoțându-ne din intersecție.
- Jur că am vrut să o las acolo și să plec naibii, răsuflă ușurată Sandy, închizând brusc telefonul și apucând volanul cu vârfurile degetelor. M-am năucit cu totul, să știi! Apasă acolo, trage dincolo, nu uita de aia, fă ailaltă! Una peste alta, mă tem să n-o zăpăcesc și pe asta! Cealaltă, nu era problemă, să știi, o mai pocneam eu, o mai pocneau alții… nu costau prea mult reparațiile. Odată, am lăsat-o în parcarea unei…
Nu mai ascult. Mușchii spatelui au început să mă doară de încordare. Vreau la mama, oricât de copilărește ar suna. Liniștea casei părintești și siguranța curții împrejmuite cu o centură de corcoduși, mi se par acum cele mai frumoase vise posibile. Am ajuns în cele din urmă, iar norocul meu fu acela că Sandy se grăbea să ajungă la un centru SPA, așa încât nu rămase la masă alături de noi. Oricum, mi-a atras atenția că ea nu mănâncă decât salate.
- Sună-mă când ești gata, să vin după tine, îmi zise trăgând cu ochiul înainte de a-și pune ochelarii de soare cu rame scânteietoare.
Ziua petrecută alături de mama, tocănița de pui cu sos gros de smântână pe patul gros de mămăligă și clătitele pufoase cu urdă, reușiră să șteargă ușor impresia puternică a călătoriei cu noua achiziție a lui Sandy. Pe raftul bucătăriei de vară din fundul curții, lângă cănile de ceramică cu bobițe de struguri în relief, mobilul meu rămase să sune pentru păsările care poposeau din când în când pe pervaz. Ca și când mi s-ar fi luat o piatră de pe inimă, am făcut cale întoarsă cu autobusul, bucurându-mă de conversația ușoară, fără nici o urmă de efervescență, dintre șofer și pescarul care își rezemase rucsacul de scaunele din față. Eram liberă să mă bucur de liniștea mea, de existența mea anostă și de lucrurile mele simple.
Până și locul meu de muncă este unul simplu. Un birou comun, un calculator vechi îngropat în mormane de hârtii și un telefon simplu care sună rareori, încet, ca acum:
- Da…
- Alo, aici Sandy, ce zici fato, vrei să-ți vând mașina mea cea nouă?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!