Tovarășa mea necunoscută de călătorie doarme ghemuită pe locul ei din autobuz, alături de mine. O văd pentru prima oară în viață și mă holbez la ea pe șestache pentru că e interesantă. Eu găsesc că foarte puțini oameni sunt interesanți fizic. Nu zic frumoși sau urâți, zic interesanți. Are pielea închisă, păr întortocheat la tâmple, mâini infantile, fără unghii care dau amețeală. Cred că respiră în ritmul hipnoticului "Gimme shelter" al celor de la Rolling Stones dar nu sunt sigur, și asta din cauză că încep să mă îndrăgostesc. E frumoasă, nu-i știu numele și nu-i cunosc destinația, cu atât mai puțin vârsta și destinul. Să tot aibă treizeci și cinci de ani și să tot fie un suflet hippie de modă veche. Privesc dealurile de noiembrie pe geamul autobuzului și peste capul ei pe care-mi vine să-l și pup, nu numai să-l mângîi ușor, ușor, cum o fac de zece kilometri. O lacrimă începe brusc să se rostogolească pe obrazul ei drept în căutare de pliuri ale pielii și concavități ale chipului până ce se stinge jos, în bărbie. Apoi se naște o a doua lacrimă. Scot un șervețel și le șterg mai finuț decât ar face-o o moașă cu fundul unui nou-născut. Ea nu simte nimic în realitate, simte doar în visul care-o face să plângă. Simte durere, despărțire, boală, nefericire, cine știe ce simte. Eu știu: nu simte nimic bun. Lacrimi mari și vertiginoase îi vin să-mi inunde șervețelul. Le primesc pe toate. Deodată se trezește. Ca și cum n-ar fi dormit deloc și n-ar fi plâns în viața ei, se ridică brusc, își ia bagajul de sub scaun și coboară la prima stație de după dealurile acestui noiembrie. O privesc pe geam pentru ultima oară în viața mea. Vorbește la telefon. Gesticulează asortat cu visul care-o făcuse să plângă: trist, definitiv de dureros. Scaunul de lângă mine e gol. Ne punem în mișcare. Știu că aș fi putut să o salvez, să o iau cu mine, să o fac să mă iubească și ea. Dar nu. Nu mi-aș fi iertat niciodată că am stricat un așa tablou trist de toamnă, cu fată frumoasă, cu lacrimi în somn, cu mângîielile mele, cu Rolling Stones și cu acel sentiment de iubire inexplicabilă lungă de exact zece kilometri.