agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-10-30 | |
IUBIRE DE TOAMNÃ
Din înaltul crengii sale, mărul putea privi prin fereastra deschisă. Ori de câte ori privirea îi cădea pe coșul de fructe care împodobea masa, părea să se înroșească mai tare. O pară blondă, îi atrăsese atenția încă din ziua în care coșul apăruse în raza lui vizuală. - Oh, i se destăinui unei viespi, cred că m-am îndrăgostit! Privește și tu! E atât de blondă și are pielea atât de lucioasă... - Pare foarte zemoasă, recunoscu viespea. - Aș face orice să ajung în coș alături de ea, gândi mărul cu voce tare. - Încă nu ești suficient de copt ca să poți ajunge pe o masă, îl atenționă viespea. - Dar ce să mă fac? Nu vezi că ard de dor? - E drept că ești cam roșu, dar nu ești suficient de dulce. Cel puțin nici pe jumătate cât de dulce pare para ta. - Am strigat-o, dar nu mi-a răspuns! Am trimis o frunză să zboare prin fereastră cu un răvaș de dragoste, dar tot nu mi-a răspuns. Am să-l rog pe vânt să sufle până mă dă jos din pom, poate așa voi reuși să ajung pe masă, alături de cea care a început să-mi bântuie visele. Viespea nu putut răspunde unei astfel de înflăcărări. Privi din zborul ei strădaniile mărului disperat să ajungă lângă blonda pară și oftă într-un bâzâit prelung când o pală de vânt îl desprinse de pe creangă și îl rostogoli pe pământ. Căzând de la o înălțime foarte mare, mărul se bătuci și se înnegri imediat pe partea lovită, așa că, ajunse la coșul de gunoi înainte chiar de a mai arunca o ultimă privire spre multiubita lui. Înfuriată, viespea se aruncă să o înțepe pe trufașa din cauza căreia mărul sfârșise la coșul de gunoi înainte de a se coace. Se lovi cumplit și își rupse frumosul ei ac. Alunecă amețită de-a lungul mesei, apucând să-i șoptească vântului care intrase pe fereastră: - Era o pară din plastic.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate