Calități și defecte



Căutam prin hârțoagele mele textul “Mă cheamă viața”. Nu știu de ce mi-am amintit de el, mi se părea foarte important și cum nu-l găseam am devenit nostalgic. Noroc că am dat peste altul care mi-a smuls un zâmbet. Probabil l-am scris prin 1990, (nu este datat) când se cerea imperios schimbarea foștilor șefi de instituții și cineva, de la un for superior, îmi ceruse să –i prezint, în câteva ore, nu mai mult de o pagină, zece calități care mă definesc și trei defecte majore! Iată ce am scris atunci, dar mai întâi am să vă povestesc o întâmplare:
Primisem o invitație la un simpozion, la Iași avea loc evenimentul. Cum acolo întotdeauna ai ce vedea, oamenii sunt deosebit de primitori, am hotorât să particip. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că s-a înscris și colega mea T. S.. Într-un fel m-am bucurat, aveam cu cine să stau la o cafea, la o mică bârfă. La hotel am primit camere la același etaj. În după amiaza zilei când am sosit am participat la o recepție, apoi seara, târziu, ne-am retras fiecare în bârlogul său. Pe atunci programul la televizor se termina la ora 22, și dacă nu aveai somn, altceva decât să citești o carte sau o revistă n-aveai ce face. Timpul a trecut relativ repede, era deja ora 12 noaptea, foiala de pe coridoare dispăruse, nici din oraș nu se auzeau alte zgomote, când, o bătaie ușoară în ușă, cam timidă mi s-a părut, m-a surprins. Cine putea să fie, doar colega mea, am gândit. Cum nu mă dezbrăcasem, am mers să-i deschid. Probabil vrea să mă întrebe ceva, dar ce poate fi atât de important că nu suferă amânare până dimineața? Când am deschis ușa, doamna T., în ținută de noapte, bluză și pantaloni transparenți, a dat să intre. Picioare de manechin sau balerină, sfârcurile țâțelor străpungeau bluza s-o găurească. Brusc vocea mi-a răgușit. Dragă, e târziu, ce-o să zică lumea dacă te vede? Ee, ne pasă nouă de lume! Antemergătorul din pantalonii mei își cerea și el dreptul, dar bruma de rațiune ce-o mai aveam țipa la mine, dacă o lași n-o să mai conduci tu instituția, te va juca pe degete cum va dori ea. Aproape a forțat intrarea, dar eu, nu și nu! M-a străpuns cu o privire tăioasă, de neuitat. Îmi părea și bine și rău. Râdeam de unul singur prin cameră. Cum poate fi mai mare o umilință decât aceea când o doamnă prezentabilă, cu tot felul de specializări postuniversitare, cu un statut social de invidiat, ți se oferă pe tavă și tu o refuzi! N-o să mă ierte! Ne-am întors în București și ne-am continuat activitatea ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Au trecut anii și în ianuare 1990 ședință mare la instituția pe care o conduceam. Întrunirea era prezidată de doamna T. S. . Dânsa a glosat numai pe defectele mele, din perioada cât fusesesem șeful instituției, 1977-1990. A spus că am condus cu o mână de fier, că am sancționat oamenii pe nedrept, pe tâmplarul Costică, pe G. P. care a emigrat în Austria, că i-am scos la măturat strada, umilindu-i astfel în mod public. (vezi „Să păstrăm curățenia orașului”!). Au luat cuvântul și alții. În final s-a supus la vot înlocuirea mea. Doar 5 la sută din oameni au dorit să mă schimbe așa că am continuat să fiu în fruntea instituției până în 15 martie 2012, când am ieșit la pensie. Important e că nimeni, la acea ședință, nu mi-a contestat profesionalismul.
Azi mă întâlnesc uneori cu doamna T. S. ca să-i dau două sticle de vin (un merlot și o tămâioasă) când își serbează ziua de naștere sau când îi vine ginerele din străinătate. Dragul meu, îmi spune de fiecare dată, să nu uiți nicio clipă, nu ai fost, ești și azi, cineva!
