Când Columb a plecat în prima călătorie, zicea Braque, singura lui șansă era să se roage. Credința în misiunea lui era singurul său sprijin înainte de a descoperi America. În a doua călătorie spre America, n-a mai fost nevoie decât să repete un lucru deja făcut : busola a înlocuit rugăciunea.

Dar drumul spre noi înșine e mai pretențios. El ne aduce aminte de Narcis? Nu, Narcis trebuie scos din cauză. El ar fi renunțat cu siguranță să-și facă autoportretul dacă ar fi fost artist.

*

Anemona este floarea lui Adonis. Legenda spune că Adonis s-a născut dintr-o crestătură făcută în coaja unui copac. Uimită de frumusețea copilului, Afrodita l-a încredințat Persefonei să-l crească, dar, mai târziu, aceasta a refuzat să i-l mai restituie. Drept care, cele două zeițe au apelat la judecata lui Zeus, iar acesta a hotărât ca în fiecare an Adonis să stea o parte din timp în împărăția umbrelor; în rest, pe pământ. Dupa o altă versiune, anemonele s-ar fi născut din lacrimile vărsate de Afrodita pentru moartea lui Adonis, provocată de răzbunătorul Ares. Câte picături de sânge, atâtea lacrimi… Caracterul efemer al acestei flori solitare, cu petale catifelate, reiese și din numele ei, care, în grecește, înseamnă « vânt »; anemona s-ar ivi din respirația vântului și dispare stinsă de vânt. În miezul anemonelor roșii, în potirul lor, semințele negre par un grăunte de noapte, de spaimă, de fatalitate, o amenințare cuibărita în fructul vieții.

E exact ce se întâmplă în destinul lui Luchian.