- Vrei să fii a mea, vrei? femeia mea, auzi, să nu uiți niciodată cui aparții, să nu privești o secundă în altă parte! Cât timp vei trăi ai să mi te dăruiești pe de-a-ntregul până la țărână și sânge!... În lumea ta nu mai însemni nimic. Eu sunt eul tău. O apropiam de mine, dorind-o zdrobită, animalic, înfrântă, șoptindu-i: să nu strigi că te ucid, să nu strigi, îndură tot ce ai de primit, am să-ți posed toate țipetele până când vei fi în stare
să-mi spui răspicat în graiul morților însoțire, în tine e mai multă poftă decât suflet. Ai să te zbați, ai să lupți împotriva ta implorând îndurare, iar eu te voi atinge omorâtor fără încetare, din răzbunare... Dar, la moartea mea nu m-am gândit. Eu, personajul, desfigurativ, hotărât să-mi pun capăt zilelor.
Astea sunt fapte care nu se pot răbda... o violență nestăpânită clocotește în mine. Chiar mi-a rămas în minte angoasa din ochii ei... te-am violat nebunește, te-ai sfârșit după un timp. Căutând să-și stăpânească memoria întregului trup, târâit de-a lungul treptelor în lesă, dibuind mușcătura câinelui din curte, horcăind.
În definitiv, e suportabil, ce s-a întâmplat, trebuia să se întâmple... îngân un cântec și mă las legănat, dar simt gustul sângelui în brațe, nu al laptelui, un trup însetat de moarte, iar scârba nu era așa de mare, scârba de carne ca și când nimic extraordinar nu se petrecuse!