agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2424 .



străbătând ceața 70
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2015-12-07  |     | 



Au trecut săptămâni după săptămâni, luni după luni , și iată-l pe Nuțu în fața examenului de stat. Așa cum ar fi zis bunica dinspre mamă, dac-ar mai fi trăit, Dumnezeu l-a ajutat. L-a luat cu o notă destul de mare fiind cu mult mai sus de jumătatea listei afișate.
Iată-l și în fața Comisiei guvernamentale pentru repartizarea absolvenților în producție. Aici, pentru prima dată, cineva i s-a adresat cu apelativul tovarășe profesor. Dar, punându-i numele lângă acest apelativ, președintele comisiei i-a adus la cunoștință că alte posturi, în afara celor publicate în Buletin nu sunt.
- Dar, tovarășe președinte, știu, din sursă sigură, că postul de la școala nr ..., cel de la școala din ... nu sunt ocupate de mai mulți ani dar se dau, la începutul fiecărui an școlar, unor cadre didactice necalificate.
- Ceea ce știți dumneavoastră, tovarășe profesor, n-are nicio legătură cu realitatea. Dacă acele posturi, despre care vorbiți, nu sunt ocupate, înseamnă că sunt rezervate unor titulari ai acelor școli care au primit, să zicem, pentru o perioadă, munci de răspundere în cadrul organelor locale ori centrale ale puterii de stat. Când aceștia, titulari fiind, își termină mandatul nu este normal să se întoarcă la vechile lor locuri de muncă?
- Sigur că da, dar...
- Niciun dar! Regulamentele au fost întocmite de tovarăși competenți, bazându-se pe documentele de partid. Dacă vă convine să pierdeți un post de titular, pe o perioadă nedeterminată, puteți să optați pentru un post de suplinitor. În acest caz, nu aveți nici măcar siguranța unui an de continuitate. Sigur, n-a acceptat un post în vreun sătuc îndepărtat, numai amintirea lunilor și anotimpurilor petrecute în imediata apropiere a stufărișului din deltă îl îmboldeau să nu mai accepte reîntoarcerea la condiții de viață asemănătoare. Dacă n-a acceptat s-a prezentat, până la urmă, în fața ușii biroului inspectorului șef de la Secția de învățământ raională. Femei gravide, altele cu copii de mână, bărbați în toată puterea, câțiva pensionari, dar și femei mai tinere așteptau, și tot așteptau, înghesuiți în micul hol și pe scările ce urcau spre etaj. Unii mai șușoteau între ei, alții stăteau îngândurați.
Cu greu s-a făcut un culoar îngust, atât cât să treacă o persoană, după ce s-a auzit, nu se știe de unde: vine... vine!
Un bărbat înalt, între două vârste, cu un început de chelie își făcu apariția. În drumul său printre petenți, se opri de câteva ori făcând remarci fără a aștepta vreun răspuns.
- Dumneata iar ai venit, nu ți-am spus că nu se poate rezolva nimic?
- Ai adus actul de studii în original ? Fără el n-avem ce vorbi!
- Ce să-ți fac? Trebuia să te prezinți la post !
De-abia a treia zi a fost primit și el în birou. După ce-i ascultă primele propoziții, inspectorul șef îl întrerupse:
- Situația dumitale este clară. Dacă ai renunțat la titularizare, noi n-avem nicio obligație pentru dumneata dar, sigur, poți completa o cerere și apoi să aștepți cincisprezece zile, termenul legal, după care vei primi și un răspuns scris. Bună ziua !
Măi, să fie, își zise Nuțu, după ce ieși, n-am rezolvat nimic pe aci.
În parcul Astra, se întâlni cu Viorel Cutea pe care-l știa din satul bunicilor ca prieten și fost coleg de clasă la Școala Normală al vărul său Vian Papelea. L-a salutat și a dat să treacă mai departe.
- Era să nu te mai recunosc, Nuțule. Dacă nu semănai cu ai lui Ilină, puteai să tot treci pe lângă mine, că nu știam de unde să te iau. Ce mai faci?
I-a povestit în câteva cuvinte care sunt problemele ce-l frământă.
- Curios că n-ai rezolvat cu Popiceanu, șeful Secției. Spre el mă duc și eu. Nu știu dacă știi că de un an am fost numit directorul școlii din Ruși. Am de rezolvat câteva probleme în legătură cu începerea anului școlar. Dar ia spune i-ai împins ceva?
- Nu, ce să-i împing?
- Lasă, lasă, o să-ți spun eu cum să rezolvi. O să aduc vorba despre tine. Așteaptă-mă la autogară că o să plec spre casă la patru după amiază. O să-ți spun acolo dacă am rezolvat ceva. La revedere, și nu uita, la patru și jumătate.
Înainte de patru și jumătate Nuțu era în fața autogării. Viorel îi făcu semn de departe cu zâmbetul pe buze. Apoi,. după ce s-a apropiat:
- Gata s-a rezolvat problema. Anul ăsta vei fi al meu, te-a repartizat la mine, ai în catedră pe lângă istorie- geografie și patru ore de rusă. Se mai pot face schimbări în repartiția de ore și la nivelul școlii, avem acest drept.
