Adevărul despre Harap Alb

Aurel abia aștepta să vină seara. Se sculase de dimineață și mersese cu Baba Șerbana peste câmp la Pădurea Chirana, după melci, pentru că noaptea plouase.
Numai în prezența strănepotului, mergând cu cobilița pe umăr, baba cânta, legănat, așa cum se legănau gălețile goale agățate de cobiliță:
„Șapte văi și-o vale-adâncă
șapte văi și-o valea-adâncă... „
Baba s-a oprit din cântare și-i spuse lui Aurel:
-Babo, când oi muri să nu mă jeliți. Mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul. Am avut doar un bărbat, am născut și am crescut copii, am crescut nepoți și strănepoți, de ce m-ați jeli? Mie mi-a plăcut viața, am muncit, am avut grijă de alții, am cântat și am jucat și am glumit tot timpul. Auzi, mă?
-Da, babo!
Melcii alburii, cu cochilia dungată cu o linie spiralată maro închis, erau puzderie. Mergeau în patru labe și puneau în găleți. Gălețile erau aproape pline.
-Mă, hai acasă că vine moșul de la câmp. Uite soarele e de două suliți și azi nu stă până în seară.
La întoarcere, trecând peste izlaz, baba a zărit niște ciuperci albe și mari ca niște ouă de gâscă. A pus gălețile pe pământ și cobilița pe lângă ele, și-a scos șorțul negru și a acoperit gălețile.
-Mă, ia dă jos cămașa să strângem niște ciuperci! Mâinile mici și noduroase au înnodat mânecile cămășii, au închis nasturii și au făcut un săcotei pe care l-au umplut. Baba a luat cobilița pe umăr iar copilul ținea cu amândouă mâinile cămașa cu ciuperci.
Ajunși acasă , baba a tăiat un pui, l-a opărit și la jumulit și s-a apucat să facă de mâncare, Oboseala drumului și-a făcut simțit efectul asupra copilului. Baba i-a întins o rogojină pe prispă și i-a spus:
-Mă, ia de te culcă până vine Leașcu!
Apoi a luat cobilița cu alte găleți, goale și a plecat desculță la Ialomița să aducă apă proaspătă. Moțăind, copilul a simțit pe Suru cum vine cu pas măsurat din polată și se apleacă asupra lui. Buzele moi l-au gâdilat cu perii rari și aspri, apoi l-au atins pe păr.
-Nea, boală!-s-a auzit vocea babei intrând pe poartă.
Mâncarea era gata. Moș Pascu a deschis porțile mari și a intrat cu caii și căruța în bătătură.
-Omule, mănânci?
-Da ce, fa, n-am muncit azi? Lu ăsta micu i-ai dat și tu ceva?
Ciorba de lobodă și puiul cu roșii atenuau căldura soarelui care cobora spre asfințit.
Baba a pus melcii la fiert, moșul a adus o sticlă cu vin, și a ieșit la poartă, aprinzându-și o țigare.
-Porojane! Băi Porojan!-strigă el spre gardul curții de peste drum!
-Da, mă! Ce vrei?
-Hai să bem un vin!
Soarele privea lung spre ziua care își încheia nasturii cămășii albe.
-Mamaie, îmi spui povestea?
-Stai mă, să aprind lamba și să pui ulei la candelă!
Baba a adus o pătură, și-a așezat nepotul pe ea, i-a luat capul în poală și a-nceput povestea după ce și-a aprins luleaua, slobozind pe nas un fum parfumat.
A fost odată o țigancă și-un țigan. Ei până la vreme de nămiezi ai vieții lor nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Și ca să aibă și ei măcar o șarlă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meșteri vrăjitori, ba pe la doftoroaie, ba pe la cititori de stele și dătători în cărți și bobi și ca să rămâie țiganca grea, nici gând n-avea. Și într-o noapte i s-a arătat țigăncii că trebuie să meargă , pe lună plină, în lunca Ialomiții împreună cu țiganul, urcați pe cal alb.
A fost de lună plină și țiganii au mers la luncă și ei iar i s-a arătat căse-mperecheau corbii cu turturelele, șerpii cu floricelele,urșii cu căprioarele și norii cu soarele. După un timp țiganca s-a simțit grea. Când dădea spre primăvară și colțul ierbii astupa ciocârlanul, țiganca adus pe lume un băiat foarte mare , alb, ca spuma laptelui, cu părul negru și creț. Și a crescut copilul ca din apă și toată vremea se trăgea la Ialomița.Dacă lumea îi spune lui taică-său Harapu, de negru și mare ce era , copilului i-au zis „ăla a lui harapu, alb„ ca mai târziu, când s-a ridicat flăcău, i-au zis Harap Alb.
Harap Alb își ajuta părinții împletind coșuri cu nuiele, făcând tule, cioplind linguri și furci de tors.
-Mamaie, ce sunt alea tule?
-Cărămizi de pământ și paie, uscate la soare, mamaie. Chirpici.
-Așa, spune mai departe!
Harapu avea un frate plecat dincolo de Olt , mai spre munte. Când s-au despărțit, frații au luat din inima căruții trei mahmudele tari, cu chipul turcului pe ele. Fiind puternic, Harapul le-a rupt pe fiecare în parte și fiecare a luat câte o juătate spunând că dacă vor vrea să aibă ajutor frățesc vreodată, să ducă vorbă și jumătatea lui, celuilalt și acela va ști ce să facă.
Într-o seară, la Harapu în poartă a venit un țigan zdrențăros cerând de pomană și spunând că a fugit de la o moșie a unei mănăstiri. Harapu l-a primit în boreiul lor, l-a omenit și atuci țiganul i-a arătat jumătatea de ban.
Inima lui Harapu a tresărit și l-a îndemnat pe călător să-i spună veștile de la fratele lui.
-Fratele tău nu mai e rob. L-a liberat un împărat mare și i-a dat moșie multă și i-a spus să fie vrednic de ea numai că fratele tău cel mare e bătrân și nu are la casa lui copii dar a crescut o rumâncă fără părinți de mică și dacă vrei să-l dai pe flăcăul tău să o ia de nevastă.
Drept plată pentru strădania lui, Harapul i-a dăruit fugarului și cealaltă jumătate de ban, i-a dat haine și merinde și l-a-ndemnat să meargă unde o să-i fie bine.
Ca să fie cu inima-mpăcată Harapu l-a încercat pe Harap Alb în drumul lui în mai multe rânduri, cam așa cum spune povestea la rumâni, dar Harap Alb a trecut cu bine încercările și așa a ajuns om bogat, cu nevastă frumoasă, la poalele munților , dincolo de Olt.
Povestea a auzit-o un inspector școlar și așa a ajuns de se spune că a scris-o altul.Chipul băiatului cu chii închiși era luminat de luna plină. Bătrâna l-a învelit, a chemat câinele să îl păzească și a intrat în casă la Moș Pascu.