Și acum, iată ce am scris atunci:
1. Am o bogată experiență administrativă, conduc Muzeul Tehnic “Dimitrie Leonida” din 1977 până în prezent. (Adaug acum, cu falsă modestie, l-am condus și în continuare până în 15 martie 2012 când...O să povestesc altădată!)
2. Sunt dinamic prin structură și de aceea mă antrenez în activități care mă acaparează. Cunoașterea se dobândește și prin acțiune și a acționa este una din caracteristicile mele. Am coordonat numeroase expoziții de istoria științei și tehnicii, în țară și în străinătate, reușita acestora fiind dovada simțului meu organizatoric.
3. Ideea de performanță mă carecterizează, performanța în cunoaștere și creativitate.
4. În scris am un stil direct, la obiect, cu nerv. Verbal comunic ușor cu oamenii, fără a fi însă un orator. Pentru a ilustra modul de exprimare în scris, prezint în anexă textul : „Ce gustă lumea rafinată”.
5 Am intuiția priorităților datorită faptului că reușesc, relativ ușor, să întocmesc sinteza ”întâmplărilor” ce mi se prezintă. Mai întâi analizez întregul și apoi mă ocup de părți, dar am în vedere că întregul există prin părți, iar părțile nu sunt totdeauna relevante dacă nu se constitue în întreg!
6. Când o activitate îmi place, o trăiesc și ca urmare nu mai contează timpul pe care i-l dedic, fiindcă acea activitate reprezintă totul pentru mine!
7. Mă pot substitui imaginativ persoanelor cu care vin în contact și din cauza asta manifest înțelegere, empatie, în cazurile deosebite, boală, probleme familiale, etc. Nu sunt intolerant.
8. Discern ideile valoroase ale colaboratorilor, ale subalternilor sau ale celor mai inteligenți sau mai documentați decât mine. Îmi exprim admirația față de aceștia, în mod public.
9. Mă conduc în viață după principiul: ’’Cine este de cursă lungă învinge!” așa că nu cedez la numeroasele obstacole apărute în îndeplinirea unei activități.
10. Un exemplu care ilustrează calitățile amintite: organizarea manifestărilor legate de centenarul nașterii lui Dimitrie Leonida în mai 1983, pe o perioadă de trei zile, expoziție, simpozion, vizită la mormântul profesorului Leonida în Cimitirul Bellu și premierea unor personalități din știință, tehnică și istoria științei și tehnicii. În acest scop au fost executate medalii la Monetăria Statului. Ca recompensă, în decembrie 1983, bugetul muzeului a fost redus dela 3.5000.000 lei la 500.000 lei. (asta deoarece conducerea la nivel superior de partid, viza ștergerea din memoria cultural a numelui Dimitrie Leonida). Ce s-a întâmplat atunci a fost o isterie generală, fiecare își pâra prietenul, colegul, aducându-mi la cunoștință direct sau prin anonime ce monștri am de gând să păstrez! Până la urmă au rămas toți și sub conducerea mea, instituția a supraviețuit!
Defecte majore:
1. Sunt coleric.
2. Sunt credul, cred pe oricine că e de bună credință.
3. Nu vorbesc limbile străine fluent. (franceză, engleză, germana) și la întâlnirile internaționale am uneori problem de comunicare.
Am convins sau nu pe cel care îmi ceruse materialul, nu mai știu, că, la nici o lună, acesta a fost “ avansat”.
Azi aș fi adăugat altă calitate a mea și aș fi tăiat unul din cele zece puncte de mai sus. În toată perioada cât am condus instituția, timp de 35 de ani, n-am acceptat ca atenție, decât o bomboană, un măr, sau o banană, cu ocazia zilelor de naștere ale colegilor. Când plecam în delegații, azi pare absurd, ca să micșorez cheltuielile, mergeam la clasa a doua la tren și mă cazam la hotel de două stele, deși aveam dreptul la hotel de patru stele! Într-o discuție particulară, domnul V.P., membru în Comisia Națională a Muzeelor, mi-a spus: “mi s-a oferit 5.000 de dolari (evident, n-am acceptat) doar ca să vă conving să scrieți în raportul de expertiză că nava „Libertatea” n-are nicio valoare muzeistică”…