agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1802 .



La Circul din Beijing
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2015-06-21  |     | 



La Circul din Beijing

Într-o frumoasă seară de primăvară, chinezii ne-au dus la un spectacol de circ în faimoasa arenă a circului din Beijing, arenă modernă, gigantică, cu arhitectură desăvârșită.

Să te închipui la 10.000 de kilometri de București, într-o țară exotică, când se deschide spectacolul de circ care distrează seară de seară, ani de zile, un popor cel mai mare din lume! Nu eram prea umblat pe la circ nici la București, nici în alte țări. Poate din această cauză acest spectacol de circ mi s-a părut măreț, dincolo de orice grandoare ce se poate închipui.

Chinezii din spectacol țineau să ne uimească prin numere care demonstrau forța umană, fie prin ținerea pe umeri a unor coloane de până la opt persoane, fie prin întinderea simultană a opt arcuri așezate în poziții dintre cele mai diferite în raport cu mâinile, picioarele și umerii.

Parcă mi s-au părut palide numere cu zburătorii de la trapez. În Europa eram învățați cu aceste numere, mai ales de la Circul din Moscova.

În schimb, chinezii puneau accent pe altfel de numere care erau foarte aplaudate de spectatorii din sală. Cele mai drăgălașe numere erau cele în care figurau diverse animale dresate, maimuțe, urși, capre, oi, cămile. Cu aceste animale se încerca să se demonstreze că legendele puse pe seama acestor animale sunt chiar adevărate. Unică în lume era o „trupă” de căței pekinezi, care, pur și simplu, te țineau cu sufletul la gură prin rafinamentul caracterelor animalelor. Se simula o clasă de școală de căței pekinezi, fiecare cățel jucând un tip de elev dintr-o clasa (elevi silitori, elevi obraznici, elevi tâmpiți). Efectul tuturor comportărilor animalelor, îndelung dresate, era nemaipomenit. Se râdea în hohote.

Până și pauza dintre reprezentări de numere cu animale, a fost, poate, lucrul cel mai interesant la acel circ. S-a dat pauză. Dar niște tipi năsoi, cred că erau clowni, nu erau deloc mulțumiți de calitatea microfoanelor. Atunci am văzut cu câtă măiestrie exploataseră chinezii ideea unui efect nedorit în microfonie: zgomotul. Ziceam că tipii ăia năsoi începură să facă niște probe de microfon.

La început zgomotele erau oribile. Dar, imediat, cei doi artiști începură să imite la microfoane foșnetul unei păduri. Foșnetele erau atât de variate de te uimea, pur și simplu, arta acestor oameni. Astea au fost pentru încălzirea publicului, că, pe urmă, artiștii începură să dea drumul la toată splendoarea talentului lor. Începură să emite pufăitul unei locomotive care pleacă din gară, la început mai încet, apoi din ce în ce mai repede. Apoi începură să emite trilurile priveghetorilor, pe care le vedeai parcă pe scenă, iar artiștii se prefăceau că și ei se uită pe sus după priveghetori. Mai imitau cum pornește și plecă o mașină. Apoi au început să emite o trupă de ostași care trece pe stradă în pași cadențați, apoi în alergare, apoi strigând niște lozinci. Culmea era când începură să emite niște avioane care vin pe cer, cum ripostează anti-aerieana, cum un avion este lovit, cade și explodează!

După această pauză superbă, începură chinezii iar alte numere de magie, de iluzionism, de îndemânare. Nu mai știai pe ce lume ești. Aveai ce le povesti celor de acasă după un astfel de spectacol!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!