- Și, cu împinsul cum a rămas?
- Nu-ți fă probleme, n-au intrat zilele-n sac. Mâine nu, că-i duminică, dar luni iei autobuzul de ora opt și într-o jumătate de oră ești în fața școlii. Vii doar s-o vizitezi și poate o să-ți găsești și gazdă la mătușa-ta Mia, ori la uncheșul tău Ilie, că ăștia-ți sunt neamurile mai apropiate, dar poți să faci și naveta, numai până la noi în sat sunt cinci curse pe zi, plus cele de Mediaș, Târnăveni ori Târgu-Mureș. Activitatea propriu-zisă o vei începe doar la întâi septembrie, numai de atunci pot să te pun pe Statul plată.
Tare s-a mai bucurat Tușa Mia, dar și uncheșul Ilie, la venirea sa când au aflat că el va fi profesor în satul lor. Are unde sta aici nu ca ceilalți, vreo zece-cincisprezece care mereu sunt văzuți urcând sau coborând din RATA.
Problema împinsului s-a rezolvat destul de ușor, chiar fără ca Nuțu să-și fi dat seama de la început. La 1 septembrie anul școlar a început doar pentru cadrele didactice cu o consfătuire anunțată pentru trei zile. Sala mare a Clubului Uzinelor Independența s-a umplut până aproape la refuz cu educatoare, învățători, învățătoare, profesori, profesoare, maiștri instructori din toate școlile de pe raza raionului. Tovarășul Popiceanu, în alocuțiunea sa de la început, n-a uitat să anunțe că în sală se află și proaspeți absolvenți, ce astăzi pentru prima dată iau contact cu școala, în postură de cadre didactice, transmițându-le din partea conducerii de partid și de stat raionale un bun venit și calde felicitări. Totodată a menționat grija nețărmurită a Partidului și statului față de intelectualitatea legată de popor materializată și prin primele de instalare ce le primesc tinerii absolvenți. A mai anunțat că în pauza de prânz chiar dumnealui va împărți aceste prime absolvenților instituțiilor de învățământ superior.
A ascultat cu oarecare interes cuvântarea tovarășei Minca, șefa secției Propagandă de la Comitetul Regional, care vorbea despre creșterea rolului conducător al Partidului în etapa actuală când, după congresul IV al P.MR s-a revenit, pe bună dreptate, la denumirea de PCR și la numărarea congreselor începând cu primul din mai 1921, astfel acest congres, ținut nu cu mult timp în urmă, între 19 și 24 iulie, a devenit al nouălea al P.C.R. Tovarăși, a subliniat vorbitoarea, nu era oare normal ca și educația tinerelor vlăstare să stea în atenția partidului nostru? Ba da, tovarăși! Iată de ce a intervenit Hotărârea C.C. al PCR care pune Organizația revoluționară a copiilor, adică organizația de pionieri, sub conducerea directă și nemijlocită a Partidului și nu a UTM-ului, pardon a UTC.ului, cum era până în prezent?
După aproape două ore, aplauzele puternice ale celor prezenți marcau sfârșitul expunerii tovarășei de la regiune.
Încet, încet, sala a început să se golească. A ieșit și el. Soarele blând al începutului de toamnă îl îndemnă spre parcul de lângă zidul cetății, aflat la câțiva pași de sala în care s-a desfășurat ședința. N-ajunse, însă, până acolo deoarece din urmă îl ajunse Viorel Cutea.
- Ce faci Nuțule, nu te duci?
- Unde?
- Cum unde, la Secția de învățământ, nu l-ai auzit pe Popiceanu că el vă va împărți personal banii?
- Ba da, dar eu n-am, cum se cere, mutația pe Buletin în satul Ruși, așa că...
- Du-te, sigur ți-i va da, te-am văzut eu pe listă.
Hai să mă duc, își zise Nuțu, tot n-am nimic de pierdut.
În anticamera biroului lui Popiceanu, o domnișoară țăcănea rar la o mașină de scris, iar pe cele câteva scaune aliniate la perete așteptau câțiva tineri. N-a stat mult. Cei de dinaintea lui au intrat pe rând ca să iasă după câteva minute.
A intrat și el după ce a fost anunțat de secretară. Popiceanu s-a ridicat de la birou și i-a întins mâna.
- Bine ai venit la noi în județ, tovarășe profesor. Ai avut noroc cu Viorel care mi-a garantat că ești un băiat serios, bine pregătit, și că ai rude apropiate în acea localitate, altfel nu aș fi fost de acord să mergi la școala din acea comună.
- Vă mulțumesc, tovarășe inspector șef. Am să caut să fiu a înălțimea așteptărilor dumneavoastră.
- Lasă chestiile astea. Te rog să-mi spui seria și numărul Buletinului emis de Biroul populației pentru a putea primi indemnizația de instalare
-Da, Bk 380356.
După ce și-l notă pe o bucățică de hârtie, zise :
- Uite la ce m-am gândit eu, și mulți tineri profesori și învățători au fost de acord, să organizăm o excursie în una din țările lagărului socialist. Pentru că anul trecut am fost în Cehoslovacia, acum o să mergem în Bulgaria. Vom vedea Podul prieteniei, nu demult dat în folosință, câmpul unde a avut loc bătăliile da la Plevna, cu Grivița 1 și Grivița 2, Mausoleul ostașilor români căzuți aici, Sofia cu vechile ei clădiri și cu cele construite în anii socialismului. Ce zici?
- Bineînțeles că aș vrea!
- Dacă ai neapărată nevoie de banii, aceștia îi poți lua fără nicio problemă, dacă nu, poți lăsa o parte din ei pentru plata unui aconto la OJT. Ce zici?
A lăsat Nuțu acolo opt sute de lei, pe care nici nu i-a văzut, dar pentru care a semnat că i-a primit, și a plecat doar cu trei sute.
L-a întâlnit apoi din nou pe Viorel, de parcă acesta l-ar fi așteptat. Au intrat, împreună cu învățătorii de la secția germană Rill și Bausmerth, la grădina de vară a restaurantului Împăratul Romanilor. Berile și micii au costat, împreună cu bacșișul, exact o sută de lei. Desigur, tot Nuțu a plătit consumația, cu toate că cei doi învățători sași îi împingeau banii pentru consumația lor, aproape să i-i bage cu forța în buzunar.
A ajuns acasă obosit, poate de emoții, poate din cauza celor câteva beri băute. Nu și-a dat seama, decât într-un târziu că, în apropierea lui, mama trăia o adevărată dramă. Era pentru prima dată, după mulți ani, când ea nu mai participa la consfătuirile de la începutul anului școlar. Începând cu 1 septembrie, deoarece în aprilie împlinise vârsta, a fost pensionată. A mai auzit-o oftând dar parcă nu chiar așa. Ba da, este același oftat pe care i l-a auzit demult, în copilărie, când au aflat cumplita veste că tatăl lui nu se va mai întoarce niciodată. Oare tot așa suferă și acuma? Poate că da deoarece, se gândea Nuțu, din nou i se va schimba modul de viață, și poate, pentru ultima oară.
Au trecut ușor cele două săptămâni până când, într-adevăr, s-a întâlnit cu cei car îi vor fi elevi, mai ales că vreo două zile s-a pregătit pentru excursia în Bulgaria, patru zile a durat călătoria și apoi iarăși câteva zile au povestit ce au văzut și, mai ales, cum s-au descurcat cu schimbarea leilor în leva și cu trecerea peste graniță, la înapoiere, a suvenirurilor cumpărate.
I-a plăcut atmosfera din autocar. A cântat și el, ca majoritatea celorlalți Eu nu merg la Carolina și Marșul studenților. I-a părut rău că nu și-a luat o sticlă cu ceva pentru că a trebuit, vrând-nevrând să bea și el din câte o sticlă sau din câte un pahar ce circula din mână în mână. Fără să vrea, a simțit o oarecare emoție când la Giurgiu a urcat în autocar un vameș însoțit de un grănicer, îmbrăcat parcă în haine de paradă, iar el a trebuit să declare, ca de altfel și ceilalți, că n-are la el, în afara celor cincizeci de lei permiși pentru schimbul legal, nicio altă sumă în monedă națională. Și avea cei trei sute de lei rămași după ce a plătit excursia. Scena s-a repetat și la celălalt capăt al podului, la Ruse. După ce au ieșit bine la controlul vameșilor și al grănicerilor, sticlele și paharele au început să circule parcă mai abitir ca înainte. Un domn, destul de corpolent, excesiv de brunet, îi acompania la acordeon pe cântăreți, iar când aceștia oboseau cânta el singur, din instrument, învârtite și hațegane.
Aproape nimeni nu o asculta pe ghida bulgăroaică, urcată la Ruse, când treceau printr-o localitate: In dreapta , ia priviți, este sediul Primariei, iar peste drum se vede o stațiune die tot felul de mașini agricole. Vă uitați acum la stânga, se vede o școală di șepte clase... na, c-a tricut, avtobuza, așia riepede ... pacat, foartie pacat
La Târnovo bulgăroaica vorbea aproape singură despre Marele Imperiu bulgăresc din viacul de dimult, iar lângă Plevna, la Grivița, a început să vorbească despre mult viteaza armia rusească ce a pus pi fugă pi turci eliberându-i pi frații lor bulgari
Încet, încet, grupul de excursioniști s-a depărtat la peste zece metri de ghidă, iar acolo profesorul Grigore a încercat și a reușit, destul de bine, să refacă filmul bătăliei prin care armata română a cucerit cele două redute luându-l prizonier pe Osman Pașa. A fost ascultat într-o liniște desăvârșită.
La Sofia, imediat după ce au fost cazați, a început alergătura pentru schimbarea leilor în leva. Trebuia mare atenție ca să nu fi păcălit, o leva nouă valora de zece ori mai mult față de una veche și circulau amândouă.































.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!